ICCJ. Decizia nr. 1069/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1069/2006
Dosar nou nr. 6036/1/2005
Dosar vechi nr. 1408/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1999/ COM din 30 septembrie 2003 Tribunalul Bihor a respins acţiunea, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta SC E. SRL Oradea, împotriva pârâtei SC R.R.D. SRL Reşiţa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC E. SRL Oradea, iar prin Decizia nr. 44 din 16 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a modificat în totalitate sentinţa în sensul admiterii acţiunii formulată de reclamanta SC E. SRL Oradea, împotriva pârâtei SC V.C. SRL (fostă SC R.R.D. SRL Reşiţa) şi în consecinţă, a obligat pârâta la 442.705.131 lei diferenţă preţ neachitat, la 303.007.067 lei dobândă legală şi la 37.633.864 lei cheltuieli de judecată în fond şi în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că debitul intimatei nu a fost stins prin plată, în întregime, aceasta având obligaţia potrivit art. 969, 1073, 1361 C. civ., art. 43 C. com., de a-l achita în întregime la termenele scadente stabilite în contractul părţilor, încât acţiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC V.C. SRL Reşiţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1601 din 9 martie 2005 a anulat ca insuficient timbrat recursul, cu motivarea că, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 12.954.622 lei, deşi odată cu citarea sa pentru termenul din 9 martie 2005 a fost încunoştinţată în acest sens, încât în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, sancţiunea este anularea recursului ca insuficient timbrat.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea SC V.C. SRL Reşiţa, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială când a anulat recursul ca insuficient timbrat, deoarece la data de 18 octombrie 2004, societatea recurentă a achitat taxa judiciară de timbru prin mandatul poştal, emiţându-se chitanţă, care există în original la dosarul nr. 5959/2004 al instanţei de recurs şi că prin adresa din 17 martie 2005, unitatea poştală a comunicat că suma a fost virată prin dispoziţia din 21 octombrie 2004, în contul deschis la Trezoreria sector 2 Bucureşti.
Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatoare, Înalta Curte în raport de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., o apreciază ca fiind nefondată, deoarece situaţia analizată nu poate fi încadrată în sfera noţiunii de „greşeală materială" în sensul legii.
Greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, aspectele invocate de contestatoare în motivarea cererii se referă la greşeli de judecată care nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei în anulare.
Instanţa de recurs, apreciind asupra timbrajului, a avut în vedere şi chitanţa, din cuprinsul căreia rezultă că beneficiarul taxei judiciare de timbru achitată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu P.S. Bucureşti.
Constatând achitarea greşită a acestei taxe de timbru, prin încheierea din 10 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca recurenta să fie citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 12.954.622 lei la dispoziţia P.S. Bucureşti.
Deşi citată, pentru termenul din 9 martie 2005 cu această menţiune, recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie ce-i revenea în legătură cu plata taxei de timbru, încât instanţa de recurs a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a anulat ca insuficient timbrat recursul.
Când se invocă în susţinerea ei o greşeală materială, aceasta poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată.
Când însă instanţa a avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului procedural, şi a făcut asupra lui o anumită apreciere, aşa cum este şi cazul în prezenta speţă, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ. ci eventual de o greşeală de judecată.
Dacă s-ar admite punctul de vedere contrar, ar însemna să fie din nou supus judecăţii un aspect ce a fost deja analizat şi referitor la care o instanţă de recurs şi-a exprimat opinia prin pronunţarea unei decizii irevocabile.
De asemenea, aprecierea greşelii materiale se face în raport cu situaţia existentă la dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, deoarece numai faţă de acest moment se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei greşeli materiale, astfel că, actul nou invocat nu poate fi avut în vedere.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
Constatându-se culpa procesuală a contestatoarei, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. se va obliga contestatoarea la 720 RON cheltuieli de judecată către intimata SC E. SRL Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 1601 din 9 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 5955/2004, formulată de contestatoarea SC V.C. SRL Reşiţa, ca nefondată.
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 720 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1100/2006. Comercial → |
|---|
