ICCJ. Decizia nr. 2029/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC R. SA Constanța, prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială, a solicitat în contradictoriu cu R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., M.L.P.T.L. și M.F.P., în calitate de reprezentant al S.R., să desființeze contractul de concesiune din 12 noiembrie 1999, având ca obiect terenul în suprafață de 3.693,71 m.p, amplasat în incinta unu a Z.L.C.S., să se constate nulitatea absolută sau rezoluțiunea acestuia și obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 88.648 dolari S.U.A., reprezentând redevența plătită până în prezent, în executarea contractului.
Reclamanta a solicitat în subsidiar, obligarea pârâților la obligarea despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 219/1998, la stabilirea redevenței anuale ce urmează să fie plătită cu începere de la data introducerii acțiunii și până la expirarea contractului.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de concesiune, în considerarea reglementărilor speciale privind constituirea zonelor libere și regimul lor juridic, reglementări ce presupuneau scutirea de impozitul pe profit, neaplicarea taxei pe valoare adăugată și facilități vamale.
Regimul juridic și reprezentările reclamantei cu privire la natura și efectele contractului în cauză, au fost înlăturate prin apariția Legii nr. 414/2002, privind impozitul pe profit și a Legii nr. 345/2002 privind T.V.A.
Retragerea facilităților la scurt timp după încheierea contractului atrage rezoluțiunea acestuia și plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate, dar și recalcularea redevenței în raport de situația unui teren cu o natură comună.
Pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa unui obiect determinat al cererii de chemare în judecată și a lipsei calității sale procesuale pasive.
Și pârâtul M.F.P. a invocat excepția lipsei, calității procesuale active a reclamantei, care nu este parte în contract, părți, în contractul de concesiune fiind A.Z.L.C.S. și SC D. SA și lipsa sa de calitate procesuală pasivă, pe același considerent.
M.L.P.T.L. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și lipsa calității sale procesuale pasive.
La termenul de judecată din 19 martie 2003, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, și a unit excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților cu fondul.
Tribunalul Constanța la 4 iunie 2003, la aceeași instanță, având ca obiect rezilierea aceluiași contract de concesiune, formulată de R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., pentru neîntregirea garanției de bună execuție contractuală și pentru nerespectarea condițiilor din caietul de sarcini.
în susținerea cererii sale, pârâta-reclamantă a arătat că deși a notificat-o pe reclamanta-pârâtă pentru achitarea datoriilor de 4500 dolari S.U.A., a încasat această diferență din garanția de bună execuție contractuală, rămânând ca această garanție să fie reîntregită în 10 zile.
A notificat-o pe reclamanta-pârâtă în legătură cu investiția la care s-a angajat prin oferta tehnică și cu lucrările din programul minimal invocat, dar aceasta nu a făcut nici un demers în acest sens.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 1020 - 1021 C. civ.
în cursul judecății, instanța a administrat probe cu înscrisuri, cu interogatoriul tuturor părților și cu expertiza financiar-contabilă.
La termenul de judecată din 23 iunie 2004, în raport de concluziile expertizei, reclamanta și-a majorat pretențiile de la 88.648 dolari S.U.A. la 138.514 dolari S.U.A.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 186/ MF din 12 iulie 2004 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.F.P.B. și M.L.P.T.L. București.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.
A respins ca nefondată atât acțiunea principală a reclamantei SC R. SA Constanța în contradictoriu cu pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., pentru toate capetele de cerere, cât și acțiunea conexă a pârâtei-reclamante R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., cu sediul în I.P.C.S., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R. SA Constanța.
Referitor la acțiunea principală, instanța a stabilit că nu se poate reține că părțile au crezut că încheie fiecare un anumit contract, atâta timp cât ele au susținut că au încheiat un contract de concesiune a unui teren amplasat în Z.L.C.S. și că modificarea regimului juridic al zonelor libere existente a fost ulterior modificat, că modificarea nu a determinat și schimbarea contractului de zonă liberă a terenului concesionat, că la încheierea contractului în discuție nu au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii.
S-a mai reținut că, menținerea regimului facilităților acordate de legiuitor zonelor libere nu a constituit o obligație contractuală și că modificarea actelor normative ce prevedeau anumite facilități pentru aceste zone, nu sunt rezultatul unei decizii a pârâtei, ci al autorității legislative, că scutirile de la plata impozitelor și exceptările de taxe nu erau de esența zonei libere și că incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile contractuale prevăzute de art. 70 din H.G. nr. 216/1999 este imputată S.R.
Cât privește denunțarea contractului, s-a reținut că ea poate fi făcută numai de concedent și că pârâta-reclamantă nu a efectuat formele prealabile denunțării contractului și că nu avea un interes în acest sens.
S-a mai reținut că în ceea ce privește despăgubirile, că art. 31 și art. 32 din Legea nr. 219/1998, nu sunt incidente în cauză, neintervenind o modificare unilaterală a contractului de concedent și că nu poate constitui temei al intervenției instanței în stabilirea redevenței anuale.
în ceea ce privește cererea conexă, instanța a reținut că întregirea garanției nu a fost o condiție esențială la încheierea contractului și că nexecutarea ei nu a avut consecințe grave, că deși pârâta-reclamantă a notificat-o pe reclamanta-pârâtă asupra rezilierii, aceasta a continuat să încaseze redevența și că neexecutarea investițiilor, nu-i este imputabilă reclamantei.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor aceasta a fost admisă în considerarea faptului că sunt persoane străine de contractul de concesiune.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 8/ MF din 21 februarie 2005, a respins apelurile declarate de reclamanta SC R. SA Constanța și de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva hotărârii instanței de fond.
Reclamanta SC R. SA Constanța și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța, au formulat recurs împotriva deciziei menționate.
1. Recurenta-reclamantă critică în bloc decizia instanței de apel, pentru motivele formulate de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în criticile formulate aceasta susține în esență următoarele:
- cu privire la soluționarea excepției calității procesuale pasive a intimaților, a susținut că în speță sunt aplicabile, ca reglementări speciale, dispozițiile Legii nr. 84/1992, privind regimul zonei libere, H.G. nr. 410/1993 privind înființarea Z.L.C.S. și a R.A.A.Z.L.C.S., H.G. nr. 682/1994 privind aprobarea metodologiei pentru concesionarea de terenuri și construcții, din zonele libere, Legea nr. 213/1998 instituind și ea explicit calitatea procesuală pasivă atât pentru titularul dreptului real asupra bunului public, cât și pentru titularul dreptului de administrare asupra aceluiași bun și nu dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1228/1990, care sunt străine de natura pricinii;
- că instanța de apel a tratat expeditiv motivele de apel privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune și că modificările legislative intervenite reprezintă dovada inexistenței la momentul încheierii actului, a unor calități și puteri considerate esențiale, echivalent cu inexistența acordului de voință;
- cu privire la temeiul de încetare reprezentat de art. 35 pct. b din Legea nr. 219/1998, greșit instanța de apel nu a constatat, că denunțarea unilaterală a contractului de concedent, a avut loc de facto, fără notificarea intimatei și justificarea acesteia și fără despăgubiri juste, echitabile și prealabile;
Că interesul concedentei în denunțarea contractului emană de la părți, din legi și decizii adoptate de acestea, legate de procesul aderării României la U.E.
- că facilitățile reprezentau, partea reglementară a contractului și că înlăturarea acestora echivalează fie cu o nerespectare a contractului, fie cu o incapacitate de respectare a acestuia, cu consecința constatării denunțării unilaterale de concedent sau a rezoluțiunii.
în ceea ce privește soluționarea acțiunii subsidiare, recurenta - reclamantă a susținut că:
- sunt aplicabile acțiunii subsidiare, criticile anterioare privind calitatea părților și fondul litigiului;
- contractele de concesiune în zona liberă, sunt contracte de adeziune la regimul juridic prevăzut de această reglementare specială, care face parte din contract și că dezechilibrul prestațiilor este consecința diminuării contraprestațiilor legale ale concedentei pentru toată perioada contractului, respectiv creșterea sarcinilor financiare ale concesionarului.
2. Recurenta-pârâtă C.N.A.P.M. SA Constanța, critică decizia din apel, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că, Curtea de Apel Constanța în mod greșit a considerat obligația de reîntregire a garanției ca o obligație neesențială a contractului și a ignorat faptul că nu există o clauză care să cuprindă un pact comisoriu de ultim grad, și că până la rezilierea contractului de instanță, concesionara datorează redevența.
Recurenta-pârâtă a solicitat în concluzie, desființarea în parte a hotărârii atacate, admiterea apelului său, cu consecința desființării celei prin care s-a respins acțiunea conexă și celei prin care s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale a M.F.P., și M.L.P.T.L.
Intimații S.R. prin M.F.P., și M.T.C.T. au depus întâmpinări solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, asupra excepției calității procesuale pasive.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea, examinând susținerile ce se fac în recurs, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea deciziei recurate, în speță nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deci, decizia atacată va fi verificată numai sub aspectul legalității ei prin raportare la motivele invocate de recurente, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.
1. în ceea ce privește recursul declarat de reclamanta SC R. SA Constanța.
Prima critică având ca obiect, excepția calității procesuale pasive a intimaților în cauză, întemeiată pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu poate fi primită, avându-se în vedere că M.F.P. și M.L.P.T.L., sunt terți față de contractul de concesiune încheiat în cauză.
Recurenta-reclamantă a investit instanța de fond, cu o acțiune în constatarea nulității unui contract de concesiune sau în reziliere, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și în subsidiar, cu o acțiune în pretenții generată de modificarea ulterioară a contractului de către concedenți, în condițiile art. 31 și 32 din Legea nr. 219/1998.
Cum temeiul acțiunii e unul contractual, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea principiilor care guvernează efectele contractelor, în speță principiul relativității prevăzut de art. 973 C. civ., conform căruia convențiile au efecte numai între părțile contractante.
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 342/2004 privind trecerea R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. la C.N.A.P.M. SA Constanța prevede că, contractele de concesiune aferente bunurilor din domeniul public ale statului prevăzute în anexa 2 (în care este inclus și terenul în litigiu) încheiate de către R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. în temeiul Legii nr. 84/1992, privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare și al H.G. nr. 682/1994 privind aprobarea metodologiei de concesionare de terenuri și construcții din zonele libere rămân în vigoare până la expirarea termenului lor de valabilitate. Ele sunt preluate de către C.N.A.P.M. SA Constanța, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile regiei ce decurg din aceste contracte și numai bunurile din anexa 1 fiind, transmise în administrarea M.T.C.T., conform art. 2 alin. (1).
Contractul de concesiune în speță a fost încheiat între R.A.A.Z.L.C.S., concedent și reclamanta-recurentă SC R. SA Constanța concesionar la data de 12 noiembrie 1999 în temeiul Legii nr. 84/1992, H.G. nr. 410/1993 și H.G. nr. 682/1994.
Referirile recurentei la prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestea, art. 12, nu sunt incidente în cauză, litigiul neavând ca obiect legitimitatea dreptului de a concesiona din perspectiva titularului dreptului de proprietate publică, cu atât mai mult cu cât art. 40 din Legea nr. 219/1998, privind concesiunile stipulează expres că: " contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea".
Susținerile recurentei, în sensul că sunt străine de natura pricinii, nu poate fi reținută, având în vedere că instanța de apel a făcut trimitere la acestea într-un context istoric normativ al tipului de contract în speță.
Criticile care au ca obiect soluționarea fondului sînt încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și ele privesc interpretarea contractului și aplicarea legii.
Dezvoltarea lor în fapt are un caracter general, iar susținerile cu privire la cauzele de nulitate exced criticilor făcute în apel și la care a răspuns decizia atacată.
în opinia recurentei-reclamante, ceea ce atrage nulitatea contractului, și care se concretizează în cauze ca lipsa capacității de a contracta, eroarea asupra naturii actului juridic și asupra calităților esențiale ale contractantului și ale bunului, este schimbarea legislativă, a regimului fiscal intervenită ulterior încheierii lui.
Ori, cum bine au sesizat instanțele, cauza de nulitate pentru a fi operantă trebuie să fie concomitentă cu încheierea contractului, iar nu ulterioară acestui moment.
Cum, contractul de concesiune a fost încheiat în anul 1999, în condițiile Legii nr. 84/1992 și cum obiectul acestuia vizează o suprafață de teren, pentru desfășurarea activitățiilor specifice de zone libere, și cum se cere constatarea modificării unilaterale de către concedent a contractului în temeiul art. 31 din Legea nr. 219/1998 (art. 35 fiind invocat direct în apel cu încălcarea art. 294 C. proc. civ.), este de observat că, acestui articol nu-i sunt incidente prevederile art. 32 din lege și că echilibrul contractual inițial convenit de părți nu a fost afectat de modificările legislative intervenite pentru motivul mai sus arătat.
Cât privește recursul pârâtei C.N.A.P.M. SA Constanța, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și care are ca obiect greșita interpretare a naturii clauzei privind reîntregirea garanției în termenul stipulat, urmează a se respinge ca nefondat.
Aprecierea instanței de apel s-a întemeiat pe ponderea clauzei cu acest obiect prin raportare la complexitatea contractului și pe comportamentul concedentei care, deși putea să uzeze de pactul comisoriu convenit și să rezilieze unilateral contractul a acceptat în continuare executarea redevenței de către concesionară.
într-adevăr, față de natura și obiectul contractului obligația de reîntregire a garanției nu are caracter esențial cum bine au reținut instanțele, neavând potențialitatea prin ea însăși să atragă în caz de neexecutare încetarea lui.
Cât privește solicitarea de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două intimate, se constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat în fapt o critică cu acest obiect și oricum rezolvarea problemei de drept s-a făcut în cadrul recursului reclamantei.
Cum hotărârea instanței din apel a fost temeinică și legală înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins ambele recursuri ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2030/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2031/2006. Comercial → |
|---|
