ICCJ. Decizia nr. 1105/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1105/2006
Dosar nou nr. 15052/1/2005
Dosar vechi nr. 3670/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 februarie 2003, A.V.A.S. Bucureşti a formulat, în contradictoriu cu SC L.T.I.P.C. SA Bucureşti, o contestaţie la executare efectuată la cererea pârâtei în dosarul execuţional nr. 513/2002 şi anularea tuturor actelor de executare silită asupra debitoarei SC S. SA Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 500 din 5 martie 2003 a Judecătoriei Călăraşi s-a respins contestaţia la executare.
Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 197 din 6 iunie 2003, a admis apelul contestatoarei A.V.A.B. Bucureşti, a schimbat sentinţa civilă de mai sus, a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea formelor de executare silită pornite la cererea creditoarei SC L.T.I.P.C. SA Bucureşti.
Recursul declarat de creditoare împotriva acestor soluţii a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia civilă nr. 1436 din 2 octombrie 2003, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Călăraşi.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 232 din 6 februarie 2004 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.V.A.B. Bucureşti, a admis contestaţia la executare formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtele creditoare şi debitoarea pornită pe baza încheierii date de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2740/2002, pe care le-a anulat.
Prin Decizia civilă nr. 475 din 24 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul creditoarei SC L.T.I.P.C. SA Bucureşti, a anulat sentinţa civilă de mai sus, a admis contestaţia la executare a A.V.A.S. Bucureşti, a anulat toate formele de executare silită pornită de creditoare împotriva debitoarei SC S. SA Călăraşi, şi a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de creditoarea SC L.T.I.P.C. SA Bucureşti, împotriva soluţiei de mai sus, a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4283 din 27 septembrie 2005, care a modificat-o şi a dispus suspendarea, conform art. 42 din Legea nr. 64/1995, judecării cauzei având ca obiect contestaţia la executare formulată de A.V.A.S. Bucureşti.
Prin încheierea nr. 237 din 24 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de A.V.A.S. Bucureşti, privind lămurirea dispozitivului deciziei civile menţionată mai sus.
Împotriva deciziei civile nr. 4283 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, A.V.A.S. Bucureşti a formulat o contestaţie în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 şi art. 318 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului creditoarei, întrucât hotărârea a fost pronunţată de completul investit cu soluţionarea recursului cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, se mai susţine şi că dispozitivul hotărârii atacate conţine o greşeală materială, în sensul că trebuia să prevadă faptul că se suspendă judecata recursului şi nu judecata contestaţiei la executare.
În legătură cu contestaţia în anulare de faţă se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., invocate de A.V.A.S. Bucureşti, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare: 1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii şi 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă şi aceasta numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În motivarea în drept a contestaţiei sale în anulare, contestatoarea
A.V.A.S. Bucureşti, mai invocă şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Având în vedere dispoziţiile legale de mai sus, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea hotărârii irevocabile atacate dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente.
Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Examinând soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de motivele de contestaţie în anulare pe care contestatoarea A.V.A.S. Bucureşti a înţeles să-şi întemeieze cererea, se constată că motivul privind neîndeplinirea procedurii de citare nu este practic susţinut, dezbaterea recursului fiind făcută în prezenţa tuturor părţilor aflate în litigiu.
În ceea ce priveşte motivul referitor la încălcarea dispoziţiilor privind competenţa, trebuie reţinut că Decizia civilă nr. 4283 din 27 septembrie 2005 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Faptul că, prin soluţia atacată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul creditoarei cu care a fost competent investită, a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei la executare, potrivit art. 42 din Legea nr. 64/1995 republicată cu modificările sale ulterioare, (debitoarea SC S. SA Călăraşi aflându-se în procedura reorganizării judiciare) nu poate duce la concluzia că ar fi încălcat în acest fel şi competenţa Curţii de Apel.
Aceasta întrucât, potrivit art. 42 din Legea nr. 64/1995, de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fără să fie menţionată nici o dispoziţie legală privind competenţa de a adopta această măsură, ce poate fi luată de instanţă în orice fază procesuală.
In consecinţă, nu poate fi primită motivarea contestatoarei privind încălcarea dispoziţiilor imperative privind competenţa prin hotărârea ce se atacă.
În ceea ce priveşte invocarea art. 318 C. proc. civ., privind eroarea materială cuprinsă în dispozitivul deciziei atacate, trebuie reţinut că, nici acest motiv de contestaţie în anulare nu poate fi primit.
Prevederea legală cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., care prevede posibilitatea retractării unei hotărâri dată în recurs, dacă a fost rezultatul unei erori materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită, ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate, sau altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor administrate.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs pot deschide calea contestaţiei în anulare când sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În acest caz, chiar dacă petiţionara consideră că prin soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestaţiei în anulare, care este în esenţa sa o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.
În consecinţă, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 precum şi art. 318 C. proc. civ., situaţie în care contestaţia în anulare de faţă se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, contestaţia în anulare formulată de A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 4283 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1102/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1146/2006. Comercial → |
|---|
