ICCJ. Decizia nr. 1214/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1214/2006
Dosar nou nr. 14184/1/2005
Dosar vechi nr. 3452/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 5 mai 2003 cu modificarea din 19 ianuarie 2004, reclamanta SC A. SRL Bacău a cerut obligarea pârâtei SC E.C. SRL Bacău la plata sumei de 653.422.854 lei, din care 117.630.019 lei, reprezentând utilităţi neachitate pentru spaţiul comercial deţinut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere iar 535.792.835 lei, despăgubiri pentru readucerea spaţiului degradat de pârâtă la starea anterioară.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 4.140 euro, în echivalent 114.963.282 lei chirie achitată la 19 octombrie 2001, în avans pentru o perioadă de 2 luni.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 162 din 26 ianuarie 2004 a admis acţiunea astfel cum a fost modificată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 653.422.853 lei, utilităţi neachitate, penalităţi şi 535.792.835 lei despăgubiri civile şi a respins cererea reconvenţională ca nefondată.
În pronunţarea acestei hotărâri, cu privire la acţiunea principală s-a reţinut potrivit expertizei contabile şi tehnice, că cererea reclamantei este întemeiată.
Potrivit expertizei contabile, în urma verificării documentelor prezentate de părţi a rezultat că pârâta nu a achitat utilităţile, apă, gaz metan, energie electrică, aferente lunilor aprilie şi mai pentru spaţiul deţinut prin închiriere, astfel că datorează valoarea acestora, în sumă de 86.645.938 lei, precum şi penalităţile de întârziere aferente în sumă de 30.984.081 lei.
Cu privire la despăgubiri, instanţa a reţinut că pretenţiile pentru suma de 535.792.835 lei, contravaloare materiale şi manoperă sunt întemeiate, întrucât potrivit procesului verbal din 31 mai 2002, la predarea spaţiului de către locatar acesta era degradat prin ridicarea de către acesta a instalaţiei electrice, de încălzire, uşi, geamuri, etc.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, admis de Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 54 din 7 iulie 2005, hotărârea primei instanţe fiind schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 117.630.019 lei, reprezentând contravaloare utilităţi şi penalităţi, în loc de 653.422.854 lei şi de 535.792.835 lei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa a obligat intimata SC A. SRL către apelantă la cheltuieli de judecată în sumă de 60.310.857 lei.
Instanţa de apel a reţinut, în principal că sunt întemeiate numai pretenţiunile pentru utilităţile neachitate de locatară în lunile aprilie şi mai 2002.
În ce privesc despăgubirile pretinse de reclamanta locatoare, s-a reţinut că spaţiul a fost folosit pentru o activitate productivă, confecţii textile, că nu avea amenajările necesare, astfel că acestea s-au efectuat de către pârâta locatară (gresie, faianţă, rigips, uşi, parchet, instalaţii electrice pentru maşinile de cusut, calorifere, motoare la ascensoare, uşi interioare).
Ca urmare a neînţelegerilor dintre părţi, la 31 mai 2002, pârâta a predat spaţiul reclamantei dar fără semnarea procesului verbal de predare.
Pârâta, anterior acestei date a ridicat îmbunătăţirile efectuate de ea, dar care nu au dus la degradarea spaţiului şi anume instalaţia electrică pentru maşinile de cusut, calorifere, motoare la ascensoare şi uşile interioare.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- îmbunătăţirile efectuate de pârâtă, adăugate la clădire, au devenit imobile prin destinaţie, astfel că nu puteau să fie ridicate fără a afecta construcţia şi ele aparţin proprietarului imobilului, împotriva căruia avea un drept de creanţă;
- nu a existat acordul proprietarului pentru modificările aduse, pârâta a încălcat obligaţiile asumate, culminând cu vandalizarea spaţiului închiriat.
Recursul este nefondat.
Criticile recursului privesc respingerea capătului de cerere privind daunele în sumă de 535.792.855 lei, produse prin ridicarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului închiriat.
Instanţa de apel a respins această cerere reţinând că ridicarea instalaţiei electrice exterioare, caloriferelor, motorului ascensor, nu au determinat degradarea imobilului.
Ori, recurenta nu critică această reţinere, nu face dovada degradărilor, ci susţine că mobilele încorporate au devenit imobile prin destinaţie şi nu puteau fi ridicate.
În acest sens se reţine:
Categoria imobilelor prin destinaţie este reglementată prin art. 468 C. civ. care prevede că „obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sunt imobile, prin destinaţie, iar alin. (2) indică în această categorie: animalele afectate la cultură, seminţe, instrumente arătoare, stupi cu roi, peşte, instrumente pentru exploatare fierării, etc.
În art. 469 C. civ. se prevede că devin imobile prin destinaţie, mobilele incorporate cu gips, var, ciment, care nu se pot scoate fără a deteriora partea fondului pe care sunt aşezate.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţă.
Pârâta a preluat imobilul fără dotările necesare desfăşurării activităţii sale şi a făcut, conform dovezilor din dosar, o serie de îmbunătăţiri.
Parte din mobilele incorporate în imobil, gresie, faianţă, pereţi rigips, parchet, au rămas în imobil devenite imobile prin destinaţie, deşi proprietara nu a făcut dovada plăţii acestora.
Au fost ridicate, numai bunurile care nu au determinat degradarea fondului, condiţie prevăzută de art. 468 C. civ. şi anume calorifere, instalaţie electrică exterioară, motor ascensor.
Ca urmare, cererea pentru despăgubiri întemeiat a fost respinsă de instanţă ca nedovedită.
Sunt de respins şi susţinerile recurentei în sensul lipsei acordului proprietarului, întrucât potrivit contractului, spaţiul închiriat era afectat unei activităţi de producţie, şi toate îmbunătăţirile s-au efectuat în acest scop.
Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău, împotriva deciziei nr. 54 din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1215/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1211/2006. Comercial → |
|---|
