ICCJ. Decizia nr. 156/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.156/2006
Dosar nou nr. 33017/1/2004
Dosar vechi nr. 10947/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2003, la Judecătoria Brăila, reclamanţii A.G. şi A.V. au chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.B. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a mai menţiune garanţia constituită prin contractul de ipotecă autentificat la B.N.P. C.L., prin încheierea din 21 februarie 1996, asupra imobilului proprietatea reclamanţilor situat în Brăila, ca urmare a stingerii prin plată a obligaţiei garantate şi să se dispună radierea inscripţiei ipotecare din 21 februarie 1996 din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4831 din 29 octombrie 2003 Judecătoria Brăila, în raport cu excepţia necompetenţei sale materiale, invocate de pârâtă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, recursul declarat împotriva acestei sentinţe fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 913 din 9 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 144 din 23 septembrie 2004, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut că este adevărat că potrivit art. 99 din Legea nr. 64/1995, republicată, după afişarea tabloului definitiv al creditorilor, creanţele acestora nu mai pot fi modificate decât în anumite condiţii, dar nu este cazul în speţă; în prezenta cauză, prin sentinţa nr. 853 din 14 octombrie 2003 s-a înlăturat de la executare respectiva creanţă, în sumă de 4.546,64 dolari S.U.A. doar în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, nu şi existenţa valabilă a creanţei şi posibilitatea legală de realizare a ei într-o altă modalitate de executare silită, cum ar fi cea specială prevăzută de OUG nr. 51/1998 republicată, deoarece creanţa A.V.A.B. nu a fost stinsă prin plata în întregime, mai fiind de achitat suma de 4.545,64 dolari S.U.A. şi ipoteca se menţine, nejustificându-se legal radierea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârilor pronunţate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, să se constate inexistenţa dreptului de a mai menţine garanţia constituită prin contractul de ipotecă autentificat la B.N.P. la 21 februarie 1996 asupra imobilului proprietatea lor şi să se dispună radierea inscripţiei ipotecare din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni.
Recurenţii – reclamanţi susţin astfel în esenţă, în motivarea recursului lor că greşit s-a reţinut în Decizia recurată că declaraţia de creanţă pentru diferenţa rezultată din consolidare, deşi depusă tardiv, cum rezultă din hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, nu-l împiedică pe creditor de a-i urmări pe garanţii ipotecari şi în cadrul altei modalităţi de executare silită.
De asemenea, susţin recurenţii, nu există nici o justificare ca rezultatele lipsei de diligenţă a pârâtei să se răsfrângă asupra garanţilor ipotecari, a căror răspundere nu poate depăşi limitele răspunderii debitorului împrumutat.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
În vederea executării silite, creditoarea A.V.A.B. a formulat declaraţie de creanţă mai întâi pentru echivalentul în lei al creanţei de 64.458,71 mărci germane, la data de 28 mai 2001, iar apoi la 26 noiembrie 2001, pentru suma de 4.545,64 dolari S.U.A., având ca temei Legea nr. 409 din 17 iulie 2001, privind consolidarea creanţei în dolari S.U.A.
În ce priveşte prima sumă, aceasta a fost înscrisă în tabloul creditorilor, nu a fost contestată de debitoare, fiind considerată o creanţă valabilă şi corectă şi a fost plătită creditoarei A.V.A.B.
Privind cea de-a doua sumă, reprezentând majorarea creanţei, debitoarea a formulat contestaţie şi aceasta a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 853 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă şi irevocabilă prin deciziei civilă nr. 164/ R din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, hotărându-se respingerea cererii de majorare a creanţei formulate de A.V.A.B.
În motivarea soluţiei pronunţate, curtea de apel a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 409 din 17 iulie 2001, invocate de creditoarea A.V.A.B. drept temei legal pentru majorarea creanţei cu 4.545,64 dolari S.U.A., se impunea ca aceasta să depună cererea de majorare în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, ori, a formulat cererea la data de 26 noiembrie 2001, aceasta fiind, prin urmare, tardiv declarată, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Este de menţionat, totodată, că chiar dacă potrivit OUG nr. 51/1998 republicată, în categoria debitorilor A.V.A.B. intră şi persoanele fizice care au constituit garanţii pentru restituirea creditului, în speţă, garanţii ipotecari nu pot fi consideraţi ca fiind codebitori solidari cu împrumutatul pentru consolidarea creanţei, deoarece, la data constituirii ipotecii, 21 februarie 1996, nu exista nici o prevedere legală în acest sens, Legea nr. 409 fiind emisă la 17 iulie 2001.
În consecinţă, reţinându-se că întrucât obligaţia garantată a fost stinsă prin plată, iar în ce priveşte majorarea acestei creanţe cu 4.545,64 dolari S.U.A., instanţele au decis irevocabil respingerea cererii formulată de A.V.A.B., se constată că în mod greşit a fost menţinută garanţia constituită prin contractul de ipotecă, aceasta rămânând fără obiect şi impunându-se radierea ipotecii.
Drept urmare, se va admite recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei curţii de apel, care va fi modificată în sensul că se va admite acţiunea reclamanţilor, constatându-se inexistenţa dreptului de urmărire al creditoarei A.V.A.S., conform celor mai sus arătate şi se va dispune radierea ipotecii constituite prin contractul autentificat la 21 februarie 1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declaraţi de reclamanţii A.V. şi A.G., împotriva sentinţei nr. 144 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea reclamanţilor, constată inexistenţa dreptului de urmărire a creditoarei A.V.A.S. Bucureşti şi dispune radierea ipotecii constituită prin contractul din 21 februarie 1996.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 148/2006. Comercial → |
|---|
