ICCJ. Decizia nr. 2030/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC S.I. SA Galați a chemat în judecată SC I.S. SA și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.013.352.379 lei actualizată cu rata inflației cu motivarea că a încheiat contract de factoring cu SC S. în calitate de aderent prin care s-a subrogat în drepturile de emitent pentru un număr de 6 facturi provenind din contractul din 1 mai 2001, față de debitorul SC I.S. SA Galați, că operațiunea de subrogare a creditorului ca și temeiul acesteia a fost notificată pârâtei care s-a înregistrat în evidență cu acest debit, confirmând reclamantei existența raportului juridic obligațional. întrucât s-a tergiversat plata sumei de 5.013.352.379 lei contravaloarea celor 6 facturi, reclamanta a considerat că își justifică interesul pentru a promova o astfel de acțiune prin care solicită atât suma cât și actualizarea acesteia, cuvenită potrivit dovezilor depuse la dosar.
Tribunalul Galați prin sentința nr. 1216 din 1 septembrie 2004 a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtă referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, a prematurității cererii și a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la proba cu înscrisuri. Pe fond s-a admis acțiunea pentru 5.013.352.379 lei reprezentând preț actualizat cu rata inflației începând cu data de 30 noiembrie 2001, precum și plata cheltuielilor de judecată.
După analiza contractului de factoring, instanța a ajuns la concluzia că operațiunea juridică dintre părțile în proces este legală și, ca urmare, a înlăturat apărările pârâtei apreciind că obiectul contractului trebuia îndeplinit de pârâtă care s-a subrogat în ce privește plata facturilor emise de aderent către terțul debitor SC I.S. SA Galați, factorul având obligația să urmărească plata creanțelor și protecția riscurilor de credit.
Sentința nr. 1216 din 1 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați a fost confirmată de Curtea de Apel Galați care, prin decizia nr. 13 din 18 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC M.S.G. SA, fostă SC I.S. SA Galați. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a analizat criticile referitoare la excepții, pe care le-a înlăturat cu motivarea că instanța de fond le-a dat o dezlegare corectă. în ce privește fondul, instanța de apel a stabilit că între părțile în proces s-a derulat un contract de factoring față de care SC M.S.G. SA are poziția de terț, și ca atare examinarea clauzelor contractului de factoring nu face obiectul preocupării instanței. S-a mai reținut că părțile contractante au recunoscut că pentru desființarea contractului de factoring este necesară intervenția instanței cu atât mai mult cu cât nu se poate discuta valabilitatea contractului într-o acțiune în pretenții.
Mai reține instanța de apel că pârâta nu a negat pe parcursul litigiului și nici prin motivele de apel faptul că datorează suma solicitată prin acțiune și implicit deduce din aceasta, recunoașterea pretențiilor.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta SC M.S.G. SA fostă SC I.S. SA Galați, prin care invocă motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8), (9) și (10) C. proc. civ. în argumentarea motivelor, recurenta a susținut:
- Decizia Curții de Apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conține motive contradictorii străine de natura pricinii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.;
- în argumentarea acestui motiv recurenta a arătat că instanța de apel a reținut greșit faptul că SC M.S.G. SA a renunțat la excepția nerespectării dispozițiilor procedurale referitoare la administrarea probei cu înscrisuri;
- Deși acțiunea a fost întemeiată pe contractul de factoring, instanța a considerat pe de o parte că examinarea clauzelor contractului nu face obiectul preocupărilor instanței, iar pe de altă parte, că potrivit voinței părților deși atipic, contractul produce efecte potrivit clauzelor pe care acesta le cuprinde atât față de părțile contractante cât și în raport de terți;
- Instanța a fost investită cu soluționarea unui apel dar în considerente se face analiza motivelor denumind calea de atac drept recurs pentru ca apoi să se pronunțe pe apel;
- încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. rezultă din inserarea unor motive contradictorii, străine pricinii care echivalează cu nemotivarea hotărârii. Indicarea unor dispoziții procedurale (art. 382 C. proc. civ.) precum și neindicarea unor motive de drept material demonstrează lipsa motivării deciziei;
- Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
S-a argumentat în sprijinul acestei critici încălcarea art. 969 C. civ., întrucât, așa cum rezultă din acțiune, reclamanta intimată și-a întemeiat pretențiile pe contractul de factoring, instanța îl consideră atipic și prin modul de interpretare înlătură tocmai clauza esențială care cuprinde voința părților în privința modalității de transmitere a drepturilor aferente contractului, afectând substanțial natura acestuia.
După această analiză a arătat în continuare autoarea, instanța a ajuns la concluzia că examinarea contractului nu poate să facă obiectul preocupării sale.
A mai susținut recurenta că au fost nesocotite de instanța de apel și prevederile O.U.G. nr. 10/1997, prin care sunt reglementate cerințele de fond și de formă ale acestui contract.
- Decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea acestei critici recurenta a susținut că hotărârea nu se întemeiază pe nici o normă juridică de drept material, că singurul text invocat, art. 382 C. proc. civ., se regăsește în cartea a V-a despre executarea silită așa încât concluzia sa este că s-a aplicat greșit legea, norma procedurală amintită nefiind incidentă în cauză.
- Nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor în dezlegarea pricinii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., în susținerea căruia, recurenta s-a referit la faptul că facturile în discuție nu au fost niciodată în posesia sa, că acestea nu poartă mențiunea subrogării.
- în cauză nu a fost dispusă efectuarea unei expertize deși în ședința din 10 februarie 2005 au fost precizate obiectivele unei astfel de probe. Nu s-a făcut dovada transmiterii drepturilor aferente contractului de factoring, întrucât reclamanta nu a prezentat facturile purtând mențiunea subrogării în drepturile de emitent ale SC S. SA potrivit voinței părților stipulată în art. 7.1 din contractul de factoring. în același sens recurenta a arătat că din întâmpinarea SC S.I. SA Galați depusă în dosar, intimata a afirmat că între părțile contractante contractul nu a produs efecte întrucât facturile nu i-au fost predate factorului SC S.I. SA.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, solicitare completată prin concluziile scrise, prin care în subsidiar s-a cerut casarea cu trimitere întrucât situația de fapt nu a fost corect stabilită.
Asupra recursului de față, Curtea va reține:
Din expunerea motivelor de recurs, rezultă că argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate indică în realitate și alte motive de recurs decât cele arătate de recurent precum și faptul că a fost dezvoltat un motiv (pct. 10), care nu mai putea fi reiterat față de faptul că acesta a fost abrogat prin legea nr. 218/2005.
în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., prin sintetizarea motivelor de recurs în raport de conținutul criticilor care au fost aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, Curtea va lua în examinare următoarele motive:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). în adevăr, Curtea de apel a fost sesizată cu soluționarea căii de atac a apelului, prin care au fost aduse critici sentinței de fond, atât pe chestiuni de drept cât și de fapt. Fiind sesizată ca instanță de control judiciar, soluția pronunțată de aceasta trebuia să reflecte întocmai faptul că s-a declanșat o cale de atac devolutivă care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în întregul ei. Deși aflată într-un astfel de cadru, instanța de apel a îmbinat în considerente aspecte legate de recurs, cu critici din apel, câtă vreme motivele invocate au fost primite ca fiind ale unei părți cu această calitate, pentru ca în final să se pronunțe pe apel. întrucât există deosebiri esențiale între cele două căi de atac prin faptul că apelul antrenează o rejudecare în fond a pricinii în întregul ei, fără restricții în privința administrării probelor, dar în limita aspectelor criticate și judecate de instanța a cărei hotărâre se atacă, și calea de atac a recursului care, în accepțiunea actuală a reglementărilor este cale de atac extraordinară nedevolutivă ce poate fi declanșată numai pentru motivele de nelegalitate strict prevăzute procedural, critica privind contradicția dintre motive și soluție este întemeiată. în concret, această critică vizează fundamentul soluției așa cum este exprimat de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Sub acest aspect nu poate fi primită susținerea intimatei potrivit căreia referirea la recurs în tot cuprinsul analizei motivelor evocate în fața Curții de apel ar fi un viciu care nu afectează soluția din dispozitiv, pe de o parte pentru motivele mai sus arătate, iar pe de altă parte, pentru că în această cale de atac a recursului nu se poate realiza controlul soluției pronunțate de instanța de apel întrucât această contradicție lipsește soluția de bază legală. Cu atât mai mult, în speță, se impune primirea acestei critici cu cât în recurs nu se examinează pretenția propriu-zisă ci se analizează hotărârea recurată.
Al doilea motiv care urmează să fie examinat în contextul subliniat mai sus, este cel prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv se constată că analiza naturii raporturilor juridice dintre părțile în proces, trebuia să țină seama de efectele contractului de factoring și de calitatea părților întrucât un astfel de contract este privit ca o operațiune complexă, care nu este independentă de izvorul său. Din acest punct de vedere al raporturilor juridice dintre părți, prin decizia atacată s-a reținut că examinarea clauzelor contractului de factoring nu intră în obiectul preocupării instanței. Această concluzie nu are în vedere un aspect esențial pe care recurenta l-a pus în discuție și anume cea a legitimării procesuale a factorului ca dobânditor al creanțelor preluate de la aderent în drepturile căruia se subrogă în scopul de a încasa toate sumele care i-au fost transmise. în cauză nu a fost negată existența contractului de factoring, și după cum se poate observa factorul nu s-a îndreptat împotriva aderentului, ceea ce înseamnă că prin acest contract comercial s-a asumat realizarea creanțelor în raport de debitor așa încât raporturile juridice trebuiau stabilite din acest punct de vedere al relației factor - debitor știut fiind că față de aderent factorul nu are acțiune decât în repetițiunea plății nedatorate, situație care se poate ivi în cazul inexistenței totale sau parțiale a creanței ce i s-a transmis.
Prin urmare din actele dosarului rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății și cu toate acestea instanța, fără suport probator nu a avut în vedere obligațiile care se nasc din contract printr-o verificare a raporturilor dintre factor și debitor. Nelămurind aceste aspecte interpretarea dată actului dedus judecății este greșită, și întrucât dezlegarea acestei probleme presupune administrarea de probe pentru stabilirea situației de fapt, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare în conformitate cu art. 312 alin. (3) raportat la art. 314 C. proc. civ.
După cum s-a arătat în precedent motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ. nu poate fi analizat întrucât prin Legea nr. 219/2005 acesta a fost abrogat.
în cauză a mai fost invocat și motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează în primul rând încălcarea legii de drept substanțial, însă din argumentele aduse în sprijinul acestui motiv nu se regăsește încălcarea legii de drept substanțial.
Totuși, pentru că acest motiv poate să includă și nesocotirea legii de drept procesual pentru situațiile în care nulitatea actelor de procedură nu este supusă condițiilor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., mai exact în situația încălcării unor condiții extrinseci actului de procedură, criticile referitoare la aplicarea legii timbrului cât și cele referitoare la concilierea prealabilă urmează să fie înlăturate. Astfel pentru situația în care într-o fază procesuală taxa de timbru nu a fost îndestulătoare, instanța investită cu judecarea unei căi ordinare sau extraordinare, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 va dispune obligarea la plată, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. în ce privește procedura prevăzută de art. 7201C. proc. civ., concretizată de recurentă prin susținerea excepției prematurității, critica se bazează pe o interpretare proprie străină de text a dispozițiilor invocate. Din actele dosarului, adresa din 17 decembrie 2002 rezultă că procedura s-a îndeplinit. Mai mult era de observat că această cauză care urmărește judecata pe fond, a fost precedată de o somație de plată care viza aceeași sumă pe care factorul a încercat să o recupereze de la debitor. Problemele puse în discuție de recurentă în legătură cu eventuale modalități de plată care ar fi dus la stingerea obligațiilor ce s-ar fi putut constata cu ocazia concilierii sunt chestiuni de fond care alături de lipsa calității procesuale active s-au discutat în fața instanțelor așa încât existența unei posibile rezolvări pe această cale, nu poate fi primită.
în fine, pentru a-și susține motivul privind lipsa calității procesuale active, recurenta a antamat chestiuni de fond care nu țin doar de mecanismul de aplicare a operațiunilor de factoring prin care se poate demonstra subrogarea factorului ci și de alte drepturi care vizează temeinicia pretențiilor, dincolo de legitimarea procesuală demonstrată prin preluarea facturilor și notificarea debitorului. Aceste susțineri nu se impun a fi analizate întrucât vor fi examinate cu ocazia rejudecării pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Excepția lipsei calității procesuale active, trebuie examinată ca o excepție de fond absolută și peremtorie care necesită lămurirea unor aspecte de fond așa cum susține recurenta dar faptul că instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției nu constituie o antepronunțare așa cum afirmă recurenta. Art. 137 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că "Instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
în consecință, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., decizia a fost casată iar cauza trimisă pentru rejudecare pentru analiza motivelor de apel potrivit dispozițiilor legale referitoare la judecata în apel și pentru stabilirea corectă a cadrului procesual și a raporturilor juridice dintre părțile în proces având în vedere că înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la chestiuni de fapt care au fost deplin stabilite.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2029/2006. Comercial → |
|---|
