ICCJ. Decizia nr. 1080/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1080/2006
Dosar nou nr. 15228/1/2005
Dosar vechi nr. 3714/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 12 august 2003 reclamanţii D.G., T.I., I.M., C.A., V.O., J.K., B.I. şi R.P. le-au chemat în judecată pe pârâtele P.R. şi B.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune de acţiuni, încheiate la 25 octombrie 2002, 3 decembrie 2002, 18 decembrie 2002, 20 noiembrie 2002 şi 7 noiembrie 2002, solicitându-se, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1722/ C din 7 mai 2004, Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea precizată şi extinsă formulată de reclamanţi împotriva pârâtelor şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune de acţiuni încheiate între pârâtele P.R. şi B.E., la 25 octombrie 2002, 7 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 3 decembrie 2002, 18 decembrie 2002, precum şi a celor subsecvente, încheiate de pârâtele B.E. şi SC E.C. SRL, la datele de 1 noiembrie 2002, 7 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 3 decembrie 2002 şi 18 decembrie 2002;
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie invocată de pârâte;
Le-a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 50.000.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
- Potrivit actului constitutiv al SC F. SA, adoptat în şedinţa A.G.A. din 7 august 2002, transferul acţiunilor acestei societăţi era posibil strict către persoanele care aveau dublă calitate de acţionar salariat al societăţii, ori, în cauză, pârâta B.E. avea doar calitatea de salariat nu şi de acţionar;
- Chiar dacă contractele de cesiune, prin care se realiza transferul acţiunilor de la pârâta P.R. către B.E. au fost încheiate după respingerea de către prima instanţă a acţiunii reclamantului D.G., pentru constatarea nulităţii contractelor de cesiune încheiate de pârâta P.R. cu cei 88 de acţionari ai SC F. SA (prin sentinţa civilă nr. 4660 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj), prin Decizia nr. 603 din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a constatat nulitatea absolută a acestor cesiuni, ceea ce atrage pe cale de consecinţă şi anularea actelor subsecvente, adică a contractelor de cesiune încheiate între pârâtele P.R. şi B.E.;
- Referitor la ultima înstrăinare a acţiunilor, perfectată de pârâta B.E. cu SC E.C. SRL, aceasta a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind de asemenea nulă, atât ca urmare a aplicării principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, cât şi a constatării relei credinţe a ambelor părţi contractante, întrucât pârâta B.E. avea şi calitatea de asociat unic al SC E.C. SRL, în numele căreia a şi semnat în calitate de cesionar.
Prin Decizia nr. 33/ A din 14 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că:
Restricţiile la regimul transferului de acţiuni sunt delimitate prin aceea că transferul poate fi făcut numai acţionarilor şi salariaţilor şi sunt justificate prin interesul legitim al acţionarilor de a-şi proteja interesele prin „închiderea" societăţii faţă de terţi; în ce priveşte justa interpretare a art. 6 din statut, sensul utilizării conjuncţiei copulative „şi" este acela de a institui dubla condiţionare a potenţialului cumpărător, aceea de salariat şi acţionar; pârâta B.E. a fost de rea-credinţă în momentul încheierii contractelor şi, în aceste condiţii, complicitatea părţilor contractante la fraudarea creditorului preferinţei este sancţionată cu nulitatea actului juridic, astfel încheiat; consecinţa nulităţii absolute a contractelor prin care acţiunile au fost dobândite de către pârâta P.R. asupra contractelor subsecvente este, ca urmare a desfiinţării retroactive a titlului acesteia asupra acţiunilor, nulitatea şi a acestor convenţii; reaua credinţă a pârâtei B.E. constă în aceea că ştia că nu îndeplineşte dubla condiţie de asociat şi salariat şi că şi-a asumat riscul vânzării, pentru că cedenta nu a prezentat justificarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor, existent la data vânzării.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtele SC F. SA Cluj Napoca, P.R., B.E. şi SC E.C. SRL Cluj Napoca, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în tot a deciziei curţii de apel, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei tribunalului, ca fiind nelegală şi netemeinică, iar, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.
Recurentele-pârâte arată, astfel, că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât prin Decizia atacată, pronunţată de curtea de apel, s-a interpretat greşit art. 6 din statutul SC F. SA, în vigoare la data încheierii contractelor deduse judecăţii, schimbându-se înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar Decizia recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În susţinerea recursului lor, recurentele pârâte formulează următoarele motive de recurs, şi anume:
1) Prevederile statutare privind restricţiile la transferul de acţiuni nu erau nici delimitate suficient, material şi temporal, şi nici nu justificau un interes legitim. Ca atare, erau nule şi lipsite de orice efect juridic şi, drept urmare, se impunea menţinerea contractelor de cesiune, întrucât la încheierea lor, nu era necesar să se ţină seama de dispoziţiile statutare, lovite de nulitate şi lipsite de orice efect juridic;
2) Un contract de cesiune consimţit în favoarea unui salariat nu contravine statutului şi neexistând încălcare, nu se pune problema nici unei sancţiuni. De altfel, statutul a fost respectat, iar cererea reclamanţilor-intimaţi ca, în temeiul pretinsei contradicţii cu statutul, contractul de cesiune să fie desfiinţat este cu desăvârşire lipsită de temei;
3) Cum art. 6 din statut nu putea institui o condiţie de validitate a contractului de cesiune, nerespectarea art. 6 nu se poate sancţiona cu nulitatea contractului de cesiune;
4) Având în vedere specificul aplicării principiului resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis în privinţa acţiunilor nominative, acesta nu se poate aplica cesiunilor subsecvente ale acţiunilor, de la P.B. şi de la B.E., întrucât lipseşte tocmai premisa acestei aplicări: resolutio jure dantis şi, de aceea, contractele de cesiune a acţiunilor SC F. SA încheiate între P.B. şi între B.E., soldate fiecare dintre ele cu declaraţiile de transfer şi menţiunile corespunzătoare sunt perfect valabile;
5) În speţă, nu numai că nu s-a dovedit prin nimic reaua credinţă a pârâtei B.E. în cumpărarea acţiunilor, dar prezumţia de bună-credinţă, aplicabilă ca principiu general de drept, este în acest caz puternic consolidată prin faptul că încheierea contractelor de cesiune a survenit imediat după confirmarea în justiţie a titlului cedentului, prin respingerea în primă instanţă a acţiunii în constatarea nulităţii contractelor de cesiune, prin care acţiunile au fost redobândite de P.R.;
6) Contractul de cesiune dintre E.B. şi SC E.C. SA este perfect valabil încheiat, pentru că principiul resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis, nereprezentând o cauză autonomă de nulitate a contractului, ci luând forma aplicării regulilor vânzării lucrului altuia, atunci când cel puţin cesionarul a fost de bună credinţă, contractul de cesiune poate fi desfiinţat doar la cererea cesionarului, prin introducerea acţiunii în constatarea nulităţii relative, deoarece constatarea nulităţii absolute poate fi cerută numai atunci când, atât cedenta, cât şi cesionara sunt de rea credinţă, ori, nici o probă nu a fost furnizată în sensul celor arătate.
Recursul este fondat şi va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la prevederile restrictive privind transferul de acţiuni, conţinute în statutul societăţii pe acţiuni la art. 6, se constată că este fondat, întrucât astfel de prevederi pot fi valabile numai dacă, prin introducerea lor, se urmăreşte un interes legitim şi dacă aceste restricţii au un caracter temporar şi limitat.
Privind prima condiţie, a interesului legitim, în speţă, contând în intenţia asociaţilor de a-şi menţine acţiunile în sfera acţionarilor iniţiali şi salariaţilor, intenţie rezultată din condiţionarea vânzării acţiunilor numai către acţionarii şi salariaţii societăţii şi apreciată de instanţa de apel ca fiind un caz particular al pactului de preferinţă, ce exprimă un interes legitim, se reţin următoarele:
O astfel de condiţie nu este pe deplin justificată în actele constitutive ale unei societăţi pe acţiuni, cum este cea în speţă, aceasta fiind o societate de capitaluri şi nu de persoane, aşa încât calităţile personale ale asociaţilor ar trebui să treacă pe un plan secundar.
Nici cea de-a doua condiţie, respectiv caracterul temporar şi limitat al prevederilor restrictive nu este îndeplinită, întrucât adverbul „numai" (către acţionari şi salariaţi) nu se referă la o limitare în timp, respectiv la durata acestor restricţii, iar, pe de altă parte, restricţiile nu sunt delimitate suficient material, pentru că, spre exemplu, nu oferă nici o soluţie pentru cazul în care acţionarul doreşte să-şi înstrăineze acţiunile şi nu există solicitări din partea acţionarilor şi salariaţilor, de a cumpăra aceste acţiuni.
Cel de al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea dată prevederilor restrictive ale art. 6 din statut, conform cărora transferul acţiunilor se poate face numai către acţionarii şi salariaţii societăţii.
Recurenţii-pârâţi critică astfel interpretarea acestui text de către cele două instanţe care s-au pronunţat în cauză, în sensul că acţiunile societăţii nu pot fi înstrăinate decât unei persoane, potenţial cumpărător, care întruneşte cumulativ calitatea de acţionar şi de salariat al societăţii.
Şi această critică este întemeiată, pentru că, într-adevăr, greşit s-a apreciat că utilizarea conjuncţiei copulative „şi" ar institui o dublă condiţionare a potenţialului cumpărător, de a fi concomitent, acţionar şi salariat, deci două condiţii cumulative, ci, în cazul analizat, conjuncţia „şi" uneşte două ipoteze limitative ale unei singure condiţii.
Continuându-şi raţionamentul, pornind de la premisa eronată că au fost încălcate prevederile art. 6 din statut, instanţa de apel a considerat că nu se poate susţine că sancţiunea încălcării pactului de preferinţă ar fi doar condamnarea debitorului preferinţei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul previzibil pe care îl pot proba titularii dreptului de preferinţă încălcat, ci nulitatea actului juridic astfel încheiat, respectiv nulitatea absolută a contractelor de cesiune, ceea ce este greşit şi cea de a treia critică, sub acest aspect se dovedeşte a fi şi ea întemeiată.
Al patrulea motiv de recurs se referă la neîndeplinirea condiţiilor necesare pentru aplicarea în speţă a principiului resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis, luat în considerare ca mod de operare în general, pe de o parte, şi în legătură cu specificul aplicării acestuia în ce priveşte cesiunea acţiunilor nominative, pe de altă parte.
În susţinerea acestui motiv de recurs, se arată astfel că principiul mai sus menţionat nu reprezintă o cauză autonomă de nulitate a contractului, nu presupune nici măcar o simetrie a sancţiunilor care lovesc cele două acte succesive, iar dacă desfiinţarea titlului transmiţătorului nu afectează condiţiile de valabilitate sau de executare ale actului subsecvent, acesta poate rămâne perfect eficace şi, de asemenea, că, nu în toate cazurile, sancţiunea actului subsecvent se produce ca efect automat al desfiinţării actului principal.
Se mai arată totodată, ca un al doilea aspect al aplicării acestui principiu, raportat la speţă, că cesiunea de acţiuni nominative prezintă anumite particularităţi faţă de vânzarea obişnuită, transferul proprietăţii asupra acţiunilor nominative operând numai prin declaraţia făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi cesionar, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990.
Ca urmare, susţin recurentele, radierea menţiunilor privind cesiunea din registrul acţionarilor şi desfiinţarea declaraţiilor de transfer, trebuie solicitată în fiecare caz de cedentul care a dat declaraţia şi nu de terţe persoane, iar atât timp cât persoana îndreptăţită nu a solicitat desfiinţarea declaraţiei şi radierea menţiunilor, cum este cazul în speţă, acestea continuă să producă efecte, iar proprietatea acţiunilor rămâne în patrimoniul titularului înscris în registru.
Se concluzionează, drept urmare, că titlul pârâtei P.R., ca transmiţător al acţiunilor în contractele de cesiune, nu a fost niciodată desfiinţat.
Referitor la acest motiv de recurs se constată că este fondat şi va fi admis în consecinţă.
Într-adevăr, din actele dosarului rezultă că la data încheierii contractelor de cesiune pârâta P.R. nu avea calitatea de acţionar la SC F. SA, dar era încadrată în muncă la această societate, salariata acesteia, iar faţă de cele mai sus arătate, dubla calitate nu se impunea, fiind suficientă deţinerea numai a uneia dintre atributele prevăzute în statutul societăţii, în clauza înscrisă la art. 6, astfel încât nu s-a produs nici o încălcare a acestor dispoziţii din statut.
Cedenţii care au transmis acţiunile lor către P.R. nu au cerut niciodată desfiinţarea calităţii de proprietate al transmiţătoarei şi încheierea contractelor de cesiune dintre P.R. şi B.E. a intervenit la scurtă vreme, după ce, prin sentinţa civilă nr. 4660 din 9 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea reclamantului D.G. pentru constatarea nulităţii contractelor de cesiune încheiate de pârâta P.R. cu cei 88 de acţionari; prin urmare, acesta fiind proprietar al acţiunilor, avea calitatea de a le cesiona, chiar dacă ulterior, prin Decizia nr. 603 din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, s-a constatat nulitatea absolută a unora dintre contractele de cesiune perfectate de pârâta P.R. cu cei 88 de acţionari.
Restituirea prestaţiilor nu a avut însă loc, respectiv radierea privind transferurile de proprietate ale acţiunilor nu a fost operată, pentru că nu s-a cerut acest lucru.
Ca atare, cum titlul pârâtei P.R. ca transmiţător al acţiunilor, prin contractele de cesiune în discuţie, nu era desfiinţat, principiul resolutio jure dantis nu se putea aplica cesiunilor subsecvente dintre P.R. şi B.E., aşa încât aceste contracte, efectuându-se şi menţiunile corespunzătoare, sunt perfect valabile şi nu există nici un motiv dintre cele susţinute de reclamanţi, pentru desfiinţarea lor.
Fondate se reţin a fi şi ultimele două motive de recurs 5) şi 6), referitoare la faptul că nu s-a probat în nici un mod reaua credinţă a pârâtelor, aspect cu o relevanţă importantă în soluţionarea cauzei.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus menţionate, se va admite recursul pârâtelor împotriva deciziei curţii de apel, va fi modificată Decizia recurată, vor fi admite apelurile pârâtelor, va fi schimbată în tot sentinţa tribunalului şi se va respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele SC F. SA Cluj Napoca, P.R., B.E., SC E.C. SRL Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 33 din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată, admite apelurile pârâtelor, schimbă în tot sentinţa nr. 1722 din 7 mai 2004 a Tribunalului Cluj şi respinge acţiunea reclamanţilor.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 108/2006. Comercial → |
|---|
