ICCJ. Decizia nr. 1215/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1215/2006
Dosar nou nr. 14231/1/2005
Dosar vechi nr. 3463/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 1486/2004 reclamanţii D.N., G.D., D.I., N.M., N.A., P.C., P.D., G.I., G.F., N.S., N.N., D.Z., C.I., P.F., N.W., E.A., E.L., T.M., N.D., L.A. şi N.F. în calitate de asociaţi în cadrul SC V.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SA pronunţarea unei soluţii prin care să se stabilească patrimoniul ce se cuvine fiecărei societăţi ca urmare a privatizării S.S.S. şi să se dispună împărţirea patrimoniului şi atribuirea activelor imobiliare şi mobiliare fiecărei societăţi beneficiare, astfel cum au fost repartizate prin protocolul de privatizare.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 68 din 1 martie 2005 a admis excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta SC A.S. SA şi ca atare a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V.G. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au în posesie utilajele menţionate, fapt recunoscut atât în petitul acţiunii şi cum rezultă din sentinţa în baza căreia au fost obligaţi să restituie utilajele şi să plătească daune compensatorii pentru lipsa de folosinţă.
Actele depuse de pârâtă şi anume procesele verbale ale adunării generale extraordinare din 12 mai şi 8 august 2000 precum şi listele de inventar încheiate în 1997 au evidenţiat elocvent modalitatea de împărţire a patrimoniului fostei subunităţi SC S. SA Buzău, rezultând astfel că cele două excepţii invocate sunt întemeiate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta prin asociaţii săi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că instanţa de fond în mod eronat a admis excepţia lipsei de interes a cererii şi a respins acţiunea în constatare ca inadmisibilă.
Reclamanţii prin motivele de apel au arătat că excepţia lipsei de interes a cererii cât şi inadmisibilitatea sunt excepţii dirimante care fac inutilă cercetarea fondului şi se soluţionează cu precădere, potrivit art. 137 C. proc. civ., astfel că în asemenea situaţii, instanţa nu se poate pronunţa pe fondul cauzei, aşa cum s-a făcut în cauză, în mod greşit.
Apelanta mai consideră că cererea nu este lipsită de interes şi că orice acţionar, respectiv asociat al reclamantei este îndreptăţit să cunoască situaţia patrimonială a societăţii comerciale în care are această calitate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 198 din 21 iulie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esenţă că temeiul legal al acţiunii reclamantei nu poate fi art. 111 C. proc. civ., în cauză existând hotărârea A.G.A. în privinţa modalităţilor de fuziune, precum şi protocolul de fuziune care trebuiesc respectate.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că în mod just instanţa de fond a apreciat acţiunea ca lipsită de interes, având în vedere că societăţile au fuzionat şi patrimoniul este comun, iar acţionarii sunt titularii unor drepturi băneşti echivalente cu valori mobiliare şi nu pot fi evidenţiate printr-o calificare directă asupra unui bun mobil sau imobil. Dreptul acţionarului este bine stabilit prin valoarea nominală înscrisă în acţiunea respectivă, acţiunea fiind o valoare mobiliară şi o parte din valoarea capitalului social al societăţii comerciale respective.
Cu petiţia înregistrată la data de 19 august 2005 reclamanta SC V.G. prin asociaţi a declarat recurs împotriva deciziei nr. 198 din 21 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate reclamanta reiterează motivele de apel cu precizarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat şi nu a motivat critica privind pronunţarea instanţei de fond şi pe excepţii şi pe fond.
Astfel, reproducând criticile formulate în apel, recurenţii susţin că prin sentinţa apelată a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în acelaşi timp instanţa s-a pronunţat şi pe fondul cererii cu motivarea că acţiunea în constatare este inadmisibilă în raport de faptul că reclamanţii nu au posesia utilajelor, iar actele încheiate cu ocazia adunării generale din 12 mai 2000 şi 8 august 2000 şi listele de inventar „evidenţiază în mod elocvent modalitatea de împărţire a patrimoniului".
Recurenţii arată că după ce în considerentele hotărârii se reţine că excepţiile privind lipsa de interes şi inadmisibilitatea acţiunii urmează a fi admise, în continuarea aceluiaşi raţionament instanţa de fond reţine că „pe fond acţiunea urmează a fi respinsă" fapt care se regăseşte în dispozitivul hotărârii.
Această motivare arată recurenţii, este însuşită şi păstrată de instanţa de apel, care însă nu se pronunţă asupra principalelor probleme de drept semnalate:
1. dacă, admiţând excepţiile şi respingând acţiunea pe excepţii, instanţa se mai putea pronunţa asupra fondului dreptului;
2. dacă, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa mai putea admite şi excepţia lipsei de interese.
Recurenţii concluzionează că motivele formulate în recurs şi care au fost formulate şi în apel vizează următoarele probleme:
1. atât inadmisibilitatea cât şi lipsa de interes a unei cereri formulată în justiţie reprezintă excepţii dirimante, care fac inutilă cercetarea fondului dreptului şi se soluţionează cu precădere potrivit art. 137 C. proc. civ.
Instanţa s-a pronunţat asupra excepţiilor şi s-a pronunţat şi pe fondul pricinii, fără însă a motiva de ce respinge acţiunea pe fond.
recurenţii mai arată că în opinia lor nu se poate respinge acţiunea pe ambele excepţii deoarece una are întâietate (inadmisibilitatea), astfel că, după constatarea inadmisibilităţii acţiunii este inutilă cercetarea altor excepţii.
Printr-un alt motiv de recurs recurenţii susţin că cererea nu este lipsită de interes arătând în esenţă că întotdeauna este admisibil ca acţionarii să formuleze o cerere în justiţie pentru a se determina întinderea drepturilor lor, momentul dobândirii acestor drepturi şi eventuala lor încălcare, în procedura necontencioasă a privatizării unei întreprinderi de stat.
Pentru motivele arătate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru a se pronunţa asupra fondului pricinii, după administrarea probatoriilor, iar în subsidiar, casarea cu trimitere pentru ca instanţa de fond să opteze numai pentru o singură excepţie asupra căreia să se pronunţe, urmând ca după controlul judiciar al hotărârii ce se pronunţă, recurenţii să aibă deschisă calea unei acţiuni care să soluţioneze fondul dreptului.
Recursul declarat de reclamanţi nu este fondat.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs invocate prin prisma actelor şi lucrărilor aflate la dosar, le apreciază ca nefondate, situaţie în care va respinge recursul cu următoarea motivare.
Analizând primul motiv de recurs referitor la faptul că instanţa s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de interes şi în mod greşit s-a pronunţat şi pe fondul cauzei cât şi critica recurenţilor că nu poate fi respinsă acţiunea pe ambele excepţii, se reţine că instanţele, în mod legal în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. au pus în discuţia părţilor excepţiile menţionate, le-au examinat şi s-au pronunţat asupra lor.
Instanţa de apel ca şi instanţa de fond, corect şi legal au soluţionat excepţia inadmisiblităţii acţiunii, reţinând că potrivit art. 111 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii în constatare, iar reclamanţii au posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare, în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată.
De asemeni întemeiat s-a reţinut că acţiunea este lipsită de interes, societăţile au fuzionat şi patrimoniul este comun iar acţionarii sunt titularii unor drepturi băneşti echivalente cu valori mobiliare. De asemenea, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată dreptul acţionarului este bine stabilit prin valoarea nominală înscrisă în acţiunea respectivă, acţiunea fiind o valoare mobiliară şi o parte din valoarea capitalului social al societăţii comerciale respective.
Afirmaţia recurentei ce constituie un alt motiv de recurs privitoare la faptul că prin respingerea pe fond a cererii s-ar închide celui interesat calea unei acţiuni în realizare, nu are suport legal deoarece potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale recurenţii acţionari au posibilitatea formulării unor alte acţiuni în justiţie în apărarea drepturilor lor.
În consecinţă, Decizia recurată fiind legală, pentru motivele anterior prezentate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat.
Având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi şi la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii SC V.G., prin asociaţi, împotriva deciziei nr. 198 din 21 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenţii la 1000 RON cheltuieli de judecată intimatei SC A.S. SA.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1216/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1214/2006. Comercial → |
|---|
