ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1109/2006
Dosar nr. 12915/1/2005
Dosar vechi nr. 3134/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, D.D. şi D.L. în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi SC A. SRL au solicitat revizuirea sentinţei nr. 94 din 24 iunie 2003 prin care le-a fost respinsă contestaţia îndreptată împotriva formelor de executare întocmite pentru executarea creditelor neachitate de SC A. SRL Botoşani, din contracte.
În motivarea cererii s-a mai susţinut că soluţia de respingere a contestaţiei la executare se datorează reţinerii greşite de către instanţă a faptului că au garantat creditul acordat prin contractele de împrumut, conform contractului de cauţiune din 19 septembrie 1994 şi contractului de garanţie imobiliară din 20 septembrie 1994, deşi această ultimă garanţie privea contractul de credit din 21 septembrie 1994 care a fost achitat în totalitate aşa încât emiterea formelor de executare a fost considerată nelegală. În ce priveşte contractul de cauţiune din 19 septembrie 1994, revizuienţii au susţinut că acesta a fost declarat fals şi că în ce-i priveşte s-a demonstrat că nu au garantat creditele din contracte.
Revizuienţii şi-au întemeiat cererea pe prevederile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ. şi au susţinut pe de o parte că prin hotărâre judecătorească s-a demonstrat falsificarea contractului de cauţiune din 19 septembrie 1994 şi că acesta nu are nici o legătură cu garanţiile invocate de intimata A.V.A.S. pentru a porni executarea în baza creanţelor preluate de la B.A., creanţe provenind din creditele nerestituite de SC A. SRL conform contractelor, iar pe de altă parte că garanţia imobiliară nu putea fi executată întrucât împrumutul din contract a fost restituit.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 82 din 15 iunie 2005 a admis cererea de revizuire formulată de soţii D., a schimbat în tot sentinţa nr. 94 din 24 iunie 2003 pronunţată în dosarul nr. 638/2003 în sensul admiterii contestaţiei la executare formulată de contestatorii D.D. şi D.L. în contradictoriu cu A.V.A.S. şi SC A. SRL şi în consecinţă a anulat formele de executare, respectiv publicaţia de vânzare din data de 7 aprilie 2003 şi procesul verbal de licitaţie din 7 aprilie 2003. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare începerii executării, intimatele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată către cei doi revizuienţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că sentinţa a cărei revizuire se solicită a avut în vedere contractul de garanţie din 20 septembrie 1994 şi contractul de cauţiune încheiat la data de 19 mai 1994 pentru a respinge contestaţia la executare formulată de D.D. şi D.L. apreciindu-se la aceea dată că prin cele două contracte, contestatorii s-au obligat să garanteze în solidar cu debitoarea SC A. SRL, creanţa care a fost preluată de A.V.A.S. de la B.A. Curtea a mai reţinut că în urma verificărilor concretizate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.P.J. Botoşani, serviciul criminalistic, a raportului de expertiză criminalistică şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică eliberat de M.A.I., I.P.J., Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că un funcţionar al SC B.A. SA, rămas neidentificat, a contrafăcut semnăturile soţilor D. pe contractul de cauţiune din 19 septembrie 1994 şi că înscrisul fals a fost folosit abia în anul 2003 la Curtea de Apel Bucureşti de reprezentanţii A.V.A.B. Bucureşti pentru a pune în executare garanţiile instituite pentru creditele nerestituite.
În urma acestor constatări M.P. prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a chemat în judecată în temeiul art. 45 C. proc. civ., pe A.V.A.B. Bucureşti în vederea constatării nulităţii contractului de cauţiune din data de 19 septembrie 1994.
Curtea, având în vedere că acest contract a fost declarat fals, a stabilit că acesta nu poate să constituie temei pentru executarea imobilului aparţinând revizuienţilor şi constatând că sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cererea de revizuire a fost admisă. Dintr-un alt punct de vedere, care viza împrumuturile garantate, Curtea a stabilit că executarea împotriva revizuienţilor a avut ca temei hotărârea nr. 193/1996 pronunţată de Tribunalul Botoşani, sentinţă care se referă la creditele acordate debitoarei SC A. SRL prin contractele, care au fost achitate.
Împotriva sentinţei nr. 82 din 15 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială a declarat recurs A.V.A.S. prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. în argumentarea căruia a susţinut:
1. Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (4) C. proc. civ. este inadmisibilă întrucât un astfel de motiv nu există în materialitatea lui;
- inadmisibilitatea revizuirii faţă de împrejurarea că toate motivele expuse au fost invocate şi în cererea de recurs soluţionată prin Decizia nr. 1754/2004;
- tardivitatea cererii de revizuire în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ. şi de data de 8 februarie 2005, când a fost comunicat raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
2. Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În argumentarea acestui motiv recurenta a susţinut că titlurile de creanţă cedate către A.V.A.S. sunt reprezentate de contractul de credit din 21 septembrie 1994, contractul de cauţiune din 19 septembrie 1994 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat la 20 septembrie 1994. A mai susţinut autoarea că a executat garanţia imobiliară concretizată în contractul de garanţie din 19 septembrie 1994 care garanta creditul din contract şi nu sentinţa pronunţată de Tribunalul Botoşani la cererea B.A.
În acelaşi sens a precizat că executarea silită efectuată de A.V.A.S. s-a făcut în condiţiile prevăzute de OUG nr. 51/1998, cu respectarea art. 58 şi 39.
Faţă de aceste precizări, recurenta a considerat că executarea silită întemeiată pe contractul de ipotecă nu are legătură cu falsul constatat la încheierea contractului de cauţiune. Mai mult, a considerat că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2 februarie 2005, confirmă indirect că semnăturile de pe contractul de garanţie imobiliară sunt autentice. În concluzie, recurenta a considerat că instanţa s-a aflat în eroare atunci când a constatat că executarea a fost pornită în baza contractului de cauţiune, fiind astfel greşit interpretat actul dedus judecăţii.
Intimaţii prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului pentru motivul că soţii D. nu au garantat împrumuturile din contractele din 1995, iar împrumutul din contractul pentru care se pretinde că s-a executat garanţia a fost achitat la termen aşa încât executarea pornită de A.V.A.S. nu avea nici un temei. S-a mai precizat că B.A. i-a trecut în mod abuziv ca garanţi pe soţii D. pentru împrumuturile din contracte, situaţia acestor împrumuturi fiind lămurită prin hotărârea nr. 193 din 25 martie 1996, care a stat la baza executării creanţelor.
Recursul este nefondat.
1. Asupra admisibilităţii cererii de revizuire pe aspectul că un asemenea motiv nu există în materialitatea lui, critica este nefondată, întrucât din dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. rezultă că se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals. Aşa cum rezultă din sentinţa nr. 3695 din 6 iulie 2005, acţiunea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în contradictoriu cu soţii D.D. şi D.L., a fost admisă, iar contractul de cauţiune încheiat la data de 19 septembrie 1994 a fost anulat.
Această hotărâre prin care s-a anulat actul fals demonstrează că şi celelalte hotărîri pronunţate în baza actului fals şi-au pierdut fundamentul material, întrucât conţinutul înscrisului care a stat la baza acestora nu corespunde realităţii.
- Şi cel de-al doilea motiv de inadmisibilitate invocat de recurentă este nefondat întrucât pentru această cale de atac extraordinară nu se prevede condiţia de admisibilitate invocată.
Astfel, art. 322 C. proc. civ., prevede că „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere…" în cazurile prevăzute la punctele 1-9. Prin urmare, nu prezintă nici o relevanţă faptul că motivele s-au invocat în recurs.
Această cerinţă este specifică altei căi de atac extraordinare, contestaţia în anulare, aşa încât critica va fi respinsă.
- Potrivit art. 324 alin. (3) C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună de la data când partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, cerinţă care nu a fost încălcată.
Mai mult, din adresa de la dosarul nr. 1504/2005, rezultă că intimaţii au primit înştiinţarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani la data de 6 iunie2005. Comunicarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 8 februarie 2005, nu poate constitui moment de la care se calculează termenul pentru promovarea revizuirii întrucât comunicarea nu a fost adresată intimaţilor D., aşa încât şi această critică va fi respinsă.
2. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 alin. (8) C. proc. civ.).
Acest motiv vizează netemeinica hotărârii, respectiv situaţia în care rezultă fără dubiu natura actului însă instanţa a reţinut alt act juridic şi un alt conţinut.
Situaţia menţionată de recurentă prin această critică nu se încadrează în motivul invocat întrucât aşa cum s-a demonstrat, prin hotărârile nr. 193 din 25 martie 1996 şi nr. 94 din 23 iunie 2003 s-au luat în discuţie debitele din contractele de credit pentru care s-a încheiat contractul de cauţiune din 19 septembrie 1994, care a fost declarat fals prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Este necontestat că potrivit OUG nr. 51/1998, debitele preluate de la SC B.A. SA intră în categoria creanţelor privilegiate ale statului numai că executarea nu poate avea ca temei un act fals.
S-a motivat că falsul (contractul de cauţiune) nu a stat la baza executării creanţei ci o garanţie constituită prin ipotecă pe care garanţii intimaţi nu au contestat-o.
Din examinarea contractelor de credit aflate la dosar se constată că garanţia imobiliară privea creditul din contract, care nu s-a demonstrat că intra în creanţa preluată de la B.A. În plus, din sentinţele mai sus amintite ca şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anexată la recurs rezultă că se discută executarea în legătură cu contractele de credit la baza cărora a stat contractul de fidejusiune din 19 septembrie 1994, declarat fals, şi nicidecum nerestituirea creditului din contract, în temeiul căruia s-a constituit ipoteca, credit achitat de debitoare în totalitate, plată necontestată de altfel.
Susţinerea potrivit căreia executarea nu are ca temei sentinţa nr. 193/1996, este cel puţin contradictorie întrucât acţiunea împotriva intimaţilor D.D. şi D.L. a fost respinsă ca inadmisibilă în ce priveşte debitul de 118.912.000 lei stabilindu-se că aceştia nu pot răspunde solidar pentru creditele din contracte.
Legătura dintre sentinţa nr. 193/1996 prin care B.A. a solicitat obligarea la restituirea creditelor acordate SC A. SRL, astfel cum au fost garantate şi executarea pornită de A.V.A.S. este demonstrată întrucât aşa cum rezultă din această sentinţă şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aflată la dosar, cât şi din sentinţa a cărei revizuire s-a cerut, s-a încercat valorificarea sumei provenind din contractele de credit şi ca urmare ceea ce se putea pune în executare era debitul restant, respectiv garanţiile pentru aceste credite. Ori, s-a stabilit că revizuienţii nu puteau răspunde solidar (conform sentinţei şi deciziei) cu debitorul iar contractul de cauţiune s-a demonstrat a fi fals, aşa încât executarea bazată pe actul fals nu putea să producă efecte.
În fine, legătura dintre valorificarea ipotecii şi creditul provenind din contract trebuia demonstrată de recurentă. Ori, din hotărârile mai sus menţionate rezultă contrariul şi anume că, în contul creditelor din contracte s-a încercat şi valorificarea unei ipoteci care privea un alt credit care era deja achitat de debitoarea SC A. SRL, fapt necontestat în recurs.
În consecinţă, motivul invocat nu vizează nelegalitatea aşa cum a afirmat recurenta, aşa încât şi această ultimă critică va fi respinsă.
Faţă de argumentele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 82 din 15 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1094/2006. Comercial → |
|---|
