ICCJ. Decizia nr. 1019/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1019/2006
Dosar nou nr. 14689/1/2004
Dosar vechi nr. 3590/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2468/2000 reclamanta SC S. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.D.P. SA Baia Mare la plata sumei de 8.829.969.295 lei, reprezentând diferenţă de preţ neachitat în sumă de 2.891.920.770 lei, reactualizat în raport cu indicele inflaţiei până la data de 31 martie 2000 şi în continuare până la data executării obligaţiei de plată, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în baza facturii a livrat pârâtei cantitatea de 322 lingouri de aliaj aur-argint în valoare de 5.991.144.961 lei, conform dispoziţiei de livrare şi avizului de însoţire a mărfii.
Întrucât pârâta nu şi-a executat obligaţia de plată a facturii reclamanta a acceptat efectuarea a trei compensări conform proceselor verbale din 11 decembrie 1997, 24 septembrie 1999 şi 30 decembrie 1999 rezultând astfel o diferenţă de 2.891.920.770 lei.
Prin precizările ulterioare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11.946.270.120 lei, prin reactualizarea pretenţiilor până în luna decembrie 2000 şi, în subsidiar, a cerut penalităţi de 0,15 % pe zi întârziere în sumă de 8.713.838.477 lei.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa nr. 172 din 14 februarie 2001 a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 11.946.270.120 lei, preţ produse reactualizat cu indicele de inflaţie, pe perioada decembrie 1997 – decembrie 2000, cu 174.107.702 lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că pârâta nu a făcut dovada plăţii integrale a preţului, astfel că datorează suma rămasă neachitată, cu indicele de inflaţie.
S-a reţinut că, faţă de lipsa raporturilor contractuale şi a clauzei penale, cererea pentru plata de penalităţi este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, ambele părţi au declarat apel.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, în opinia majoritară, prin Decizia civilă nr. 6 din 25 ianuarie 2002 a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.851.461.244 lei, rest preţ, la plata sumei de 5.821.917.707 lei, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi, calculate până la 31 decembrie 2000, cu 146.428.789 lei, cheltuieli de judecată.
Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că urmare plăţilor prin compensare a rămas neachitată suma de 2.851.461.244 lei şi întrucât existenţa raporturilor contractuale a fost dovedită (dosar fond), pârâta datorează penalităţile conform clauzei penale din art. 7 din contract.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat la 26 martie 2002 recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- întreaga creanţă a reclamantei a fost achitată, astfel că acţiunea este de respins;
- plata produselor s-a făcut prin novaţie prin schimbarea debitorului. Aceasta întrucât între părţile în cauză şi S.E., s-a încheiat un contract tripartit la 17 iunie 1997, prin care s-a convenit ca SC P. SA să achite către S.E. plăţile restante datorate de SC S. SA.
Recurenta a mai formulat unele completări şi clarificări la 23 mai 2003, care fiind tardive, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 3014 C. proc. civ. nu pot fi luate în discuţie.
Analizând recursul în termen declarat şi verificând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Livrarea produselor, lingouri de aliaj aur-argint cu factura din 6 noiembrie 1997 s-a făcut de reclamanta în executarea contractului din 1996.
Din valoarea facturată, de 5.991.144.961 lei, s-a achitat:
- 2.000.000.000 lei la 11 decembrie 1997
- 427.319.832 lei la 24 septembrie 1999
- 671.913.359 lei la 30 decembrie 1999
Diferenţa rămasă neachitată de 2.891.920.770 lei, a fost, de altfel, recunoscută de pârâtă ca datorată, atât la fond cât şi prin motivele de apel (dosar apel).
Invocarea prin motivele de recurs a contractului tripartit, reclamanta, pârâta şi S.E., din 17 iunie 1997 şi achitarea în temeiul acestuia a creanţei reclamantei, nu poate fi primită.
Din verificarea clauzelor acestui contract, se constată că în art. 1, obiectul contractului s-a prevăzut livrări între cele trei părţi şi că vânzarea aliajului aur-argint are ca scop stingerea, în sumă de 10 miliarde lei, din datoriile SC S. SA faţă de S.E., datorii aferente facturilor neachitate din luna mai 1997.
Ori, livrarea în litigiu este ulterioară, din 6 noiembrie 1997, astfel că plăţile făcute de recurentă în temeiul acestei convenţii, desigur că au acoperit alte creanţe, scadente la data încheierii contractului, iar nu pe cele în litigiu, născute ulterior.
Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 6/ A din 25 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1022/2006. Comercial → |
|---|
