ICCJ. Decizia nr. 1255/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1255/2006
Dosar nr. 30379/1/2005
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Vâlcea reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu A.P.A.P.S. Bucureşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 3 miliarde lei, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului către fostul proprietar, cererea sa încadrându-se în prevederile art. 324 pct. 1, 2, 3, art. 3228 şi art. 3233 din Legea nr. 99/1999.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunţată în dosarul nr. 681/COM/2002 a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.308.827.000 lei, reprezentând despăgubiri civile egale cu valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat şi 151.086.290 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, instanţa constatând întemeiate aceste capete de cerere.
Instanţa a respins cererea reclamantului de a fi despăgubit cu valoarea prejudiciului suferit prin diminuarea fondului de comerţ cu motivarea că nu s-a făcut dovada, prin raportul de expertiză întocmit, că activitatea de turism a reclamantei s-ar reduce ca urmare a retrocedării vilei, în sensul că gradul de ocupare al celorlalte active ar fi fost complet pentru perioada 25 martie 1999 – 28 februarie 2002, iar solicitările turiştilor ar fi depăşit posibilităţile de cazare ale societăţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta care au formulat critici ce vizează, în cazul reclamantei valoarea disproporţionat de mică a despăgubirii faţă de cuantumul efectiv al prejudiciului suferit ca urmare a retrocedării imobilului care include şi beneficiul nerealizat şi, în cazul pârâtei, că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţiile formulate de pârâtă privind excepţia dreptului la acţiune care, în opinia sa, era de 3 luni, şi nu de 3 ani, prematuritatea acţiunii faţă de nerespectarea termenelor prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi încălcarea dreptului la apărare.
Pârâta a formulat şi critici vizând nivelul mare al despăgubirii acordate de instanţă, care, în opinia sa, trebuia să se limiteze la valoarea contabilă a imobilului şi nu la valoarea de circulaţie a acestuia.
Prin Decizia nr. 1054/ RC din 12 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis recursul reclamantei şi s-a casat în parte sentinţa recurată cu privire la cererea referitoare la folosul nerealizat şi s-a trimis cauza spre rejudecare numai asupra acestui aspect în primă instanţă. Totodată, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă şi a menţinut sentinţa sub celelalte aspecte.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de control judiciar a reţinut, între altele că, potrivit dispoziţiilor art. 1084 C. civ. aplicabile şi în materia răspunderii delictuale, daunele interese cuprind atât pierderea suferită cât şi beneficiul nerealizat care urmează să fie calculat până la 21 ianuarie 2002 când imobilul a ieşit efectiv din patrimoniul reclamantei.
Prin Decizia de casare s-a dispus ca, în rejudecare, instanţa să propună efectuarea unei expertize contabile de evaluare a beneficiului nerealizat care să aibă în vedere data predării efective a imobilului conform procesului verbal de predare-primire depus la dosar, expertul urmând să întocmească două variante ale raportului de expertiză, una de evaluare a prejudiciului în raport de profitul nerealizat, iar alta de evaluare a acestuia în raport de dobânda legală calculată la suma reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului, probă ce nu a putut fi administrată în recurs.
Prin cererea depusă la 11 martie 2003 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a M.F. care potrivit prevederilor art. 51 pct. 22 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 450/1999 şi art. 324 pct. 6 din Legea nr. 99/1999 de modificare a OUG nr. 88/1997 garantează obligaţia de despăgubire a societăţii comerciale de către A.P.A.P.S. şi cu motivarea că s-ar evita astfel un proces ulterior în situaţia în care pârâta A.P.A.P.S. nu va putea fi executată.
Ulterior, reclamanta a formulat o cerere precizatoare a pretenţiilor astfel cum au rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pricina a fost suspendată la data de 28 mai 2003 până la soluţionarea cererii de strămutare formulată de A.P.A.P.S. şi până la judecarea recursului în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei nr. 760/ C din 27 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, recurs în anulare respins prin Decizia nr. 441 din 5 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 275/2003.
Prin cererea depusă la 4 ianuarie 2005, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând totodată că, la acea dată denumirea sa a fost schimbată în SC O. SA, urmare a modificărilor aduse actelor constitutive depuse la dosar.
Prin întâmpinarea formulată, M.F. a invocat lipsa calităţii sale procesuale faţă de prevederile legale aplicabile în speţă.
În rejudecare, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta A.V.A.S. Bucureşti la plata sumei de 6.385.296.401 lei din care 3.765.822.000 lei beneficiu realizat şi 2.619.474.401 lei dobândă calculată la această sumă. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu M.F.P. Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa a reţinut că nivelul daunelor interese reprezentând beneficiu nerealizat de reclamantă în perioada 25 martie 1999 – 21 ianuarie 2002 se ridică la suma de 3.765.822.000 lei valoare nereactualizată calculată în funcţie de gradul mediu de ocupare în regim hotelier, respectiv varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat apel pârâta A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 115/ A-C din 28 septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., instanţa reţinând, în esenţă, legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte:
- instanţa de apel a respins eronat excepţia de necompetenţă teritorială invocată de A.V.A.S. hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă teritorială.
- Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 32.4 din OUG nr. 88/1997 introdus prin Legea nr. 99/1999 care reglementează strict situaţiile în care instituţia publică acordă despăgubiri, cu neluarea în considerare a dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999.
- hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă care instituie obligativitatea comunicării tuturor actelor de procedură părţilor în proces, prin necomunicarea pârâtei a raportului de expertiză, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare şi cel al contradictorialităţii, A.V.A.S. fiind privată de dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Referitor la excepţia de necompetenţă teritorială invocată de apelanta pârâtă în faţa instanţei de apel, se reţine legala dezlegare dată de instanţa de control judiciar.
Întrucât, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, în speţă sunt incidente dispoziţiile legale care reglementează competenţa alternativă, excepţia invocată de pârâtă are caracter relativ, împrejurare faţă de care, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 136 C. proc. civ., cu referire la art. 115 şi art. 132 C. proc. civ., excepţiile au caracter relativ putând fi invocate exclusiv „in limine litis".
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, se reţine că prin Decizia nr. 1054/R-C/2002 a Curţii de Apel Piteşti a fost soluţionată problema de drept a foloaselor nerealizate, instanţa dispunând în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, asupra dreptului reclamantei de a fi despăgubită pentru foloasele nerealizate, casarea având în vedere numai întinderea prejudiciului suferit.
Cea de-a treia critică, încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este, de asemenea neîntemeiată.
Astfel, din examinarea actelor existente la dosar se remarcă faptul că efectuarea expertizei a respectat dispoziţiile legale, respectiv cele ale art. 201 – 214 C. proc. civ., recurenta nedovedind vătămarea suferită, limitându-se numai la a o afirma.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312.1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 115/ A-C din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1262/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1254/2006. Comercial → |
|---|
