ICCJ. Decizia nr. 1181/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1181/2006
Dosar nou nr. 3990/1/2005
Dosar vechi nr. 894/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Rejudecând cauza după casarea dispusă prin Decizia nr. 3346 din 8 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 5711 din 4 mai 2005 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului M.B. prin care solicitase obligarea pârâtei SC S.C. SRL (fostă SC R. SRL) la plata taxelor de concesiune şi a penalităţilor de întârziere aferente rezultate din contractul de asociere din 28 februarie 1992.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă prin care solicitase constatarea nulităţii absolute a clauzei din Cap. 9 lit. b) din contractul de asociere din 28 februarie 1992 reţinându-se că pârâta reclamantă nu şi-a probat susţinerile făcute în cerere.
Apelul declarat de reclamant, reprezentat de P.G., a fost admis prin Decizia comercială nr. 637 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind schimbată parţial sentinţa de fond în sensul că acţiunea principală a fost admisă în parte iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 675.265.843 lei taxă de concesiune aferentă perioadei 1995-2003, mai puţin penalităţile de întârziere şi majorările solicitate.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei privind cererea reconvenţională.
S-a reţinut în argumentarea acestei soluţii că acţiunea ce formează obiectul litigiului a parcurs trei cicluri procesuale (fond şi căi de atac) primul ciclu procesual vizând timbrajul cererii, al doilea vizând prescripţia extinctivă iar, cel de faţă, vizând fondul cererilor, statuându-se irevocabil, prin Decizia nr. 3346/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, că prescripţia curge distinct, pentru fiecare prestaţie succesivă, contractul dintre părţi având o asemenea executare succesivă.
După ultima casare, reclamantul şi-a modificat acţiunea solicitând un titlu de taxe de concesionare 675.265.843 lei pe perioada 1995-2003, majorări de întârziere în valoare de 648.471.368 lei (calculate până la 10 decembrie 2003) şi penalităţi de întârziere, calculate până la aceeaşi dată, în valoare de 57.469.869 lei.
Soluţia instanţei de apel a avut în vedere contractul de asociere şi actele sale adiţionale, contract ce a vizat finalizarea blocului din A.M. Bucureşti, contract cu clauze asemănătoare celor din contractul menţionat în acţiunea iniţială formulată de reclamant ce viza finalizarea blocului din acelaşi ansamblu prin ultimul contract transmiţându-se o suprafaţă din acest bloc la blocul M., bloc vizat însă în acţiunea reclamantului.
Reţinând confuzia pe care şi reclamantul a făcut-o în acţiunea sa şi instanţa de fond în argumentarea soluţiei, instanţa de apel reţine că în ambele contracte de asociere părţile au stipulat clauza prin care pârâta s-a obligat, printre altele, la plata taxei de concesionare a terenului, iar, ulterior, prin actul adiţional la contract pârâta a dobândit 100 % din suprafaţa utilă din blocul M., stipulându-se în art. 2 din acest act, că aceeaşi cotă o dobândeşte şi din blocul M.C. ce face obiectul contractului din 1992.
De asemenea, a reţinut că părţile au stipulat un pact comisoriu privind rezilierea contractului în art. 18 alin. (2), iar adresa din 30 mai 1996 emisă de reclamant către pârâtă, greşit a fost calificată de instanţa de fond drept notificare a rezilierii, deoarece din conţinutul adresei nu rezultă această intenţie din partea reclamantului şi, oricum, adresa viza contractul şi nu cel pe care reclamantul şi-a fondat acţiunea.
Cum în cap. IX lit. c) din contract pârâta şi-a asumat obligaţia să achite taxa de concesiune aferentă terenului pe care s-a construit blocul M.C., cererea reclamantului a fost admisă în acest sens, fiind respinse penalităţile de întârziere şi majorările solicitate, ca nefiind stipulate în contract.
Penalităţile stipulate în art. 13 din contract nu privesc neplata taxei de concesionare, ci încălcarea altor obligaţii contractuale.
Nemulţumite de această decizie ambele părţi au declarat recursuri solicitând modificarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurentul reclamant, M.B., critică în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Decizia din apel pentru neacordarea penalităţilor de întârziere şi a majorărilor, cele stipulate în art. 13 din contract vizând întregul contract şi nu numai cele din art. 3 şi 10 şi cele din anexă, cum greşit s-a reţinut.
Cum taxele de concesiune sunt asimilate creanţelor bugetare apreciază că penalităţile şi majorările solicitate urmează a se calcula în raport de dispoziţiile OG nr. 11/1996 şi OG nr. 61/2002.
Recurenta pârâtă apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile din cap. VII din contract şi art. 18 privind rezilierea, aşa încât consideră că prin adresa din 30 mai 1996 contractul a fost reziliat de reclamant deoarece ea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de concesiune. În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
La solicitarea curţii, recurentul reclamant şi-a precizat obiectul cererii în sensul că litigiul vizează neexecutarea contractului.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta:
Recurentul reclamant critică nejustificat interpretarea contractului şi neacordarea penalităţilor de întârziere şi a majorărilor solicitate prin precizarea de acţiune deoarece, în art. 13 alin. (2) din contract s-au stipulat penalităţi de întârziere doar pentru neexecutarea obligaţiilor din art. 3 şi art. 10 şi a celor din anexă şi oferta de selecţie, nu şi cea privind neplata taxei de concesiune, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Mai mult, atât penalităţile cât şi majorările au caracter convenţional şi ele nu curg de drept, însăşi reclamantul menţionând în recursul său că taxele de concesiune nu sunt creanţe bugetare ci că ar fi asimilate cu acestea, deşi nu a probat acest lucru.
Cât priveşte recursul pârâtei, deşi recurenta l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că recursul pârâtei este încadrabil, în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs conducând la această încadrare.
De altfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ. sunt în prezent abrogate.
Însăşi recurenta menţionează în recursul său că nu a achitat taxele de concesiune, dar susţine că la 30 mai 1996, pentru acest motiv, reclamantul a reziliat contractul, în conformitate cu cele stipulate în art. 18 din contract.
Cele susţinute de recurentă nu-şi au suportul în conţinutul menţionatei adrese (dosar nr. 5638/1998 al Tribunalului Bucureşti) care face referire numai la stadiul îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă în contract şi nicidecum la contractul în litigiu, reclamantul nemanifestându-şi intenţia de a rezilia contractul în nici un mod, după cum corect a reţinut instanţa de apel.
În consecinţă, curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate motiv pentru care acestea vor fi respinse, Decizia din apel urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul M.B. şi de pârâta SC S.C. SRL, împotriva deciziei nr. 637 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1182/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1179/2006. Comercial → |
|---|
