ICCJ. Decizia nr. 1216/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1216/2006
Dosar nr. 14287/1/2005
Dosar vechi nr. 3477/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 ianuarie 2005, C.A.M. Deva a chemat în judecată SC I.S. SRL Deva, pentru a se dispune evacuarea acesteia din spaţiul comercial situat în Deva, în suprafaţă de 146 m.p., pe care nu-l deţine cu titlu legal şi la plata despăgubirilor constând în 365 euro /lună, lipsă de folosinţă pe perioada 3 ianuarie 2002 şi până la predarea spaţiului.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională pentru obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 178,12 dolari S.U.A. /lună, daune interese pentru recuperarea fondurilor de dezvoltare a firmei în compensare cu plata chiriei, începând cu 3 ianuarie 2002.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 271/ CA din 29 martie 2005 a respins acţiunea reclamantei, C.A.M. Deva şi a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională.
În pronunţarea hotărârii, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat în 1996 un contract de asociere care a încetat în 26 februarie 1998, când părţile au încheiat contractul de închiriere pentru o perioadă de un an, deci până la 28 februarie 1999.
S-a reţinut că în speţă a operat tacita relocaţiune, conform art. 1438 C. civ., începând cu 1 martie 2001 şi în prezent, reclamanta nesolicitând încetarea sau rezilierea contractului.
În ce privesc daunele, lipsa de folosinţă în temeiul art. 998 C. civ., instanţa a reţinut că cererea este nefondată, întrucât între părţi existând raporturi contractuale de închiriere, nu se poate invoca răspunderea delictuală. Ori, reclamanta nu a cerut plata chiriei la care era îndreptăţită.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 137 din 8 iulie 2005, menţinându-se hotărârea atacată, dar cu altă motivare.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei decizii că pârâta are un titlu valabil pentru folosinţa imobilului în litigiu şi anume, contractul de asociere.
După expirarea contractului de închiriere la 28 februarie 1999, pârâta deţine spaţiul în temeiul contractului de asociere anterior, prelungit prin act adiţional până în anul 2008.
În ce priveşte chiria, pârâta justificat nu a achitat-o, întrucât reclamanta nu a mai emis facturi pentru efectuarea plăţii.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- contractul de asociere a fost prelungit prin act adiţional cu încă un an, deci până în 1 ianuarie 1998 şi nicidecum pentru 11 ani. Administratorul pârâtei prin fals, conform declaraţiilor date la organele de urmărire penală, a transformat cifra unu în cifra 11, astfel că, greşit instanţa de apel a dat efecte acestui act adiţional.
- s-a ignorat faptul că în 1998 s-a încheiat alt tip de contract, contract de închiriere pentru o perioadă de un an, deci de la 28 februarie 1999, pârâta nu mai deţine spaţiul cu titlu legal şi a fost somată să-l elibereze;
- timp de 6 ani, pârâta a deţinut spaţiul fără să plătească folosinţa acestuia. Cere despăgubiri, conform notei, în sumă de 594.140.800 lei (365 euro x 38 luni x T.V.A.).
Din examinarea actelor dosarului şi susţinerilor părţilor, în recurs se reţin următoarele:
Între părţi au intervenit două tipuri de raporturi contractuale: de asociere, în perioada 1995 – 1998, iar din 1998 s-a încheiat contractul de închiriere din 28 februarie 1998 pentru un an, deci până la 28 februarie 1999.
După această dată, pârâta deţine spaţiul fără titlu.
Ambele instanţe, de fond şi apel, au dat o interpretare greşită raporturilor contractuale.
Fără temei, instanţa de fond a reţinut tacita relocaţiune, prelungirea contractului de închiriere şi după termenul din contract, 1999.
Reclamanta, proprietară a spaţiului, înainte de expirarea contractului, cu adresa din 17 februarie 1999, comunică pârâtei că nu înţelege să prelungească contractul şi după data de 28 februarie 1999, motivat de faptul că prin hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 4/1999, s-a stabilit. folosirea spaţiului începând cu luna martie 1999 pentru producţia proprie şi i-a pus în vedere pârâtei să-l elibereze.
Ca urmare, nu sunt îndeplinite prevederile art. 1436 pentru tacita relocaţiune, întrucât proprietarul, înainte de expirarea contractului a exprimat hotărârea fermă de a nu prelungi contractul de închiriere.
Este criticabilă şi contrară actelor dosarului şi hotărârea instanţei de apel de a reînvia, contractul de asociere din 1995, pe motiv că, prin actul adiţional din 16 ianuarie 1997 s-ar fi prelungit acest contract pe 11 ani.
Instanţa a nesocotit declaraţiile numitului A.V., reprezentantul pârâtei care a semnat actul adiţional menţionat, declaraţie dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, în care menţionează că în actul adiţional a modificat cifrele, întrucât C.A.M. nu a vrut să încheie alt contract.
Ca urmare greşit instanţa de apel a reţinut că voinţa părţilor din actul adiţional a fost de prelungirea asocierii pentru 11 ani.
De altfel, această concluzie nici nu este logică, din moment ce, după expirarea asocierii, în 1998, părţile au încheiat contractul de închiriere pentru o perioadă de un an.
Aşa fiind se reţine că recursul este întemeiat şi urmează să fie admis; Decizia atacată să fie modificată în sensul admiterii şi a apelului reclamantei şi schimbării în parte a sentinţei Tribunalului Hunedoara în ce priveşte acţiunea principală în sensul admiterii acesteia şi dispunerii evacuării pârâtei din spaţiul pe care-l deţine fără titlu, în suprafaţă de 146 m.p.
Se va admite şi capătul de cerere privind despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului, în sumă de 594.190.830 lei, calculată pe o perioadă de 38 luni şi anume începând cu 5 ianuarie 2002, perioadă neprescrisă în raport de introducerea acţiunii şi până la 29 martie 2005, data soluţionării cauzei în fond, prin aplicarea a 365 euro /lună, lipsă de folosinţă practicată de reclamantă la spaţii similare, sumă necontestată cifrei de intimată, precum şi aplicarea de T.V.A.
Vor fi menţinute prevederile sentinţei în ce priveşte cererea reconvenţională.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta urmează să fie obligată şi la plata sumei de 11.615 RON cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.A.M. Deva, împotriva deciziei nr. 137/ A din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 271/CA/2005 a Tribunalului Hunedoara pe care o schimbă în parte şi admite acţiunea reclamantei împotriva pârâtei SC I.S. SRL Deva şi în consecinţă:
- dispune evacuarea pârâtei constatând lipsa titlului legal pentru deţinerea spaţiului;
- obligă pârâta la 594.190.830 lei cu titlu despăgubiri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă intimata la 11.615 RON cheltuieli de judecată fond, apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1215/2006. Comercial → |
|---|
