ICCJ. Decizia nr. 139/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.139/2006
Dosar nr. 11767/1/2005
Dosar vechi nr. 2846/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 2 din 7 februarie 2005 a admis în parte acţiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a hotărârii A.G.O.A. din 15 decembrie 2004 şi respingând capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.E.A. din 15 decembrie 2004 ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din M. Of. partea a IV-a nr. 3664 din 25 noiembrie 2004 reiese că în convocare a fost înscrisă ordinea de zi, care a cuprins textul integral al propunerilor, iar din procesul-verbal încheiat în şedinţa adunării generale extraordinare din 15 decembrie 2004 reiese că s-a modificat alin. (1) art. 16, aşa cum s-a menţionat în ordinea de zi, astfel că cererea pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.O.A. din 15 decembrie 2004 a fost respinsă ca nefondată.
În ce priveşte cea de-a doua cerere, instanţa de fond a reţinut că pârâta a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 3 alin. (1) din regulamentul nr. 3 din 25 martie 2004, în sensul că nu s-a aplicat metoda votului cumulativ, deşi cererea reclamantei, care este acţionar semnificativ, a fost exprimată în termenul prevăzut de textul de lege, iar alegerea pe baza acestei metode este obligatorie, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 137 din 13 mai 2005, a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut în ceea ce priveşte apelul reclamantei că procesul verbal al A.G.O.A. din 15 decembrie 2004 conţine prevederea din ordinea de zi, publicată încât, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale privitoare la metoda votului cumulativ, societatea comercială având acţiuni care se tranzacţionează pe piaţa reglementată, situaţia suspendării temporare de la tranzacţionare neechivalând cu scoaterea societăţii de la bursă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs doar pârâta invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 deoarece, pârâta nu a solicitat în termenul legal aplicarea metodei votului cumulativ şi, în mod deosebit, în momentul adoptării hotărârii, societatea era suspendată de la tranzacţionarea pe piaţa mobiliară deci, a fost lipsită de drepturile şi privilegiile de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit această suspendare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 235 din Legea nr. 297/2004 şi art. 3 din regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2004, membrii consiliului de administraţie al societăţilor comerciale, deţinute public pot fi aleşi prin metoda votului cumulativ, iar la cererea unui acţionar semnificativ cu cel puţin 5 zile înainte de data adunării, alegerea pe baza acestei metode a consiliului de administraţie se face în mod obligatoriu.
Fiind acţionar semnificativ cu o cotă de 25,9 % la SC V. SA, S.I.F. M.I. SA a solicitat la 7 decembrie 2004, prin poştă şi prin fax, folosirea votului cumulativ deci, au fost respectate dispoziţiile legale din punct de vedere al termenului în care acţionarul semnificativ era obligat să-şi exprime această vocaţie, adunarea generală fiind convocată pentru 15 decembrie 2004.
Totodată, în cauză este îndeplinită şi condiţia ca societatea comercială să fie o societate deţinută public, statutul său juridic fiind acelaşi şi în perioada cât este suspendată de la tranzacţionare faţă de regimul de sancţiune al acestei măsuri încât, aceasta era obligată să respecte în continuare toate dispoziţiile legale caracteristice pieţii de valori mobiliare.
Aplicând corespunzător la speţă dispoziţiile legale sus-evocate în raport de întreg materialul probator administrat, hotărârea instanţei de apel este dată în conformitate cu legea, iar recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA, împotriva deciziei nr. 137 din 13 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 148/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 132/2006. Comercial → |
---|