ICCJ. Decizia nr. 1997/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 10593 din 30 septembrie 2004, prin declinări succesive de la Judecătoria sectorului 6 București și secția a III-a civilă a Tribunalului București, reclamanta SC D.E. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL București a solicitat să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți la data de 1 august 1999 și evacuarea pârâtei din imobilul situat în București.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 360 din 21 ianuarie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din contract, "locatorul garantează că el este proprietarul spațiului și că are dreptul să-l închirieze chiriașului". Reclamanta nu a dovedit că a respectat această condiție și că este proprietarul imobilului ce face obiectul contractului și nici că pârâta nu și-a achitat obligațiile de plată a chiriei prevăzute de art. 7 și 8 din contract, astfel încât să poată solicita rezilierea contractului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 969 C. civ. și art. 480 C. civ.
Apelul reclamantei a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care, prin decizia nr. 635 din 3 octombrie 2005, a schimbat în parte sentința comercială atacată în sensul că a admis acțiunea restrânsă dispunând evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu situat în București, în suprafață de 393 m.p.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta a deținut spațiul ce a constituit obiectul închirierii în mod abuziv, pe de o parte pentru că nu mai există titlu, contractul de închiriere încetând prin ajungerea la termen (15 august 2004 conform actului adițional încheiat la data de 12 mai 2003), iar pe de altă parte, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a chiriei ceea ce ar fi dus la rezilierea contractului de închiriere din culpa pârâtei, potrivit pactului comisoriu inserat de părți în articolul 9 alineat 2 din contract (dosar Judecătoria sectorului 6).
Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pârâta a susținut că în mod greșit instanța de apel a dispus evacuarea din spațiul în litigiu situat în București, în suprafață de 393 m.p., întrucât la acel nr. nu se află decât 250 m.p., iar din această suprafață doar 75 m.p. sunt deținuți de SC D.E. SRL, astfel cum s-a solicitat în acțiunea introductivă. Prin soluția pronunțată instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul este nefondat.
Verificând limitele investirii instanței, înalta Curte constată că aceasta s-a pronunțat numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, respectând astfel principiul disponibilității, care guvernează procesul civil. Obiectul contractului de închiriere încheiat între părți la data de 1 august 1998 îl constituie imobilul în suprafață de 393 m.p. situat în București, pentru perioada 15 august 1998 - 15 august 2002 (dosar fond), iar prin actul adițional la contract, încheiat la 12 mai 2003, părțile au convenit să prelungească durata de valabilitate a contractului cu 12 luni, respectiv din data de 15 august 2003, până la data de 15 august 2004, după această dată contractul considerându-se reziliat, prin voința părților, fără nici o altă notificare prealabilă (dosar fond).
întrucât interpretarea dată nu a justificat invocarea motivului de recurs, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 635 din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1995/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1999/2006. Comercial → |
|---|
