ICCJ. Decizia nr. 2009/2006. Comercial

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2005 contestatoarea SC T.H.R.M.N. SA fostă SC E. SA, județul Constanța, a solicitat admiterea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1498 pronunțată în ședința publică de la 4 martie 2005 de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, cu motivarea că soluționarea perimării recursului s-a făcut fără citarea legală a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, recurenta nefiind citată la sediul precizat în petițiile existente, fiind indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele expuse și temeiul de drept menționat, urmează a admite contestația în anulare pentru următoarele considerente.

Conform deciziei nr. 1498 din 4 martie 2005 pronunțată de secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constatat perimat recursul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva deciziei nr. 238/ COM din 22 martie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. S-a reținut că recursul declarat de reclamanta SC E. SA a fost suspendat la data de 19 mai 2004 în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și de la această dată, în condițiile art. 248 C. proc. civ. pricina a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni.

Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă neîndoios că la data de 4 martie 2005, atunci când instanța de recurs a constatat perimat recursul reclamantei, cauza a fost soluționată fără citarea recurentei SC E. SA la sediul social indicat în cererea de recurs și anume Eforie Nord. în materia perimării prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ. imperativ stabilesc că președintele instanței va cita de urgență părțile. Se regăsesc astfel și exigențele reglementărilor cuprinse în art. 317 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Pentru aceste rațiuni juridice a admis contestația în anulare formulată de SC T.H.R.M.N. SA, fostă SC E. SA și a anulat decizia nr. 1498 din 4 martie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, fixând termen în vederea rejudecării perimării la data de 26 octombrie 2006, cu citarea părților.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2009/2006. Comercial