ICCJ. Decizia nr. 1393/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1393/2006
Dosar nou nr. 11090/1/2005
Dosar vechi nr. 2677/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 523 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis acţiunea reclamantei SC S. SA şi pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi M.F.P. Bucureşti au fost obligate să modifice ordinul comun înregistrat din 15 martie 2004 la A.V.A.S. Bucureşti, respectiv din 15 martie 2004 la M.F.P. Bucureşti, în sensul de a acorda reclamantei pe lângă celelalte înlesniri şi pe cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, respectiv eşalonarea obligaţiilor bugetare pe o perioadă de 5 ani aferente perioadei ianuarie 2002 – septembrie 2003 şi scutirea de la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare, precum şi înlesnirile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 şi anume eşalonarea la plată a obligaţiilor bugetare restante reprezentând contribuţia la fondul de asigurări sociale de societate pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni cuprinsă în perioada de eşalonare şi scutirea de la plată a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor aferente acestor obligaţii.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 174 din 24 mai 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei tribunalului.
A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului, care să fie schimbată în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează:
Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie modificarea ordinului comun emis de A.P.A.P.S. Bucureşti şi M.F.P. privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate de către SC S.
Având în vedere că se contestă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data formulării acţiunii) se constată că natura juridică a litigiului nu este comercială, şi este un litigiu de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Pentru considerentele reţinute urmează a admite recursul declarat de pârâtă, a casa Decizia atacată şi sentinţa instanţei de fond şi potrivit art. 33 alin. (1) C. proc. civ. a se trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ ca instanţă competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti. Casează Decizia nr. 364 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi sentinţa nr. 523/ C din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Mehedinţi şi trimite cauza pentru rejudecare în primă instanţă la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 141/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1387/2006. Comercial → |
---|