ICCJ. Decizia nr. 1996/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7746 din 23 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC A.C. SRL cu sediul social în Buftea județul Ilfov în contradictoriu cu SC C. SA cu sediul social în Buftea județul Ilfov, în sensul că a obligat pârâta să încheie cu reclamanta în formă autentică actul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Buftea, activ P.B., care a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar. De asemenea pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei suma de 200.000 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la executare, precum și suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
în baza art. 246 C. proc. civ. s-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind daune interese.
Instanța de fond a reținut în principal că între părți s-a încheiat la data de 19 aprilie 1999 un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare privind imobilul situat în Buftea, activ P.B., iar la art. 3 lit. c) din acest contract pârâta s-a obligat să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului privind achiziționarea bunului sau restituirea lui la expirarea contractului. Ulterior a fost încheiat actul adițional prin care au fost aduse modificări contractului inițial, fiind prevăzută obligația locatorului (pârâtei) de a perfecta actul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la expirarea contractului dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice de la plata ultimei redevențe.
Reclamanta a achitat anticipat redevențele, cu patru ani mai devreme, împrejurare care dovedește că a acționat și în interesul pârâtei deoarece, în lipsa unui act adițional a fost pusă la adăpost față de riscul inflației.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 40/ A din 11 februarie 2002 a admis apelul declarat de apelanta SC C. SA, împotriva sentinței civile nr. 7746 din 23 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București secția comercială, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea reclamantei SC A.C. SRL împotriva pârâtei SC C. SA Buftea.
Instanța de apel și-a fundamentat soluția stabilind că reclamanta nu și-a respectat integral obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare din 19 aprilie 1999. Astfel intimata-reclamantă a considerat în mod eronat că a achitat integral prețul contractului de leasing imobiliar, prin includerea în acest preț și a sumei de 71.911.708 lei, plătit cu titlu de cotă de asociere în baza contractului, transformat prin novație în contract de leasing imobiliar. Susținerea intimatei reclamante că prin plata anticipată a redevențelor locative s-a acoperit riscul inflației la care ar fi putut fi expusă apelanta, nu este întemeiată, fiind infirmată și de raportul de expertiză contabilă atașat la dosar.
în aceste condiții reclamanta nu a înțeles să achite redevențele indexate cu indicele de inflație, deci nu este posibilă încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1139 pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2004 a anulat recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL împotriva deciziei nr. 40/ A din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ. S-a apreciat că reclamanta recurentă nu a făcut dovada reînmatriculării sale, în urma radierii de la O.R.C.T.B. pe cale administrativă, ceea ce înseamnă că și-a pierdut exercițiul drepturilor sale și nu mai poate sta în justiție.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de SC A.C. SRL, împotriva deciziei nr. 1139 din 24 martie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială cu motivarea că în mod judicios instanța de control judiciar a făcut aplicarea art. 43 C. proc. civ., prin aceea că reclamanta nu a făcut dovada, la momentul exercitării dreptului procesual de a declara recurs, că avea capacitate de folosință și respectiv de exercițiu. Nu a fost primită nici critica că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, consecință a confuziei dintre radiere și radiere administrativă.
Tot înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială prin decizia nr. 4366 din 29 septembrie 2005 a mai respins și cererea de revizuire formulată de SC A.C. SRL, împotriva deciziei nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție secția comercială, ca inadmisibilă, prin aceea că față de prevederile legale în materie se constată că nu se poate formula o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o contestație în anulare.
Prin decizia nr. 5234 din 3 noiembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.C. SRL și anulată decizia nr. 4366 din 29 septembrie 2005 a înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. De asemenea a fost admisă cererea de revizuire formulată de aceiași parte, anulate deciziile nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție secția comercială și din 24 martie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție secția comercială, fixându-se termen pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta SC A.C. SRL împotriva deciziei nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București secția a VI-a comercială la data de 15 decembrie 2005 cu citarea părților. Această soluție a fost fundamentată în considerarea celor două înscrisuri noi depuse la dosar, emanate de la O.N.R.C. și O.R.C. Ilfov, care se referă direct la constatările efectuate de instanța de recurs.
La data de 29 martie 2006 A.A. a depus o cerere de intervenție accesorie, în sprijinul recurentei, motivată în fapt și în drept pe dispozițiile art. 49-56 C. proc. civ.
Rejudecând recursul promovat de reclamanta SC A.C. SRL precum și cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de A.A., instanța le găsește întemeiate, urmând a le admite, pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța fondului, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 19 aprilie 1999, având ca obiect activul P.B. situat în Buftea, termenul, prețul și modalitatea de plată, răspunderea contractuală, posibilitățile de modificare a contractului precum și regimul sancționator care intervine în situația nerespectării clauzelor contractuale.
Relevanță juridică în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă și clauza stipulată în art. 3 din actul adițional din 28 mai 1999 la contractul de leasing imobiliar inițial, conform căreia locatorul are obligația să perfecteze actul de vânzare-cumpărare în formă autentică la un preț conform art. 6 până la expirarea contractului, dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice de la plata ultimei redevențe.
Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă neîndoios că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual, aspect care o îndreptățește să oblige pârâta la încheierea în formă autentică a actului de vânzare cumpărare privitor la activul în litigiu.
în speță nu se impune ca redevențele achitate să fie indexate cu indicele de inflație, deoarece plata în avans a folosit în egală măsură părților. Se justifică însă obligarea pârâtei în temeiul art. 1075 C. civ. la plata daunelor cominatorii în cuantumul și modalitatea stabilită de prima instanță.
Pentru rațiunile expuse anterior, urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ., să admită atât cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de A.A. cât și recursul declarat de SC A.C. SRL, în sensul că va modifica decizia nr. 40/ A din 11 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, respingând apelul ca nefondat.
în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat intimata la plata sumei de 8510,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1999/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1993/2006. Comercial → |
|---|
