ICCJ. Decizia nr. 2063/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2063/2006
Dosar nou nr. 2140/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia comercială, creditoarea F. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei SC S.C. Constanţa de a adresa o cerere tribunalului pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului iar în caz de refuz declanşarea procedurii în temeiul acestei legi precum şi antrenarea răspunderii reprezentanţilor societăţii pârâte pentru prejudiciile suferite de creditoare ca urmare a introducerii tardive a declanşării procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 8584/ Com din 3 decembrie 2004, a respins, ca nefondată, cererea creditoarei, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 pentru declanşarea acestei proceduri.
Sentinţa nr. 8584/2004 a fost recurată de creditoarea F. Constanţa, iar Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 202 din 31 martie 2005, a admis recursul şi a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
În rejudecare, instanţa de fond a pronunţat sentinţa nr. 2772/2005, prin care a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei cu motivarea că, Legea nr. 64/1995 prin dispoziţiile cuprinse în art. 32 alin. (1) cât şi Legea nr. 149/2004 prin art. 141 alin. (1), a pus la dispoziţia creditorilor o cale specială de constrângere a debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă fără să prevadă că instanţa poate dispune obligarea debitorului la introducerea unei cereri de declanşare a procedurii falimentului. Pentru aceleaşi raţiuni a fost respins şi capătul de cerere privind răspunderea reprezentanţilor statutari pentru eventualele prejudicii suferite de reclamantă.
Sentinţa nr. 2772/2005 a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 334/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta F.C.
Criticile formulate pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie au fost respinse, Curtea stabilind că prin Legea nr. 149/2004 a fost incriminată starea de pasivitate a debitorului în sensul art. 141 alin. (1) prin care a fost definită bancruta simplă şi sancţiunea aplicabilă în cazul în care reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare nu a introdus la timp cererea pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare. Faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 64/1995 republicată Curtea a reţinut că, prin lege, nu s-a creat posibilitatea debitoarei de a introduce o cerere de declanşare a procedurii reorganizării judiciare, raţiune care a dus şi la respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat angajarea răspunderii reprezentanţilor pârâtei debitoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F. Constanţa pentru motivele prevăzute de art. 304 (8) şi (9) C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat şi dezvoltat separat aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut că cererea pe care a adresat-o instanţei se bazează pe obligaţia de a face şi că instanţa civilă, independent de plângerea penală pe care a formulat-o împotriva debitoarei, are posibilitatea să-l oblige în concret să adreseze o asemenea cerere sub sancţiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la declanşarea procedurii. În sprijinul susţinerilor sale recurenta a citat dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1995. faţă de aceste susţineri, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Primul motiv invocat de recurentă, cu referire la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia.
Din conţinutul criticilor redate mai sus rezultă că recurenta nu a adus nici un argument în legătură cu actul juridic al cărui înţeles a fost schimbat.
Prin urmare, simpla afirmaţie a faptului că un act juridic a fost denaturat nu este suficientă pentru a se dispune modificarea hotărârilor pronunţate în cauză.
Prin cel de-al doilea motiv s-a invocat nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, cărora autoarea le-a dat o interpretare proprie în sensul că instanţa are posibilitatea să o oblige pe debitoare să adreseze instanţei o astfel de cerere.
Critica nu poate fi reţinută întrucât instanţa de apel a dat o interpretare corectă acestor dispoziţii atunci când a stabilit printr-o interpretare sistematică a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 64/1995 şi Legea nr. 149/2004 că dispoziţiile normative nu au creat posibilitatea pentru creditoare de a solicita obligarea debitoarei la introducerea cererii de declanşare a procedurii de reorganizare şi faliment a propriei societăţi. Riscul neîndeplinirii obligaţiei stabilită de lege este în sarcina debitoarei şi în acest sens au fost bine citate dispoziţiile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 prin care se sancţionează introducerea prematură sau cu rea credinţă a unei astfel de cereri. Nu în ultimul rând, creditoarea era în drept, potrivit aceleiaşi legi să introducă cererea de declanşare a procedurii amintite dacă debitorul, în opinia sa, se află în stare de insolvenţă. În consecinţă corect s-a reţinut de instanţa de apel faptul că nu există temei legal pentru ca instanţa să poată dispune obligarea debitorului la introducerea unei cereri de declanşare a procedurii falimentului, câtă vreme asupra stării de insolvenţă aprecierea îi aparţine în totalitate debitorului. În acest sens art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 dispune că „Debitorul aflat în stare de insolvenţă" este obligat să adreseze o astfel de cerere tribunalului, fapt nedemonstrat de recurentă. Nu în ultimul rând de prezumţia de insolvenţă a debitorului său, beneficiază creditoarea care poate să introducă o cerere de deschidere a procedurii dacă deţine o creanţă certă lichidă şi exigibilă.
În consecinţă, întrucât şi cea de-a doua critică s-a dovedit nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F. CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 334/ COM din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1891/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2067/2006. Comercial → |
|---|
