ICCJ. Decizia nr. 1354/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1354/2006
Dosar nou nr. 1476/1/2004
Dosar vechi nr. 324/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1107/2000, la Tribunalul Brăila, reclamantul G.Z., a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Brăila, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de leasing.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că, nulitatea absolută a convenţiei este atrasă de faptul că pârâta nu desfăşura legal o activitate de leasing.
Pârâta prin întâmpinare s-a apărat în sensul că nu a efectuat o operaţiune de leasing ci o vânzare cu plata în rate, chiar dacă formularul în care s-a consemnat convenţia a purtat denumirea de contract de leasing.
La dosarul cauzei, părţile au depus înscrisuri justificative.
Examinând actele depuse şi în raport de lucrările dosarului, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 192 din 10 mai 2000, a respins cererea ca nefondată, reţinând că părţile au încheiat un contract de vânzare – cumpărare şi nu unul de leasing.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul, invocând o eronată interpretare a prevederilor Legii nr. 90/1998 şi ale decretului nr. 31/1954.
În acest context s-a susţinut că instanţa de fond trebuia să interpreteze convenţia încheiată ca un contract de leasing, să constate că pârâta intimată nu avea înscris în obiectul de activitate, operaţiuni de leasing, şi deci încălcând principiul specialităţii capacităţii juridice, a încheiat un contract lovit de nulitate absolută.
Analizând apelul prin prisma criticii formulate, instanţa de apel, prin Decizia nr. 24/ A din 7 noiembrie 2003, l-a admis ca fondat, schimbând sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi a constatării nulităţii absolute a contractului de leasing din 15 iunie 1998.
S-a dispus repunerea părţilor în stare anterioară.
Din considerentele deciziei rezultă, că instanţa a reţinut netemeinicia sentinţei, sub aspectul reţinerii eronate că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare.
Din interpretarea contractului, s-a concluzionat că acesta are caracterul unul contract de leasing, în cuprinsul său precizându-se că pârâta intimată a dat reclamantului apelant în folosinţă o autobenă pentru o perioadă determinată contra unor taxe de leasing.
Cum în cauză s-a dovedit că, pârâta intimată, nu avea în obiectul de activitate desfăşurarea unor operaţiuni de leasing, contractul de leasing încheiat este lovit de nulitate, fiind încălcat principiul specialităţii prevăzut pentru persoanele juridice
Criticile sunt nefondate.
Instanţa de apel a interpretat corect natura juridică a convenţiei încheiate de părţi.
Din conţinutul contractului, la art. 2 s-a stabilit că recurenta pârâtă dă în leasing „intimatului reclamant, o autobenă, pe o perioadă cuprinsă între 1 iunie 1008 – 31 martie 2001".
Potrivit art. 4 lit. b) din contract, s-a stabilit „taxa de leasing", ca şi în art. 10 lit. b), art. 11 şi art. 14, ceea ce aşa cu corect a statuat instanţa, evidenţiază intenţia părţilor cu privire la natura convenţiei, ca fiind un contract de leasing.
Stabilind corect natura contractului, instanţa, în raport de relaţiile primite de la O.R.C., a reţinut că printre activităţile înscrise în actul constitutiv al pârâtei recurente nu figurează şi operaţiuni de leasing în sensul prevederilor OG nr. 51/1997 aprobată prin Legea nr. 90/1998.
Recurenta pârâtă, nu a dovedit că este proprietara bunului pus la dispoziţia intimatului, situaţie în care nu putea fi vorba de o vânzare cumpărare.
Justă este şi întâmpinarea dată prevederilor art. 34 din decretul nr. 31/1954.
Cum, recurenta pârâtă, a încheiat un act juridic în afara sferei actului constitutiv, şi a scopului prevăzut în acesta, consecinţa este impusă de dispoziţiile menţionate, în raport de care, actul este lovit de nulitate.
Aşa fiind pentru cele ce preced, reţinând că Decizia este legală, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Brăila prin lichidator Ş.I., împotriva deciziei nr. 24 din 07 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 135/2006. Comercial → |
|---|
