ICCJ. Decizia nr. 1269/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1269/2006
Dosar nou nr. 2663/1/2005
Dosar vechi nr. 558/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 12502 din 4 iulie 2002 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâta SC O.F.C. SRL Bucureşti pentru despăgubiri.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la: 2.800 dolari S.U.A. contravaloare folosinţă spaţiul comercial, aferent perioadei ianuarie 2001 – februarie 2002, 1.269,60 dolari S.U.A. daune, aferente aceleiaşi perioade şi penalităţi aferente debitului de 2.857,58 dolari S.U.A. câştigat prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001, în cuantum de 2.425,28 dolari S.U.A., aferente perioadei 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2002, plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. din data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că la data de 13 februarie 1997 a încheiat cu pârâta contractul privind repararea, modernizarea şi exploatarea unui spaţiu comercial în suprafaţă de 96,88 mp., pe o durată de 5 ani.
Pârâta s-a obligat să plătească lunar reclamantei un procent de 15,14 % din profitul net realizat.
Părţile au stabilit o clauză penală prin care au tranşat problema despăgubirilor datorate, în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale sau a executării cu întârziere a acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001, pârâta a fost obligată către reclamantă la 2857,58 dolari S.U.A. debit neachitat până la 31 decembrie 2000 şi 9914,43 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere.
Cum debitul nu a fost achitat s-au calculat penalităţi în continuare până la introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii susţinând că prin hotărârea prin care a fost obligată la despăgubiri nu s-a prevăzut ca penalităţile de întârziere să se calculeze în continuare, astfel că penalităţile solicitate nu au suport legal.
Ulterior, prin cerere reconvenţională, pârâta reclamantă a solicitat constatarea nulităţii contractului şi obligarea reclamantei pârâte la 27.675.237 lei despăgubiri actualizate cu coeficientul de inflaţie.
Ulterior, reclamanta pârâtă şi-a modificat cuantumul pretenţiilor astfel:
- contravaloare lipsă de folosinţă spaţiu în cuantum de 4.000 dolari S.U.A., calculată pentru perioada ianuarie 2001 – 31 august 2002;
- majorări de întârziere de 2.558 dolari S.U.A. calculate pentru perioada ianuarie 2001 – 31 august 2002;
- penalităţi de întârziere calculate la debitul admis prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001 în cuantum de 3.477,76 dolari S.U.A.
Din oficiu prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea sumei care se cuvine reclamantei pe perioada ianuarie 2001 – februarie 2002.
Analizând probele administrate şi lucrările cauzei, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 2594 din 23 februarie 2004, a admis acţiunea, obligând-o pe pârâta reclamantă să achite reclamantei pârâte sumele: 4.000 dolari S.U.A. cu titlu de debit pentru perioada ianuarie 2001 – 31 august 2002; 764,8 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi de întârziere aferente acestui debit pentru perioada ianuarie 2001 – 28 iunie 2001, ambele sume convertite în lei la cursul B.N.R. la data plăţii şi la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea referitoare la penalităţi de întârziere aferente debitului stabilit prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2002, ca nedovedită.
S-a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în baza contractului de asociere încheiat, pârâta reclamantă s-a obligat ca în schimbul folosinţei spaţiului închiriat, pe o perioadă de 5 ani să plătească reclamantei pârâte 15,14 % din încasările realizate, dar nu mai puţin de 200 dolari S.U.A., în caz contrar datorând penalităţi pentru întârziere.
Între părţi, a avut loc un litigiu, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001 prin care pârâta reclamantă a fost obligată la plata sumelor de 2.857,58 dolari S.U.A. echivalent în lei la cursul B.N.R. în ziua plăţii reprezentând cotă de aport şi 9.914,43 dolari S.U.A. echivalent în lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat reziliat de drept contractul de asociere şi s-a dispus evacuarea pârâtei.
În raport de constatarea că, rezilierea de drept a contractului a avut loc la 28 iunie 2001, data pronunţării hotărârii, tribunalul a reţinut că pârâta reclamantă datorează reclamantei pârâte cota de aport pentru perioada ianuarie 2001 – 28 iunie 2001 şi în continuare, până la 31 august 2002, contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere s-a decis că acestea sunt datorate numai pentru debitul neachitat pentru cota de aport.
Cuantumul penalităţilor acordate a fost calculat după modul de calcul solicitat de reclamanta pârâtă.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere aferente debitului stabilit prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001, instanţa a reţinut că acestea sunt nedovedite.
Cererea reconvenţională a fost respinsă, cu motivarea că s-a solicitat constatarea nulităţii unui contract de asociere care nu mai era în fiinţă din data de 28 iunie 2001.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta pârâtă critică sentinţa prin prisma stabilirii greşite a penalităţilor acordate şi a neacordării penalităţilor pentru baza de folosinţă a spaţiului comercial de la data rezilierii contractului până la 31 august 2002 şi pentru debitul stabilit anterior prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001.
Pârâta reclamantă a criticat sentinţa, invocând în esenţă netemeinicia şi nelegalitatea în raport de stabilirea greşită a stării de fapt situaţie ce a condus la nereţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 5487/2001 a Tribunalului Bucureşti.
Analizând sentinţa în raport de criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ambele apeluri ca nefondate.
Cu privire la apelul reclamantei pârâte instanţa de apel a reţinut:
Instanţa de fond a avut în vedere modificarea acţiunii realizată la 30 septembrie 2002, prin care reclamanta a renunţat la daune, solicitând doar majorări de întârziere.
Majorările au fost calculate după calculul propus şi numai până la data rezilierii contractului aşa cum a fost prevăzut în contract.
Aşadar criticile formulate sunt nefondate.
S-a apreciat că şi apelul pârâtei reclamante este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză s-a realizat procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., iar excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă corect.
Convocarea pentru conciliere a fost înaintată la adresa indicată de apelanta pârâtă, fapt dovedit în cauză.
Autoritatea de lucru judecat nu s-a reţinut, pentru că obiectul acţiunii este altul decât cel din acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 5487 din 28 iunie 2001.
În termen legal, împotriva acestei decizii a introdus recurs, reclamanta pârâtă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În fapt, se invocă confirmarea greşită în apel, a soluţiei instanţei de fond pentru neacordarea penalităţilor şi după rezilierea contractului pe perioada nepredării spaţiului şi aprecierea greşită făcută în sensul că pentru debitul constatat prin hotărârea judecătorească anterioară, pârâta intimată nu datorează penalităţi.
Critica este nefondată.
Instanţa de apel a confirmat corect hotărârea primei instanţe sub cele două aspecte, făcând o interpretare corectă a contractului încheiat de părţi, prin prisma principiului prevăzut de art. 969 C. civ. şi a dispozitivului sentinţei.
Din interpretarea contractului nu rezultă că părţile au stipulat şi situaţia în care, dacă după reziliere nu se va preda spaţiul comercial, la despăgubirile aferente se vor plăti şi penalităţi de întârziere.
În mod corect nu s-au acordat penalităţi de întârziere pentru neplata debitului constatat prin hotărâre judecătorească, deoarece prin punerea în executare a acesteia se putea solicita şi coeficientul de devalorizare.
Aşadar această creanţă constatată judecătoreşte nu este purtătoare de penalităţi de întârziere, pentru neachitare.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. prin P., împotriva deciziei nr. 582 din 28 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1267/2006. Comercial → |
|---|
