ICCJ. Decizia nr. 108/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.108/2006
Dosar nr. 3536/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Olt – Slatina, secţia comercială, prin sentinţa nr. 88 din 21 februarie 2000 a admis în parte acţiunea reclamantei SC H.D. SRL Slatina, cu modificările ulterioare, şi a obligat pârâta SC O.C. SA Slatina, la plata sumei de 919.592.784 lei, din care 684.177.142 lei, reprezintă contravaloarea lucrărilor de modernizare efectuate de reclamantă la imobilul proprietatea pârâtei deţinut în locaţie de gestiune, iar 235.415.642 lei, T.V.A. la valoarea totală a manoperei de confecţionare şi montaj.
Instanţa a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000.000 lei, daune echivalente cu penalităţile de întârziere achitate de reclamantă către pârâta SC B. SA Slatina, pentru neplata la termen a tranşelor din preţul unui imobil cumpărat de la aceasta.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a avut în vedere concluziile expertizei tehnice şi contabile dispuse în cauză.
S-a reţinut că, din probatoriu administrat, rezultă că între reclamantă şi pârâta SC O.C. SA Slatina s-a încheiat contract de locaţie de gestiune în 1994, prelungit cu actul adiţional, prin care s-a pus la dispoziţia reclamantei restaurantul O., plata locaţiei urmând a se face lunar, până la 5 ale lunii pentru luna expirată.
Că, reclamanta a efectuat cu acordul pârâtei SC O.C. SA şi potrivit certificatului de urbanism din 8 aprilie 1998 şi autorizaţiei de construcţie din 13 aprilie 1998, lucrări de amenajare a terasei acoperită, închiderea nestructurală, lucrările fiind evaluate de experţi la suma de 684.177.142 lei şi T.V.A. la manoperă în sumă de 235.415.642 lei.
S-a reţinut că refuzul plăţii îmbunătăţirilor este nefondat, întrucât acestea au crescut valoarea imobilului şi ar duce la o îmbogăţire fără just temei.
În ce privesc pretenţiile pentru daune, s-a reţinut că acestea nu-şi au temei, neexistând o legătură cauzală între pretenţiile reclamantei, cele două capete de cerere având temeiuri contractuale diferite.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă, SC O.C. SA Slatina, împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 850 din 11 iulie 2001.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta SC H.D. SRL Slatina şi pârâta SC M. SA Slatina (fostă SC O.C. SA).
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 372 din 24 ianuarie 2002 a admis recursurile, a casat Decizia atacată şi admiţând apelurile aceloraşi părţi, a desfiinţat sentinţa Tribunalului Slatina nr. 88 din 21 februarie 2000, cu trimiterea cauzei aceleaşi instanţe de fond pentru rejudecare.
Instanţa de recurs a reţinut că nu a fost soluţionată excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă.
S-a mai reţinut că probatoriul administrat nu a stabilit cu certitudine valoarea pretenţiilor, că nu s-a răspuns la obiecţiunile pârâtei la expertiză, că se impun noi probatorii, inclusiv o expertiză pentru determinarea valorii lucrărilor.
S-a considerat întemeiat şi recursul reclamantei, prin care s-a invocat nepronunţarea instanţei asupra cererii de renunţare la judecată privind capătul de cerere privind despăgubiri în sumă de 70.000.000 lei.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 64 din 13 februarie 2004 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC M. SA Slatina la plata sumei de 2.361.897.381 lei, contravaloare investiţii, fiind respinsă acţiunea faţă de pârâta SC W. SRL Bucureşti.
S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâta SC B. SA Slatina.
În pronunţarea acestei hotărâri, s-au avut în vedere concluziile expertizei tehnice şi contabile.
S-a reţinut că prin contractul de locaţie de gestiune s-a convenit obligaţia locatarului de creşterea eficienţei activităţii prin mijloace de organizare şi investiţii.
Toate investiţiile efectuate de reclamanta locatară au fost dovedite şi s-au efectuat cu acordul locatoarei, la acea dată, pârâta SC O.C. SA, iar expertizele efectuate constată executarea lucrărilor de îmbunătăţire a imobilului.
Acordul proprietarei pârâte este dat chiar pe autorizaţia de construcţie eliberată, pentru modernizarea terasei, conform proiectului şi obţinerii avizelor necesare", cu semnarea persoanei împuternicite şi aplicarea ştampilei SC O.C. SA.
Prin altă adresă, pârâta a fost de acord cu înlocuirea uşii metalice a restaurantului.
Instanţa a reţinut ca izvor al obligaţiilor art. 969 C. civ., îmbunătăţirile efectuate de reclamantă aducând un spor de valoarea imobilului.
Susţinerea pârâtei SC M. SA, în sensul că reclamanta avea posibilitatea ridicării lucrărilor, a fost respinsă, reţinându-se că prin natura lor, sunt înglobate în construcţie, ridicarea acestora ducând la degradarea şi a spaţiului comercial.
Pretenţiile pentru dobânzi au fost respinse, faţă de faptul că valoarea pretenţiilor s-a stabilit numai în cursul soluţionării cauzei.
S-a mai reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a SC W. SRL, întrucât, la constituirea acesteia, prin desprindere din SC M. SA, s-a preluat numai activul, fără pasiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC M. SA Galaţi care a susţinut că SC W. SA are calitate procesuală pasivă, astfel că hotărârea atacată este nelegală.
Pe fond a susţinut că greşit a fost obligată la plata lucrărilor de îmbunătăţiri a localului, întrucât prin contract s-a prevăzut că locatarul avea obligaţia de a face investiţii la fondul de comerţ pe care l-a închiriat şi la încetarea contractului să restituie un fond de comerţ dezvoltat.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială prin Decizia nr. 229 din 12 iulie 2005 a admis apelul pârâtei SC M. SA Galaţi, sucursala Slatina a schimbat sentinţa atacată în parte în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC H.D. SRL Slatina, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 4.645.000 lei şi obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în cuantum de 38.999.486 lei.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită să fie despăgubită cu investiţiile efectuate la restaurantul O., întrucât, conform art. 6 din contract, investiţiile efectuate reprezintă în fapt îndeplinirea prestaţiei acestei părţi pentru folosinţa imobilului. Ca urmare, acţiunea fiind de respins pe acest temei, nu mai este cazul analizării celorlalte motive din apel.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- motivele de apel depuse la 22 aprilie 2004 în completarea celor iniţiale sunt tardive, fiind nesocotite prevederile art. 284 C. proc. civ.
- după rămânerea cauzei în pronunţare instanţa de apel a dispus repunerea pe rol şi a admis probele propuse de apelanta pârâtă în lipsa sa.
- hotărârea nu este motivată şi instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor dispuse şi anume, expertiza efectuată care era hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii.
- interpretarea clauzelor contractului de locaţiune este greşită, întrucât nu s-a convenit creşterea patrimoniului pârâtei, astfel că îmbunătăţirile efectuate pentru eficienţă economică, sunt datorate, după cum a reţinut instanţa de fond.
Din examinarea actelor dosarului, în recurs, se reţin următoarele:
Critica recurentei privind tardivitatea motivelor suplimentare de apel, este de respins.
Apelanta pârâtă a depus aceste motive la 22 aprilie 2004, data primului termen de judecată când părţile au fost legal citate, astfel că au fost îndeplinite prevederile art. 284 alin. (2) C. proc. civ.
Se reţin ca întemeiate criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În adevăr, instanţa de apel a dat o interpretare greşită contractului de locaţiune de gestiune, în ce priveşte prestaţiile părţilor prevăzute în art. 4.
În acest articol s-a prevăzut obligaţia locatorului de a pune la dispoziţie spaţiu şi utilităţile, iar contraprestaţia locatarului era în principal plata chiriei, creşterea eficienţei economice, etc.
Ca urmare, greşit reţine instanţa de apel că, investiţiile efectuate în cauză, constituiau prestaţia locatarului pentru folosinţa restaurantului.
Locatorul primea la termenul stabilit, tot în art. 4, chiria convenită, iar investiţiile, efectuate cu acordul proprietarului, au sporit valoarea imobilului, neplata acestora constituind o îmbogăţire fără just temei, cum întemeiat a reţinut instanţa de fond.
Se constată că instanţa de apel a nesocotit Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 372 din 24 ianuarie 2002, pronunţată după primul ciclu procesual.
Prin această decizie s-a reţinut că pretenţiile reclamantei îşi au temeiul în contract şi că ele sunt datorate de SC M. SA, casarea vizând numai cuantumul acestora faţă de obiecţiunile la expertizele tehnice şi contabile efectuate în cauză.
După casare, la fond s-a dispus o nouă probă cu expertiză şi chiar în apel instanţa a dispus o expertiză contabilă, numai că, în loc să procedeze la stabilirea valorii investiţiilor, probele nu au mai fost analizate, ci, s-a dat o interpretare greşită obligaţiilor contractuale ale părţilor.
Aşa fiind, recursul urmează să fie admis, hotărârea atacată să fie casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi curţi de apel, pentru a se analiza criticile privind hotărârea instanţei de fond sub aspectul valorii lucrărilor de investiţii datorate de SC M. SA Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC H.D. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 229 din 12 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleaşi curţi de apel spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1080/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 107/2006. Comercial → |
|---|
