ICCJ. Decizia nr. 1082/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1082/2006
Dosar nr. 29120/1/2004
Dosar vechi nr. 9086/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 20004 SC N. SA a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului SC A.T. SA, în vederea recuperării debitului reţinut prin titlu executoriu, hotărârea arbitrală din 27 iunie 1997 pentru sumele de 43.755 dolari S.U.A. şi 26.062.100 lei, cu menţiunea că debitorul a achitat de bună voie, o parte din debit.
Prin încheierea din 19 februarie 2004 Judecătoria Tulcea a admis cererea formulată de creditoare încuviinţând executarea silită a titlului executoriu, reţinând în esenţă că, aceasta este certă, lichidă şi exigibilă fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării silite.
Împotriva acestei încheieri a promovat apel debitoarea SC A.T. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că SC N. SA se află sub incidenţa Legii nr. 64/1995, aspect neadus la cunoştinţa executorului judecătoresc, aceasta fiind lipsită de calitate procesuală activă încă din data de 3 decembrie 2003 când prin sentinţa nr. 1923 s-a numit administrator judiciar SC R.C. SRL.
S-a mai susţinut că SC A.T. SA este creditorul SC N. SA, astfel cum rezultă din hotărârea arbitrală din 28 februarie 2001, creanţă cu care s-a înscris în tabelul creditorilor.
S-a mai ridicat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea prin care se solicita executarea silită.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 177 din 14 mai 2004 a respins excepţiile ca nefondate şi ca nefondat apelul formulat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că aşa cum rezultă chiar din petitul apelului SC A.T. SA prescripţia dreptului la acţiune prin care se solicita executarea silită a titlului executor se împlinea la 30 ianuarie 2004, în respectarea dispoziţiilor art. 18 din decretul nr. 167/1958, din probele administrate rezultând că cererea de încuviinţare executare a fost expediată executorului judecătoresc la data de 30 ianuarie 2004, ora 14,00, expedierea rezultând din documentul de transport.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante SC N. SA, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa nr. 1923 din 30 decembrie 2003 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva acestei societăţi, numindu-se administrator judiciar, însă judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitoarei, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 401 alin. (3) cu referire la art. 403 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 cu modificările ulterioare, debitoarea şi-a păstrat dreptul de administrare fapt confirmat şi de administratorul judiciar.
Pe fondul apelului, instanţa a reţinut că în speţă au fost întrunite dispoziţiile art. 3731 C. proc. civ., iar aspectele referitoare la cuantumul debitului precum şi cele referitoare la compensaţia legală pot fi examinate în cadrul contestaţiei la executare.
Cu petiţia înregistrată la data de 28 iunie 2004 SC A.T. SA a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că în momentul comunicării încheierii şi a deciziei s-a constatat lipsa tuturor semnăturilor completului de judecată, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
De asemenea recurenta consideră că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 64/1995, când s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-creditoare.
S-au ignorat probele dosarului, din care rezultă că, corespondenţa a fost înaintată de executorul judecătoresc la data de 9 februarie 2004, deci după termenul de 30 ianuarie 2004, dată de la care opera prescripţia dreptului la executare.
Se mai critică încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 40 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 referitoare la compensaţia legală, şi modul în care au fost consemnate în încheierile de şedinţă prezenţa reprezentanţilor intimatei şi a concluziilor reprezentantului apelantei privind cererea de suspendare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În aceste condiţii, norma de procedură fiind de aplicare imediată, se vor examina numai criticile care vizează aspectele de nelegalitate, celelalte critici privind modul de interpretare a probatoriilor administrate, a consemnărilor privind mersul dezbaterilor în încheierile de şedinţă scapă controlului de legalitate putând face subiectul unei cereri de îndreptare eroare materială.
Nu se pot reţine criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârile pronunţate cuprinzând toate elementele prevăzute imperativ, iar comunicarea s-a făcut în copie potrivit aceluiaşi text de lege.
În ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, criticile formulate nu pot fi primite întrucât judecătorul sindic, aşa cum rezultă din conţinutul sentinţei civile nr. 1923 din 3 decembrie 2003, nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
În această situaţie, aşa cum a precizat chiar administratorul judiciar (dosar apel) debitoarea şi-a păstrat dreptul de administrare, conform art. 40 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 şi putea îndeplini orice acte şi operaţiuni inclusiv reprezentarea în instanţă.
De altfel administratorul judiciar prin aceeaşi adresă ratifică toate actele şi operaţiunile întreprinse de acesta în dosar.
Faptul că la rândul său recurenta este creditorul intimatei, nu are relevanţă faţă de textul de lege precizat şi poziţia administratorului judiciar.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ.
Dovezile administrate în cauză probează faptul că cererea de încuviinţare executare a fost expediată executorului judecătoresc la data de 30 ianuarie 2004, ora 14,00, expedierea rezultând din documentul de transport.
Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 405 din Legea nr. 64/1995 referitor la compensaţia legală criticile făcute urmează a fi înlăturate.
Este adevărat că potrivit acestei prevederi „Se vor putea cere, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemenea se va putea solicita compensaţia legală", numai că în speţă se soluţionează calea de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra încuviinţării executării silite a unui titlu executoriu şi nu asupra unui litigiu privind o creanţă.
Argumentele expuse determină ca toate criticile formulate să fie înlăturate ca neîntemeiate astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC A.T. SA Tulcea, împotriva deciziei nr. 177/ COM din 14 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1086/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1080/2006. Comercial → |
|---|
