ICCJ. Decizia nr. 1251/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1251/2006
Dosar nr. 14511/1/2005
Dosar vechi nr. 3533/2005
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Gorj la 27 octombrie 2003, reclamanta SC B.I.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta C.N.L. O. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.192.705.355 lei cu titlu de dobânzi prevăzute de OG nr. 9/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractelor din 27 februarie 2001, din 1 martie 2001 şi din 7 iunie 2001 încheiate de reclamantă cu subunităţile E.M.C. P., E.M.C. R. şi E.M.S. A., a efectuat prestaţii în valoare de 2.437.190.437 lei, recunoscute de pârâtă şi care au fost achitate cu întârziere, reclamanta fiind lipsită de folosinţa acestei sume.
Urmare a reorganizării societăţii pârâte, pe parcursul procesului, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză a subunităţilor care au luat naştere prin divizarea pârâtei, ultima precizare efectuând-o la 2 iunie 2004, când a arătat că înţelege să se judece cu S.N.L. O. SA şi SC Î.C.M. SA.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa nr. 681 din 7 octombrie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantei, pârâta S.N.L. O. SA fiind obligată la plata sumei de 2.050.122.730 lei şi SC Î.C.M. SA la plata sumei de 370.387.455 lei plus cheltuieli de judecată de 42.909.680 lei şi respectiv 11.938.380 lei.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta a recunoscut prestaţiile efectuate de reclamantă, pârâta obligându-se prin protocol să achite integral suma recunoscută.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 226 din 8 iulie 2005, a admis apelurile pârâtelor şi SC Î.C.M. SA, a obligat pârâta S.N.L. O. SA să plătească reclamantei 1.784.333.314 lei cu titlu de dobânzi legale iar pe pârâta SC Î.C.M. SA la 355.986.011 lei cu titlu de dobânzi legale, a respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
- pârâtele-apelante au calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile HG nr. 103/2004, prin care s-a dispus reorganizarea C.N.L. O. SA, cu consecinţa înfiinţării S.N.L. O. SA şi SC Î.C.M. SA, care, potrivit art. 6 şi 7 din acelaşi act normativ, au preluat capitalul social aferent E.C.M., E.S.M., E.M.M., E.C.R., E.C.B., M.A., B.R. şi B.M. (S.N.L. O. SA), respectiv obligaţia încasării creanţelor şi plata datoriilor şi la exploatările miniere şi subunităţile care au fuzionat cu C.P.E.E.T. (SC Î.C.M. SA).
- menţinerea în proces a subunităţilor chemate în proces nu este de natură să atragă obligarea acestora la plata datoriilor, ci numai să asigure caracterul unitar al judecăţii.
- dobânzile au fost corect acordate de instanţă, în temeiul art. 43 C. com., modul de calcul al acestora făcându-se prin raportare la rata de referinţă a dobânzii stabilită de B.N.R.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs reclamanta SC B.I.P. SRL şi pârâtele S.N.L. O. SA şi SC Î.C.M. SA.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare prevăzute de art. 304 punctele 9 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii cât priveşte neacordarea penalităţilor de întârziere datorate, în opinia recurentei reclamante, în temeiul art. 131 din O. nr. 26/2001.
Recurenta-pârâtă S.N.L. O. SA îşi subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a OG nr. 9/2000, aceasta neavând, în opinia acestei recurente, aplicabilitate în speţă în raport de împrejurarea că între părţi nu au existat raporturi de natură contractuală.
Recurenta-pârâtă SC Î.C.M. SA îşi subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a dat o greşită interpretare HG nr. 103/2004, privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii de producere a energiei electrice şi termice pe bază de lignit, respectiv art. 15 alin. (1) din evocatul act normativ, neexistând, în opinia acestei recurente, identitate între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, astfel că nu se poate realiza interesul din actul introductiv de instanţă faţă de SC Î.C.M. SA.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.
1. Referitor la recursul reclamantei se reţine că, potrivit art. 13 din Ordonanţa nr. 26 din 26 iulie 2001, pentru modificarea OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare, în procent de 0,5 %.
Acest act normativ a fost avut în vedere de expert în stabilirea cuantumului penalităţilor datorate de pârâte.
Raporturile juridice dintre părţile în litigiu au temei contractual (contractele din 27 februarie 2001, din 1 martie 2001 şi din 7 iunie 2001), cadrul procesual fiind stabilit şi în raport de prevederile HG nr. 103/2004, privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii de producere a energiei electrice şi termice pe bază de lignit.
Luând în considerare natura pur contractuală a raporturilor în litigiu, instanţa de apel, în mod legal, în respectarea principiului autonomiei de voinţă a părţilor consacrată de art. 969 C. civ., constatând că părţile nu au prevăzut în contract clauza penală, a făcut numai aplicarea art. 43 C. com. potrivit dispoziţiilor căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
2. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta S.N.L. O. SA, Înalta Curte reţine că apărarea acestei recurente cu privire la neaplicarea în speţă a OG nr. 9/2000 este nefondată.
Este de necontestat cadrul contractual al litigiului reţinut atât de instanţa de fond cât şi de cea de control judiciar.
Astfel cum rezultă din actele dosarului cele patru unităţi semnatare ale contractelor de prestări servicii mai sus enumerate au acţionat în calitate de simple entităţi ale aceleiaşi persoane juridice, respectiv C.N.L. O. SA.
De altfel, prin protocolul încheiat cu reclamanta la data de 8 noiembrie 2002 pârâta C.N.L. O. SA a recunoscut că obligaţiile derivate din contracte îi revin şi s-a obligat să le achite. Prin acelaşi protocol, reclamanta nu a contestat pretenţiile reclamantei la dobânzi pe motiv că nu i-ar fi incumbat obligaţia de plată, ci a arătat că, în opinia sa nu sunt datorate întrucât părţile nu ar fi convenit în acest sens.
Astfel în mod legal instanţa de apel a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor OG nr. 9/2000, în raport de natura contractuală care guvernează raporturile dintre părţi.
Nu poate fi primită nici susţinerea pârâtei C.N.L. O. SA potrivit căreia în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 43 C. com., întrucât datoria sa, deşi lichidă, urma să fie plătită conform contractelor prin compensare sau în limita posibilităţilor, prin numerar.
Faptul că în contract s-a prevăzut compensaţia ca mijloc de plată a obligaţiilor băneşti nu înlătură caracterul lichid, cert şi exigibil al obligaţiei de plată, compensaţia fiind numai un mijloc de stingere a obligaţiei.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC Î.C.M. SA, Înalta Curte reţine că, în mod legal instanţa de control judiciar a reţinut calitatea procesuală pasivă a SC Î.C.M. SA pentru obligaţiile corespunzătoare derivate din contractul semnat de E.M.C. R.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din HG nr. 103/2004 pe data intrării în vigoare a evocatei hotărâri, denumirea C.N.L. O. SA se modifică în SC Î.C.M. SA şi are ca principal de activitate, astfel cum rămâne după divizare, obligaţia încasării creanţelor şi plata datoriilor preluate de la exploatările miniere şi subunităţile care au fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice şi termice în condiţiile art. 1 alin. (1) (..)".
În temeiul art. 1 alin. (1) din actul normativ invocat, E.M.C. R. a fuzionat cu C.P.E.E.T., dând naştere C.E.R. În temeiul art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ plata datoriilor preluate de la E.M.C. R. a rămas în sarcina C.N.L. O. SA, a cărei denumire a devenit SC Î.C.M. SA., aceasta fiind o prevedere specială faţă de art. 15 alin. (1) din HG menţionată, aplicându-se astfel cu preferinţă.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarate de reclamanta SC B.I.P. SRL, împotriva deciziei nr. 226 din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S.N.L. O. SA şi SC Î.C.M. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1252/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1248/2006. Comercial → |
|---|
