ICCJ. Decizia nr. 1102/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1102/2006
Dosar nou nr. 14232/1/2005
Dosar vechi nr. 3464/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1583 din 15 octombrie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii formulată de pârâtele F.E.F.B. din cadrul R.A.D.E.F.R.F. Bucureşti şi SC F. SRL Găieşti şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Găieşti, privind obligarea pârâtelor la 1.132.866.000 lei, reprezentând chirie datorată pe ultimii 3 ani pentru folosirea spaţiului proprietatea reclamantei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 10 din 10 ianuarie 2005 a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa tribunalului şi evocând fondul a fixat termen de judecată la data de 31 ianuarie 2005 cu citarea părţilor.
S-a reţinut în considerentele deciziei că reclamanta a notificat-o pe pârâtă prin executorul judecătoresc în cursul anului 2002 şi a încercat rezolvarea litigiului încă de la rămânerea definitivă a sentinţei de evacuare a pârâtei, iar în anul 2003 a încercat o nouă conciliere.
Prin Decizia nr. 192 din 13 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin evocarea fondului, s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi pârâta a fost obligată la 618.180.060 lei, reprezentând lipsă de folosinţă a spaţiului în litigiu pe ultimii 3 ani şi la 89.200.094 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta cu actele depuse a făcut dovada că este proprietara spaţiului în suprafaţă de 226,20 mp. Că prin sentinţa civilă nr. 947/1999 a Tribunalului Dâmboviţa rămasă definitivă, pârâta a fost evacuată din spaţiu pentru neplata chiriei, însă a continuat să-l folosească.
Instanţa a avut în vedere probele administrate şi concluziile raportului de expertiză şi a omologat varianta prin care aceasta a fost obligată la 618.180.060 lei, reprezentând lipsa de folosinţă calculată de la 17 septembrie 2004 în urmă cu 3 ani, indexată cu rata inflaţiei.
Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În recursul său, reclamanta SC I. SA Găieşti a susţinut că la stabilirea sumei de 618.180.060 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă s-a avut în vedere hotărârea C.L. nr. 11 din 26 februarie 1998 având ca obiect spaţii utilizate pentru activităţi social-culturale, deşi în această perioadă pârâta a folosit spaţiul pentru obţinerea de foloase necuvenite şi l-a închiriat unor terţe persoane.
A invocat recurenta că solicită ca intimata să fie obligată la 1.132.866.000 lei contravaloare lipsă de folosinţă a spaţiului având în vedere preţul practicat în zona ultracentrală a oraşului Găieşti, conform actelor depuse la dosar.
Pârâta R.A.D.E.F.R.F. Bucureşti a susţinut în recursul său că instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., cât timp reclamanta nu a depus acte din care să rezulte data convocării în vederea concilierii şi respectarea termenului legal şi menţinerea expresă a convocării.
S-a invocat că cererea de apel a reclamantei trebuia să fie anulată ca insuficient timbrată întrucât aceasta nu a depus taxa de ½ din suma achitată cu acest titlu la instanţa de fond.
Recurenta a arătat că instanţa a reţinut în mod greşit ca temei de drept pentru admiterea acţiunii dispoziţiile art. 998 C. civ. privind răspunderea delictuală.
Pe fondul litigiului, s-a invocat că instanţa a obligat-o la plata sumei reprezentând lipsa de folosinţă pe perioada 7 mai 2003 – 17 septembrie 2004, deşi de la 7 mai 2003 spaţiul se află în posesia reclamantei conform probelor de la dosar.
Recursurile formulate sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa nr. 947 din 2 decembrie 1999 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, rămasă definitivă, s-a admis acţiunea reclamantei şi pârâta a fost obligată să evacueze spaţiul în suprafaţă de 226,20 mp. situat în Găieşti.
La data de 7 mai 2003, această hotărâre a fost pusă în executare conform procesului verbal al executorului judecătoresc ocazie cu care s-a constatat că spaţiul este gol, iar pârâta nu are nici un bun sau mobilier în interiorul acestuia.
În raport de aceste probe administrate, problema care trebuie rezolvată este cea a perioadei pentru care pârâta datorează contravaloarea lipsei de folosinţă.
În mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani, cât timp aceasta a dovedit cu acte că de la data de 7 mai 2003 a fost evacuată din spaţiu la cererea reclamantei.
Susţinerea reclamantei că pârâta a fost evacuată din spaţiu la data de 17 septembrie 2004, va fi înlăturată întrucât este o simplă afirmaţie care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Faţă de cele reţinute, pârâta datorează contravaloarea lipsei de folosinţă numai pe perioada 24 iunie 2001 (acţiunea s-a formulat la 24 iunie 2004) – 7 mai 2003 dată la care reclamanta a intrat în posesia spaţiului din litigiu conform procesului verbal încheiat la acea dată de executorul judecătoresc.
Având în vedere că instanţa de apel nu a stabilit situaţia de fapt în raport de probele administrate în cauză, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursurile declarate de ambele părţi împotriva deciziei instanţei de apel, ce se va casa şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, dar acestea urmează a fi avute în vedere ca apărări la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC I. SA Găeşti şi de pârâta R.A.D.E.F.R.F. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 192 din 13 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1105/2006. Comercial → |
|---|
