ICCJ. Decizia nr. 143/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 143/2006
Dosar nr. 13273/1/2005
Dosar vechi nr. 3223/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Giurgiu sub nr. 184/2004, reclamanta SC D. SA Giurgiu a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii C.A.S. Giurgiu şi A.V.A.B. Bucureşti, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună constatarea situaţiei de forţă majoră în care se afla reclamanta şi a dreptului de a beneficia de opozabilitatea certificatului de forţă majoră din 26 iunie 2001 faţă de C.A.S. Giurgiu.
Tribunalul Giurgiu prin sentinţa nr. 356 din 23 septembrie 2004 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D. SA împotriva pârâţilor C.A.S. Giurgiu şi A.V.A.B. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut inadmisibilitatea cererii faţă de prevederile art. 111 alin. (2) C. proc. civ. şi, de asemenea, faţă de dispoziţiile art. 1083 C. civ. invocate de reclamantă ce reglementează efectele obligaţiilor în general.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamanta SC D. SA.
Prin Decizia nr. 222 din 22 martie 2005, secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei şi a admis apelul formulat de apelanta SC D. SA cu consecinţa anulării sentinţei atacate, reţinând cauza, în fond, spre soluţionare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Giurgiu în soluţionarea cauzei, în conformitate cu art. 3 pct. 3 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 102 din 28 iunie 2005 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D. SA, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa legal învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Împotriva evocatei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC D. SA Giurgiu, invocând ca temei de drept al cererii sale, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, în motivarea acesteia că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 1083 C. civ., de fapt ignorându-le, dispoziţii ce au constituit temeiul juridic al acţiunii reclamantei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată în sensul stabilirii dreptului reclamantei de a beneficia de opozbilitatea certificatului de forţă majoră privind penalităţile şi majorările de întârziere calculate de către pârâţi.
Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului şi examinând Decizia recurată prin prisma criticilor care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că în mod corect, în fond, după anularea hotărârii apelate, Curtea de Apel Bucureşti a considerat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D. SA ca fiind o acţiune în constatare prin care se realizează pretenţiile reclamantei, acţiune aflată sub incidenţa dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Potrivit textului legal sus-citat partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Ori, în adevăr, prin însăşi cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei să constate existenţa situaţiei de forţă majoră a acestei părţi litigante, cerere a cărei motivare în drept o constituie art. 111 C. proc. civ., cum just a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.
Această cerere, având un caracter subsidiar în raport cu acţiunea în realizare a dreptului, aici, referindu-ne inclusiv la contestaţia la executare astfel cum este reglementată de dispoziţiile speciale în materie, anume, art. 83 din OUG nr. 51/1998, apare ca inadmisibilă, aşa cum bine a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.
Cum critica formulată de recurenta reclamantă vizând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la greşita aplicare a legii de către Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea pricinii se dovedeşte a fi neîntemeiată, sentinţa pronunţată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 102 din 28 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 142/2006. Comercial → |
|---|
