ICCJ. Decizia nr. 1292/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1292/2006
Dosar nou nr. 235/1/2006
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13689 din 7 decembrie 2004, Tribunalul bucureşti secţia a VI-a comercială a respins cererea reclamantei A.F.P. formulată în contradictoriu cu pârâta SC I.M.C. SRL Bucureşti, privind constatarea nulităţii radierii pârâtei din registrul comerţului, reţinând, în esenţă că, reclamanta nu a făcut proba existenţei unei creanţe bugetare, creanţa invocată fiind prescrisă şi că, faţă de probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Legea nr. 428/2002.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială care, prin Decizia nr. 659 din 13 octombrie 2005, a respins apelul reclamantei.
Curtea a înlăturat criticile aduse sentinţei reţinând că deşi apelanta a făcut dovada radierii pârâtei din registrul comerţului, potrivit încheierii de dizolvare din 19 noiembrie 2001, radierea din oficiu s-a înregistrat la 29 martie 2002.
Raportând data intrării în vigoare a Legii nr. 428/2002, temeiul de drept invocat de reclamanţi, la data înregistrării menţiunii, Curtea a reţinut că textul legal invocat nu poate fi aplicat unei situaţii preexistente echivalând cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta A.F.P. Bucureşti prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea deciziei şi sentinţei fondului în sensul admiterii acţiunii.
Din dezvoltarea criticilor aduse hotărârilor pronunţate în cauză recurenta a susţinut că Legea nr. 314/2001 prevede dizolvarea de drept a societăţilor comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, iar potrivit Legii nr. 428/2002 este nulă prin efectul legii menţiunea de radiere a societăţii comerciale pentru care s-a făcut dovada cu înscrisuri că au datorii la bugetul statului sau faţă de alţi creditori.
Recurenta a mai susţinut cu referire la aplicarea legii în timp, că dispoziţiile Legii nr. 428/2002 au intervenit pentru a remedia deficienţele reglementărilor legislative anterioare, în speţă Legea nr. 314/2001, iar din cuprinsul acesteia rezultă că dispoziţiile sunt aplicabile tuturor societăţilor debitoare la bugetul de stat şi faţă de care a fost dispusă măsura radierii.
Se mai susţine de către recurentă că aceasta deţine un titlu executoriu împotriva intimatei şi în aceste condiţii, creanţa fiind certă lichidă şi exigibilă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru ca instanţa să facă aplicarea Legii nr. 428/2002 şi să constate nulă de drept menţiunea de radiere a societăţii.
Referitor la debitele înregistrate de către societatea intimată, recurenta precizează că acestea sunt purtătoare de dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar actualizarea debitelor se va face la data efectuării plăţii.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 introdus prin Legea nr. 428/2002 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti".
Din economia textului legal invocat, rezultă că legiuitorul, pe lângă procedura reglementată în Legea nr. 314/2001 ce se referă la dizolvarea de drept, lichidarea şi radierea societăţilor comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, a introdus în plus o sancţiune, nulitate absolută pentru situaţiile expres prevăzute în text.
Este adevărat că articolul sus citat nu conţine nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp şi nici cu privire la efectele acestei sancţiuni care s-au urmărit prin modificarea legii amintite, în această situaţie aplicarea acestor dispoziţii trebuind să se bazeze pe principiile generale în materie.
Analizând instituţia nulităţii absolute, în speţă a pronunţării încheierii de radiere, se constată că aceasta intervine numai pentru sancţionarea încălcării unor condiţii legale imperative existente la momentul încheierii actului.
Din acest punct de vedere instanţa de apel a analizat condiţiile cerute de lege, cu referire la momentul radierii, raportat la textul de lege privind nulitatea acesteia şi a stabilit că, s-ar aduce o încălcare principiului constituţional al neretroactivităţii legii.
Pentru a face aplicarea instituţiei nulităţii conferită creditorilor enumeraţi în art. 5 alin. (4) din Legea nr. 428/2002, aceştia trebuie să demonstreze că la pronunţarea încheierii de radiere s-au încălcat condiţiile legale imperative, ori tocmai această dovadă nu a fost făcută, cât timp nu rezultă din lucrările dosarului că s-a pronunţat radierea, deşi debitele erau în fiinţă încă de la acea dată.
Dacă s-ar admite că prin reglementarea adoptată s-a intenţionat o readucere în fiinţă a societăţii comerciale radiată, care astfel redobândeşte calitatea de subiect de drept, tot nu s-ar putea reţine că nulitatea de drept operează independent de condiţiile cerute de articolul respectiv şi de contextul Legii nr. 314/2001.
Altfel spus, prin textul normativ sus indicat, s-au stabilit reglementări cu caracter de constrângere, sancţionate cu radierea societăţii care nu şi-a majorat capitalul social, dar din punct de vedere procedural, astfel cum a fost stabilit şi prin practica judiciară în materie, nu derogă de la reglementările generale privind căile de atac care pot fi utilizate împotriva dezvoltării şi lichidării societăţii comerciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.F.P. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 659 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1275/2006. Comercial → |
|---|
