ICCJ. Decizia nr. 1090/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1090/2006
Dosar nou nr. 10314/1/2005
Dosar vechi nr. 2483/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 93/ E din 25 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL cu sediul social în Iaşi în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P.J.I. cu sediul social în Iaşi şi A.F.P.L.M.I. – D.F.P.L. din cadrul P.M.I. cu sediul în Iaşi, în sensul că a fost dispusă întoarcerea executării silite efectuată de pârâte în baza titlului executoriu, proces verbal din 18 noiembrie 1996 al C.C.I. – C.C.F. A fost obligată pârâta D.G.F.P.J.I. către reclamantă la plata sumei de 1.343.530.066 lei reprezentând valoarea actualizată la data de 12 ianuarie 2005 a sumei de 402.452.379 lei. De asemenea a mai fost obligată pârâta A.F.P.L.M.I. – D.F.P.L. din cadrul P.M.I. către reclamantă la plata sumei de 1.812.871.811 lei, reprezentând valoarea actualizată la data de 12 ianuarie 2005 a sumei de 113.188.656 lei. Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei şi suma de 184.676.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut în principal că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. S-a dovedit cu titlul executoriu, procesul verbal din 18 noiembrie 1996 întocmit de C.C.F. al C.C.I. a fost desfiinţat prin Decizia nr. 700 din 19 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, astfel că reclamanta este îndreptăţită la restituirea sumelor plătite în baza titlului executoriu desfiinţat, la valoarea actualizată în raport cu rata inflaţiei.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 58 din 19 mai 2005 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de apelanta P.M.I. – D.E.F.P.L.I. De asemenea a respins excepţia necompetenţei materiale invocate de apelanta D.G.F.P.J.I.
De asemenea au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de P.M.I. D.G.F.P.J.I., împotriva sentinţei nr. 93/ E din 23 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială. Au mai fost obligate pârâtele să plătească intimatei SC A.C. SRL Iaşi suma de 89.250.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a stabilit că apelanta P.M.I. – D.E.F.P.L.I. are calitate procesuală pasivă indiferent de denumirea care a avut-o anterior, cu atât mai mult cu cât până în prezent nu a obiectat în acest sens şi a restituit o parte din sumele datorate reclamantei. Cât priveşte excepţia necompetenţei materiale invocate de a doua pârâtă D.G.F.P.J.I. şi aceasta a fost respinsă, cauza nefiind de competenţa contenciosului administrativ, fiind de competenţa instanţei comerciale, având ca obiect întoarcerea executării către reclamantă care este o societate comercială.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a obligat pe cele două pârâte, să remită intimatei reclamante sumele încasate ilegal, actualizate la data de 12 ianuarie 2005.
Împotriva deciziei nr. 58 din 19 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială au promovat recurs D.G.F.P.J.I. şi C.L.I. – D.E.F.P.L.I., care au criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează.
Recurenta pârâtă D.G.F.P.J.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, exonerarea de plată a sumei de 1.343.530.066 lei precum şi a cheltuielilor de judecată, argumentând că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei de drept comun în soluţionarea litigiului, respectiv a instanţelor de contencios administrativ deoarece izvorul cauzei este în reglementările de drept fiscal, iar hotărârile pronunţate în materia contenciosului administrativ au o singură cale de atac care este recursul şi nu cum greşit a fost considerată calea de atac apelul, invocând ca temei de drept al cererii de recurs prevederile art. 304 C. proc. civ.
La rândul său recurenta pârâtă C.L.I. – D.E.F.P.L.I. a criticat Decizia atacată sub aspectele greşitei soluţionări a excepţiei de necompetenţă materială, litigiul dedus judecăţii fiind în materia contenciosului administrativ, existând o singură cale de atac recursul şi nu apelul, precum şi a greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi exonerarea de plată a sumei de 1.812.871.811 lei şi a cheltuielilor de judecată, fără a indica temeiul de drept al cererii de recurs.
Intimata reclamantă SC A.C. SRL a depus întâmpinare motivată în fapt şi în drept prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererile de recurs, le găseşte întemeiate, urmând a admite ambele recursuri, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse.
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.C. SRL îl constituie întoarcerea executării silite efectuată de cele două pârâte în baza titlului executoriu menţionat anterior şi care a fost desfiinţat prin Decizia nr. 700 din 19 februarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin aplicarea temeiului de drept al art. 4041 – 4043 C. proc. civ.
Instituţia juridică a întoarcerii executării îşi are sediul de reglementare în art. 4041 şi 4043 din secţiunea VI1 intitulată „întoarcerea executării" C. proc. civ., care face parte integrantă din Cartea V, despre executarea silită. Astfel, potrivit art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, dispoziţiile art. 4042 alin. (1) şi (3) mai precizează că în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, iar dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, aceasta va putea fi făcută de instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
Pentru determinarea corectă a instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor procedurale privind executarea, se poate reţine cu maximă certitudine că întreaga reglementare legislativă a executării silite stabileşte atribuţii şi competenţe numai în sarcina judecătoriilor ca instanţe de executare, fiind lipsite de relevanţă, în această materie, criteriile valorice sau calitatea părţilor. Raţiunea juridică care impune acest argument este şi aceea că cererea de întoarcere a executării vizează restituirea unor prestaţii executate în temeiul unui titlu executoriu desfiinţat, astfel că deţinătorul bunurilor nu mai are vreun titlu valabil sau temei juridic care să justifice deţinerea lor.
Deşi actele procesuale specifice întoarcerii executării, sub aspect cronologic, sunt subsecvente actelor de executare silită propriu-zise, ele circumscriu fără echivoc aceleiaşi instanţe de executare, care este judecătoria în raza căreia a fost efectuată executarea, existând în acest sens şi reglementările art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Întreaga materie a executării silite are o reglementare legislativă unitară, prin care legiuitorul a stabilit şi instituit atribuţii şi o plenitudine de competenţă numai pentru judecătorii, ca instanţă de executare, fiind irelevante criteriile după calitatea părţilor, valoarea litigiului sau natura şi izvorul litigiului.
Pentru raţiunile expuse anterior urmează a admite recursurile declarate de pârâţii D.G.F.P.J.I. şi C.L.I. – D.E.F.P.L.I., va casa Decizia nr. 58 din 19 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi sentinţa nr. 93/ E din 25 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii D.G.F.P.J.I. şi C.L.I. – D.E.F.P.L.I.
Casează Decizia nr. 58 din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi sentinţa nr. 93/ E din 25 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi trimite cauza spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1092/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1089/2006. Comercial → |
|---|
