ICCJ. Decizia nr. 1043/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1043/2006
Dosar nou nr. 33441/1/2004
Dosar vechi nr. 11161/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2908 din 4 decembrie 2003, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Oradea împotriva pârâtei A.P.I. Oradea şi a constatat nulitatea prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) din contractul de lucrări din 17 august 2001 obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 172.500 lei, în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A.P.I. Oradea solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.
Prin Decizia nr. 130/ C din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel Oradea a reţinut că motivele de apel referitoare la organizarea licitaţiei şi persoanele juridice cu care ar fi trebuit să încheie contractul pârâta, au făcut deja obiectul altei judecăţi intrată în puterea lucrului judecat, unul din efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate fiind chiar încheierea contractului încât nu mai pot fi analizate în acest proces.
Cât priveşte valabilitatea clauzei inserată în art. 14 alin. (2) lit. b), chiar dacă la data încheierii contractului de lucrări erau deja în vigoare prevederile OG nr. 60/2001, din cuprinsul acestora nu rezultă mecanismul de actualizare a manoperei, iar contractul a fost semnat cu obiecţiuni în privinţa acestei clauze, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, solicitându-se ca actualizarea situaţiilor de lucrări lunare să se facă, conform metodologiei legale incidente contractului, în raport de data declanşării procedurii cuprinsă în ordinul comun M.F. – M.L.P.A.T. nr. 553/5367/NN din 10 iunie 1999.
Prin urmare, este evident că partea nu a înţeles să îşi asume clauza contractuală, lipsind chiar consimţământul astfel că apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta pe care l-a întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. ulterior acesta fiind restrâns numai la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut, cu privire la acest motiv, că limitarea indicelui de actualizare a manoperei, conform art. 14 alin. (2) lit. b) produce efecte juridice conform prevederilor art. 969 C. civ., instanţa de apel neobservând că părţile au încheiat şi un act adiţional la contract, intitulat „Obiecţiuni comune", semnat de ambele părţi în care nu s-a făcut nici o referire la art. 14 alin. (2) lit. b) din contract, ceea ce dovedeşte că a fost însuşit în forma propusă, iar conţinutul acestuia nu contravine nici unei dispoziţii legale imperative, normele invocate nefiind obligatorii şi abrogate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii clauzei pentru fraudarea legii aplicabile contractului şi nu lipsa consimţământului părţii, instanţele fiind obligate să se pronunţe în aceste limite, conform art. 129 C. proc. civ., încât referirea acestora şi la lipsa consimţământului părţii excede cadrului procesual cu care au fost investite. În schimb, în mod legal, au concluzionat acestea, pe baza probelor cauzei, că legislaţia aplicabilă contractului este cea în vigoare la momentul declanşării procedurii de achiziţie, sens în care dispune şi art. 102 din OG nr. 60/2001 procedura fiind în curs de derulare respectiv, OG nr. 12/1993, HG nr. 592/1993, O.M.F. nr. 784/34/N/1998 şi nr. 553/1999 la care fac referire dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. a) din contract, respectiv H.C.L. nr. 181/2001 dată în aplicarea ordinului nr. 553/1999.
Cum dispoziţiile inserate la art. 14 alin. (2) lit. b) din contract sunt contrare acestor acte normative, stabilind un alt mod de calcul al indicelui de actualizare a manoperei, ele sunt nule şi nu pot obliga partea, în conformitate cu art. 969 alin. (1) C. civ., soluţia dată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel fiind legală.
Prin norma instituită în art. 102 din HG nr. 60/2001 s-a prevăzut incidenţa unor acte cu caracter normativ asupra situaţiilor juridice născute sub imperiul acestora şi desăvârşite ulterior ieşirii lor din vigoare ceea ce exclude dreptul părţilor de a deroga de la ele în măsura în care prin conţinut ele sunt norme imperative şi nu supletive.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M.O., împotriva deciziei nr. 130 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1045/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 104/2006. Comercial → |
|---|
