ICCJ. Decizia nr. 1179/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1179/2006
Dosar nou nr. 1612/1/2005
Dosar vechi nr. 311/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 10 iulie 2003, reclamanta, A.D.S. Bucureşti a chemat în judecată pârâta, SC V.P. SA, pentru ca, în temeiul principiului îmbogăţirii fără just temei, să fie obligată la plata sumei de 2.761.123.059 lei, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1474 ha. teren agricol în anul 2000, teren proprietatea statului, şi actualizarea cu indicii de inflaţie până la momentul plăţii.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa nr. 670 din 2 iunie 2004 a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâtă şi a respins acţiunea.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că există autoritate de lucru judecat întrucât, între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate şi cu privire la acelaşi obiect s-a pronunţat sentinţa nr. 1134 din 23 iulie 2002 a Tribunalului Vrancea (dosar nr. 1511/2002) definitivă şi irevocabilă.
Prin acea hotărâre, instanţa a admis acţiunea în constatare, formulată de SC V.P. SA, în contradictoriu cu A.D.S. şi a constatat că reclamanta nu datorează pârâtei redevenţa pentru anul 2000 pentru suprafaţa de 1474 ha. teren agricol.
Hotărârea instanţei s-a întemeiat pe lipsa raporturilor contractuale de concesiune dintre părţi, în lipsa consimţământului valabil a SC V.P. SA.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 146 din 24 septembrie 2004.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că, fiind stabilitprintr-o hotărâre judecătorească, cu autoritate de lucru judecat, că, SC V.P. SA nu are nici un fel de datorie către A.D.S., din exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 1474 ha., nu poate fi primită nici cererea cu titlu de daune prin îmbogăţirea fără justă cauză.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- greşit s-a respins cererea şi s-a reţinut autoritate de lucru judecat, întrucât acţiunea SC V.P. SA a avut ca obiect constatarea nedatorării redevenţei, determinat de nulitatea contractului de concesiune, ori, în acţiunea de faţă, obiectul l-a constituit contravaloarea exploatării terenului, a folosinţei ce nu a fost negată de intimată;
- nelegal, cu încălcarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de efectuare a unei expertize contabile pentru stabilirea daunelor solicitate.
Recursul este întemeiat.
Prin hotărârea instanţei de fond, confirmată în apel, s-a respins cererea reclamantei pe temeiul art. 1201 C. civ., autoritate de lucru judecat.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauza şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.
În speţă nu se poate reţine identitate de obiect şi cauză.
În acţiunea anterioară, sentinţa Tribunalului Vrancea nr. 1134 din 23 iulie 2002, acţiunea a avut ca obiect constatarea nedatorării redevenţei, determinat de lipsa contractului de concesiune.
Instanţa a reţinut că, contractul de concesiune din 20 aprilie 2000 privind suprafaţa de 1474 ha. teren arabil, nu a fost legal încheiat, faţă de lipsa de consimţământ a unei părţi, SC V.P. SA, astfel că s-a constatat că în lipsa contractului nu se datorează redevenţa aferentă unui contract valabil încheiat.
Prin acţiunea de faţă, acţiune în realizare, s-a solicitat, faţă de folosinţa necontestată de către SC V.P. SA a suprafeţei de 1474 ha., contravaloarea folosinţei, deci nu redevenţa, ce s-ar fi cuvenit în temeiul unui contract de concesiune, dacă acesta ar fi fost valabil încheiat.
Ca urmare, nu se poate reţine că obiectul litigiului este identic cu cel din acţiunea anterioară.
Cea de a doua acţiune, nu are ca temei contractul de concesiune, plata redevenţei, ci este o acţiune în daune, prin lipsa de folosinţă a terenului.
Aşa fiind, criticile recurentei sunt întemeiate, recursul urmând să fie admis iar hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului şi dispunerea de probatorii, expertiza contabilă pentru stabilirea contravalorii folosinţei terenului în anul 2000, cu aplicarea ratei inflaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 146 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1181/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1218/2006. Comercial → |
|---|
