ICCJ. Decizia nr. 1157/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1157/2006
Dosar nou nr. 8613/1/2005
Dosar vechi nr. 2057/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 375/2004 (7356/2003) la Tribunalul Comercial Cluj, reclamanta SC G.R. SRL a chemat în judecată pârâta SC W.C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de închiriere încheiat la 16 mai 2003 şi obligarea la despăgubiri.
În motivarea cererii reclamanta a invocat existenţa vicierii consimţământului la data încheierii contractului, cât şi încălcarea de către pârâtă a clauzei cu privire la răspunderea pentru evicţiune, a obligaţiei de a racorda construcţia la reţeaua de apă şi a obligaţiei de a obţine autorizaţiile necesare montării unui lift pentru transport marfă.
Pârâta prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nedovedită.
Analizând probele administrate şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 494/C/2004, pronunţată la 17 decembrie 2004, a respins cererea de chemare în judecată obligând reclamanta la 18.000.0000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Instanţa de fond, a reţinut că, în cauză nu au fost dovedite motivele de nulitate a contractului de închiriere încheiat la 16 mai 2003, neputându-se reţine nici existenţa viciilor de consimţământ invocate: violenţa şi dolul.
S-a apreciat, că desemnarea nu se poate reţine nici eroarea asupra substanţei convenţiei întrucât reclamanta avea obligaţia de a depune toate diligenţele necesare pentru a verifica, anterior închirierii imobilului, dacă acesta corespundea scopului încheierii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Instanţa de fond, reţinând greşit starea de fapt, ca urmare a însuşirii nejustificate a apărărilor formulate de pârâta intimată, a concluzionat eronat că viciile de consimţământ invocate, şi anume eroarea asupra substanţei obiectului convenţiei şi dolul prin reticenţă, nu au fost dovedite.
Ori, din probele administrate rezultă că pârâta intimată a ascuns, reclamantei la data semnării contractului faptul că spaţiul închiriat este impropriu unei activităţi de producţie.
Reclamanta apelantă a susţinut că prima instanţă, nu a apreciat că această situaţie a condus reclamanta apelantă de a fi în eroare asupra substanţei obiectului convenţiei.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a dolului, deoarece pârâta intimată se face vinovată de rea credinţă a faptului că pentru utilizarea ratelor în scopul pentru care au fost închiriate, era absolut necesară schimbarea destinaţiei acestora şi deci imobilul nu poate fi utilizat pentru o activitate de producţie industrială.
Analizând apelul prin prisma criticilor formulate Curtea, prin Decizia civilă nr. 106/2005, pronunţată la 23 martie 2005, l-a respins ca nefondat, apreciind că, instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, la care a aplicat corespunzător dispoziţiilor legale.
Susţinerea apelantei că, pârâta a determinat-o prin acte dolosive să aibă o reprezentare falsă a realităţii privind spaţiul închiriat, nu a fost dovedită.
De altfel aşa cum rezultă din contractul de intermediere încheiat anterior de apelantă cu SC I.X. SRL Cluj - Napoca, imobilul închiriat i-a fost prezentat acesteia, care a luat cunoştinţă starea în care se află.
În această împrejurare, apelanta reclamantă a fost în măsură să aprecieze dacă acest imobil ce urma să fie închiriat, corespunde utilizării preconizate.
Aceasta de fapt în momentul încheierii contractului nu a avut reprezentarea activităţilor ce urma să le desfăşoare în spaţiul respectiv, fapt ce rezultă şi din procesul verbal încheiat la 10 iulie 2003.
În realitate, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit, spaţiul ce face obiectul contractului încheiat de părţi, corespundea desfăşurării normale a activităţii, preconizate a fi desfăşurată de apelanta reclamantă.
Prin urmare, susţinerea făcută în apel cu privire la existenţa erorii asupra substanţei obiectului convenţiei ca viciu de consimţământ a fost apreciată ca nedovedită.
Împotriva deciziei, în termen legal a introdus recurs reclamanta, invocând ca fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În fapt, se invocă faptul că instanţa ignorând caracterul devolutiv al apelului, a respins cererile de probaţiune formulate, fără nici o motivare.
Procedând în acest mod, instanţa a ignorat posibilitatea de a clarifica existenţa viciilor de consimţământ invocate: dolul prin reticenţă şi eroarea asupra substanţei, care fiind stări de fapt pot fi dovedite prin orice mijloc de probă permis de lege.
Chiar în raport de probele administrate, motivarea instanţei de apel este străină de natura pricinii şi lipsită de orice temei legal.
Instanţa de apel, a reluat practic motivarea instanţei de fond, prin care s-a ignorat adevărata stare de fapt, aceea că pârâta nu a ascuns situaţia improprie a spaţiului, cu privire la care s-a încheiat contractul de închiriere, în culpă fiind reclamanta, care nu a făcut diligenţe minime de a se informa cu privire la acest lucru imobil.
Ori, susţine recurenta, instanţa de apel, a ignorat dispoziţiile prevăzute de art. 1421 C. civ., în raport de care pârâta intimată avea obligaţia să predea spaţiul închiriat într-o stare corespunzătoare destinaţiei în vederea căreia a fost închiriat.
Criticile sunt nefondate.
Respectarea contractelor încheiate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare se impune ca o necesitate pentru realizarea drepturilor subiective ale părţilor, pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice.
În raport de prevederile art. 969 C. civ. se impune a se reţine că părţile prin voinţa lor determină conţinutul raportului juridic, dar şi modalităţile de modificare şi încetare ale acestuia.
Convenţiile prin care părţile ar încălca în orice mod dispoziţiile legale mult lovite de nulitate.
Reclamanta recurentă invocă, nulitatea contractului precizat în cererea de chemare în judecată invocând vicierea voinţei sale de a contracta prin eroarea în care s-a aflat asupra substanţei acestuia, determinată de activitatea dolosivă a pârâtului intimat.
Ambele instanţe au soluţionat corect chestiunea juridică legată de această susţinere a recurentei reclamante.
Ca şi în cazul tuturor celorlalte categorii de contracte, consimţământul în cadrul contractului de locaţiune trebuie să nu fie afectat de vicii.
Astfel, consimţământul practic nu există dacă părţile nu s-au pus de acord cu privire la bunul ce face obiectul contractului, deoarece eroarea asupra calităţilor substanţiale ale lucrului închiriat, poate de asemenea, să atragă desfiinţarea contractului, acesta fiind lovit de nulitate relativă.
Ori de câte ori exprimarea voinţei de către una din părţi a contractului de închiriere este rezultatul manoperelor dolosive exercitată de cealaltă parte, contractul va fi nul relativ.
Analizând în acest context, apelul declarat, instanţa de apel a statuat în mod just că, reclamanta recurentă, nu a fost în eroare cu privire la bunul închiriat şi nici cu privire la calităţile substanţiale ale acestuia, voinţa sa de a contracta nefiind viciată prin dol de către pârâta intimată.
Dând o interpretare justă probelor administrate instanţele au reţinut că încheierea s-a realizat, printr-o societate intermediară respectiv SC I.X. SRL Cluj – Napoca, reclamanta, fiind în măsură să cunoască calităţile substanţiale ale bunului imobil înainte de a încheia contractul de locaţiune.
Dacă bunul, ulterior, nu ar mai fi corespuns în raport de specificul activităţii pe care recurenţa reclamantă ar fi intenţionat să o desfăşoare, nu i se putea imputa pârâtei intimate.
Cum în cauză, s-au administrat probe suficiente, prin prisma cărora s-a analizat susţinerea reclamantei recurente referitoare la motivele de nulitate invocate, şi cum judicios instanţele au concluzionat că acestea nu au fost dovedite, urmează, a se reţine că motivele de casare invocate nu se pot întemeia pe dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced în baza art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.R. SRL Cluj, împotriva deciziei nr. 106 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1264/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1138/2006. Comercial → |
|---|
