ICCJ. Decizia nr. 1265/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1265/2006
Dosar nr. 1098/1/2002
Dosar vechi nr. 493/2002
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 februarie 1998, reclamanta SC A.I.Ţ. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC S. SA, C.A. şi SC A., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligaţi primii doi pârâţi la plata sumei de 32.275 mărci germane în echivalent 147.561.300 lei şi ultima pârâtă la 40.000.000 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că la data de 12 iulie 1997, pe drumul D.N. 7 pe raza comunei Bujoreni jud. Vâlcea a avut loc un accident de circulaţie, în sensul că autocisterna proprietatea SC S. SA şi condusă de pârâtul C.A., staţiona pe carosabil timp în care a fost lovită de autotirul condus de numitul I.M. Autocisterna staţiona fără a fi semnalizată corespunzător, situaţie în care culpa în producerea accidentului aparţinea pârâtului C.A., cât şi numitului I.M. Pentru avariile produse autotirului, s-a achitat o despăgubire asigurată de 64.550 mărci germane din care pârâţii C.A. şi SC S. SA trebuie să suporte jumătate, adică 32.275 mărci germane în echivalent lei 147.561.300 lei. De asemenea şi pârâta SC A. trebuie să răspundă pentru suma de 40.000.000 lei, jumătate din limita maximă asigurată.
Numita I.L. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu precizată ulterior prin care a solicitat obligarea pârâţilor C.A. şi SC S. SA la plata în solidar a sumelor de 100.000.000 lei cu titlu de despăgubiri 160.000.000 lei, reprezentând daune morale şi câte 1.000.000 lei lunar, reprezentând o despăgubire începând cu data introducerii cererii de intervenţie şi până la restabilirea integrităţii sale fizice.
A motivat că vinovat de producerea accidentului se face pârâtul C.A. în urma coliziunii celor două autovehicole suferind vătămări corporale întrucât se afla în cabina autofurgonului condus de soţul său I.M.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 713 din 15 octombrie 2000 a admis acţiunea şi a obligat în solidar pârâţii C.A. şi SC S. SA la plata sumei de 32.279 mărci germane şi dobândă în sumă de 5.000 mărci germane calculate pe perioada 1996 – 2000.
A fost admisă şi cererea de intervenţie a numitei I.L., astfel cum a fost formulată şi pârâţii obligaţi în solidar la sumele solicitate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza a reţinut vinovăţia ambilor conducători auto întrucât I.M. şi-a recunoscut vinovăţia prin semnarea procesului verbal de contravenţie din 3 octombrie 1996, iar pârâtul C.A. nu a semnalizat staţionarea autocisternei prin aprinderea lanternelor de poziţie.
Reclamanta a plătit, în urma producerii accidentului de circulaţie respectiv, suma de 64.559 mărci germane reprezentând prejudiciul cauzat autotirului aparţinând SC R. SRL Cluj.
Dat fiind culpa comună a celor doi conducători auto pârâţii C.A. şi SC S. SA, instanţa de fond a considerat că se impune a se suporta fiecare parte jumătate din despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta, pârâţii şi intervenienta.
Reclamanta a susţinut că greşit prima instanţă a avut în vedere la stabilirea culpei în sarcina numitului I.M., procesul verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie din cadrul P.P.B., cu toate că acesta a fost anulat de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 3401/1997.
S-a mai reţinut că, expertiza S.N. este părtinitoare, din constatările tehnice efectuate prin R.A.R. rezultă culpa exclusivă a pârâtului, C.A., temeiurile de drept fiind reţinute greşit de prima instanţă, întrucât acţiunea in regres formulată de reclamantă este bazată pe prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Pârâţii C.A. şi SC S. SA Vâlcea în apelul lor au reţinut că: vinovat de producerea accidentului este numitul I.M. situaţie în care greşit au fost obligaţi la plata sumelor pretinse; pentru stabilirea despăgubirilor au fost audiate rude de grad oprit de lege; s-a refuzat nejustificat efectuarea unei noi expertize; probele confirmă vinovăţia numitului I.M.;
Intervenienta I.L., în apelul său consideră că în mod eronat s-a avut în vedere procesul verbal de contravenţie întrucât a fost anulat ulterior de instanţă, iar interpretarea expertizelor tehnice efectuate în cauză este incorectă din moment ce probele confirmă vinovăţia pârâtului C.A.; la acordarea despăgubirilor nu s-a avut în vedere pretenţiile majorate ulterior; despăgubirea trebuia stabilită în mărci germane; greşit s-a reţinut culpa comună a celor doi conducători, din moment ce starea de pericol a fost produsă prin staţionarea pe carosabil a autocisternei condusă de pârâtul C.A.
Prin Decizia nr. 528 din 1 octombrie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile promovate de pârâţi şi intervenientă şi a anulat ca netimbrat apelul reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a constatat culpa comună a celor doi conducători auto din moment ce din declaraţia lui I.M. a relatat că nu a observat maşina staţionată întrucât a fost orbit de farurile unei alte maşini de circulaţie din sens opus.
Ori, potrivit art. 19 alin. (2) din regulamentul privind circulaţia pe drumurile publice în cazul în care, din sens contrar, se apropie un autovechicul, conducătorul autovehicolului este obligat ca, de la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei; în speţă reducerea vitezei trebuind făcută chiar până la oprirea autovehicolului făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 999 C. civ.
S-a încălcat criticile privind daunele şi despăgubirile civile motivând că simplul fapt al majorărilor pretenţiilor nu atrage automat admiterea cererii, în lipsa unor dovezi care să demonstreze valoarea pretenţiilor.
Cu privire la apelul reclamantei s-a înlăturat critica potrivit căreia ar fi scutit de plata taxei de timbru în considerarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare, atâta timp cât şi M.F. potrivit reglementărilor atunci în vigoare prin Decizia nr. 1302/2001 a respins contestaţia reclamantei cu privire la timbrat stabilind că acţiunea este supusă timbrării, întrucât scutirea prevăzută de art. 43 lit. b) din Legea nr. 32/2000 se referă la alte impozite şi taxe.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâţii SC S. SA Vâlcea şi C.A.
Criticile reclamantei fac referire la faptul că deşi pentru termenul din 24 octombrie 2001 reprezentantul legal al societăţii a solicitat termen pentru imposibilitate de prezentare, instanţa a procedat la soluţionarea cauzei înainte de a i se soluţiona cererea de anulare a deciziei M.F.
Pârâţii critică soluţia pronunţată considerând că în mod eronat s-a reţinut culpa conducătorului auto C.A., ignorându-se dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, decret nr. 328/1966 şi regulamentul de aplicare al acestuia.
De asemenea se susţine că s-au încălcat dispoziţiile art. 201 şi art. 210-212 C. proc. civ., întrucât deşi au existat două expertize cu păreri contrarii s-a refuzat cererea de efectuare a unei noi expertize de către o echipă de trei experţi.
S-a mai criticat faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi a dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cum ar fi cercetările penale care au reţinut vinovăţia conducătorului auto I.M. în producerea accidentului, netrimiterea în judecată datorându-se intervenientei I.L., care nu a avut pretenţii de natură penală sau civilă faţă de soţul său.
Deşi s-a anulat procesul verbal de contravenţie întocmit de lucrătorul de poliţie conducătorului auto vinovat de accident cele două instanţe refuză să vadă procesul-verbal de cercetare la faţa locului din dosarul penal, precum şi recunoaşterea inculpatului că a intrat în coliziune lovind din spate autovehicolul staţionat.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., normă procesuală cu aplicare imediată, modificarea sau casarea unei hotărâri se pot cere numai pentru motive de nelegalitate.
În acest context, vor fi examinate numai aspectele cu referire la încălcarea legii, motivele de netemeinicie putând fi examinate de instanţa de fond, sau în apel dat fiind caracterul devolutiv al acestuia.
Faţă de cele arătate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, întrucât la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel respectiv 1 octombrie 2001, cererea recurentei privind scutirea de la plata taxei de timbru era respinsă de către M.F. printr-o decizie definitivă în sistemul căilor administrative de atac, având obligaţia achitării taxei de timbru.
Cu privire la recursul pârâţilor se vor examina, numai criticile privind încălcarea normelor de procedură în materia administrării probei cu expertiză şi a reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice.
Instanţa de apel, reţinând criticile privind concluziile contradictorii ale expertizelor a apreciat pe bună dreptate că instanţa este suverană în aprecierea probatoriilor şi stabilirea vinovăţiei aparţine instanţei experţii tehnici neputându-se substitui acesteia.
Astfel instanţa de apel a motivat amplu şi detaliat considerentele pentru care a menţinut soluţia fondului prin care s-a reţinut culpa ambilor conducători auto cu referire la regulamentul de aplicare a decretului privind circulaţia pe drumurile publice prin consemnarea în ce a constat culpa fiecăruia raportat la dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ.
De reţinut că în apel a fost analizată preponderent culpa comună a conducătorilor auto, fără a se mai face referire la cealaltă parte respectiv SC S. SA Vâlcea din moment ce în situaţia dată aceasta răspunde în condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Faţă e cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.Ţ. SA, împotriva deciziei nr. 528 din 1 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca insuficient timbrat.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1216/2006. Comercial → |
|---|
