ICCJ. Decizia nr. 1264/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1264/2006
Dosar nou nr. 1218/1/2000
Dosar vechi nr. 6501/2000
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4149 din 14 septembrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 3958/1999 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.I.R., împotriva pârâtelor SC C.E.T.C. SRL şi SC P.S.I. SRL şi a dispus anularea contractului de novaţie prin schimbarea de debitor, autentificat la 30 mai 1997.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contractul de novaţiune încheiat de reclamantă cu pârâta SC C.E.T.C. SRL şi autentificat la 30 mai 1997, prin care, pârâta a cesionat datoria pe care o avea către pârâta SC P.S.I. SRL.
Prin acest contract pârâta SC C.E.T.C. SRL se obliga să transmită şi să menţină garanţiile care girau obligaţia sa către bancă.
Instanţa de apel din probele administrate a reţinut însă că în mod fraudulos, această pârâtă înstrăinase bunurile gajate la 20 mai 1997, deci înaintea încheierii contractului de novaţiune, fapt ce atrage nulitatea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au introdus apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În esenţă apelanta susţine că vânzarea bunurilor ce garantau datoria s-a făcut cu consimţământul reclamantei, astfel că la încheierea contractului de novaţiune, nu s-a folosit nici o metodă dolosivă, care să fi viciat consimţământul acesteia.
S-a criticat sentinţa şi sub aspectul greşit în care instanţa a considerat contractul de novaţiune de debitor ca fiind un contract de novaţiune de gaj.
Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea, prin Decizia nr. 588 pronunţată la 31 martie 2000 în dosarul nr. 3776/1999, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept.
Din interpretarea contractului de novaţiune rezultă că s-au menţinut garanţiile din contractul de împrumut şi nicidecum nu s-a avut în vedere numai datoria din contractul de împrumut, aşa cum nefondat, susţine apelanta.
Instanţa de apel a apreciat că însăşi apelanta pârâtă a recunoscut faptul că a vândut bunurile pârâtei intimate SC P.S.I. SRL, înainte de încheierea contractului, precizând că nu a primit preţul pentru acestea, fapt ce nu are consecinţe pentru reclamanta intimată, care a fost astfel prejudiciată.
Împotriva acestei decizii în termen legal au introdus recurs pârâţii R.M., R.C., B.M.C., continuatori juridici ai pârâtei intimate SC C.E.T.C. SRL, invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a confirmat greşit starea de fapt şi interpretarea dată contractului de novaţiune.
Astfel, recurenta susţine că instanţele au făcut o gravă confuzie cu privire la natura contractului încheiat cu reclamanta intimată, situaţie în care au reţinut că novaţiunea a privit atât contractul de credit cât şi contractul de garanţie imobiliară.
În realitate, novaţiunea a primit doar contractul de credit încheiat la 31 mai 1995.
La vânzarea bunurilor gajate către pârâta intimată SC P.S.I. SRL, s-a convenit, ca preţul bunurilor să fie plătit direct reclamantei intimate în contul datoriei.
Recurenta susţine că procedându-se în acest mod, nu s-a urmărit prejudicierea reclamantei intimate şi nici vicierea consimţământului acesteia la încheierea contractului.
Criticile sunt nefondate, neîntemeindu-se pe dispoziţiile legale invocate.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, confirmând soluţia pronunţată la fond, între reclamantă şi pârâta recurentă s-a încheiat un contract de novaţiune, prin care aceasta din urmă în calitate de debitor cedent îşi cesiona datoria în valoare de 127.000 dolari S.U.A. către intimata pârâtă SC P.S.I. SRL, care a consimţit să o preia ca debitor cesionar.
Contrar susţinerilor reclamantei, făcute în tot ciclu procesual, din contractul încheiat sub formă autentică rezultă că aceasta în calitate de debitor cedent, a transmis şi garanţiile constituite pentru obligaţia sa de plată a creditului.
Dar, aşa cum judicios s-a stabilit în raport de probatoriul administrat, bunurile care formau obiectul acestor garanţii au fost revândute la 20 mai 1997, înainte de încheierea contractului de novaţiune, fiind evidentă manopera dolosivă de care a uzat recurenta, astfel că acesta nu a încheiat contractul cu bună credinţă.
De aici, a rezultat în mod fundamentat concluzia, că prin această manoperă dolosivă întrebuinţată de recurenta pârâtă cu prilejul încheierii actului respectiv, consimţământul pârâtei reclamante a fost viciat.
Ori, pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să întrunească anumite condiţii, printre care şi aceea potrivit căreia să nu fie alterat de vreun viciu.
Cum acţiunea dolosivă, a căzut asupra unui element determinant al contractului de novaţiune, aceasta a determinat sancţiunea nulităţii relative asupra acestuia, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe.
Aşa fiind pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii R.M., R.C., B.M.C. şi SC C.E.T.C. SRL, împotriva deciziei nr. 988 din 31 martie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1157/2006. Comercial → |
|---|
