ICCJ. Decizia nr. 1613/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1613/2006

Dosar nr. 1660/1/2006

Şedinţa publică din 11 mai 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9690, pronunţată la data de 7 octombrie 2005, în dosarul nr. 22347/2005, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de SC R.I. SA, în contradictoriu cu intimata A.D.S., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti cu motivarea că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile Capitolului IX din OUG nr. 51/1998 şi art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005.

Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 3, pronunţată la data de 10 ianuarie 2006, în dosarul nr. 5759/2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în principal, că, în cauză, este incidentă procedura de drept comun, prevăzută de art. 399 şi următoarele C. proc. civ. şi nu procedura specială prevăzută de OUG nr. 51/1998.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, intimata A.D.S., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu greşita interpretare a art. 45 din Cap. IX din OUG nr. 51/1998, care stabileşte competenţa soluţionării cererilor, de orice natură, privind drepturile şi obligaţiile bancare preluate de la A.V.A.S., ale cărei dispoziţii se aplică şi A.D.s., conform art. 2 din OUG nr. 64/2005.

Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că prevederile art. 45 din Capitolul IX al OUG nr. 51/1998, nu sunt aplicabile contestaţiei la executare dedusă judecăţii, întrucât regulile speciale privind executarea silită, cuprinse în art. 83 din Capitolul X al acestui act normativ, nu fac trimitere la prevederile Capitolului IX, care, prin menţionatul articol, se referă la cereri, de orice natură, premergătoare acestei faze, menţionata cerere urmând a se soluţiona cu respectarea regulilor de competenţă prevăzute de art. 400 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria, cum, corect, a reţinut instanţa de apel care a interpretat, corect, precitatele dispoziţii legale ca şi cele prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 1759/2005, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1613/2006. Comercial