ICCJ. Decizia nr. 2036/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiune reclamanta SC T.C. SRL i-a chemat în judecată pe pârâții M.A. și M.N. și a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 90.591 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei reprezentând preț servicii neachitate și penalități de întârziere în plată, cu motivarea că a convenit cu aceștia din urmă să presteze lucrări de construcții montaj denumite "modernizare, extindere, mansardare locuințe P+1E+M" asupra imobilului situat în Dezmir, la o valoare estimată de 140.000 dolari S.U.A. fără T.V.A. După derularea lucrărilor în baza solicitărilor beneficiarilor costul estimat a fost depășit ajungându-se la suma de 251.091 dolari S.U.A., din care pârâții au achitat doar 150.500 dolari S.U.A. Față de refuzul pârâților de a achita diferența până la costul real al lucrărilor, s-a solicitat prin acțiune, obligarea acestora la plată.
Tribunalul Cluj, secția comercială prin sentința nr. 3432 din 13 septembrie 2004 a respins cererea reclamantei stabilind că nu s-au respectat prevederile contractului de antrepriză, art. IV alin. (3) prin care s-a prevăzut că valoarea lucrărilor suplimentare solicitate de beneficiar neprevăzute în oferta care face obiectul contractului trebuiau stabilite prin situații de lucrări întocmite pe baza măsurătorilor efective aferente fazelor determinate. A mai reținut prima instanță că lucrările suplimentare nu au fost solicitate de beneficiar în scris și că nu a existat nici acordul posterior pentru executarea lucrărilor întrucât din nici un act al dosarului nu rezultă consimțământul pârâților. Ca atare, consideră prima instanță, nu există lucrări suplimentare solicitate și ca atare singura modalitate de stabilire a valorii lucrărilor este cea cuprinsă în art. IV alin. (1) din contract, clauză care reprezintă o stabilire a unui preț global pe lucrare peste care, conform art. 1484 C. civ., nu se poate trece.
Sentința a fost apelată de reclamanta SC T.C. SRL Cluj, iar Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 280 din 3 noiembrie 2005, a admis apelul, și a schimbat în tot soluția pe fond în sensul obligării pârâților în solidar la plata echivalentului în lei a sumei de 90.591 dolari S.U.A., reprezentând costul lucrărilor suplimentare. Prin aceeași decizie a fost respins capătul de cerere pentru obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere în decontare. Pentru a decide astfel, în baza probelor completate cu o expertiză tehnică de specialitate, s-a stabilit că lucrările suplimentare s-au executat ceea ce înseamnă că beneficiarii și-au sporit patrimoniul cu contravaloarea acestora.
Pe baza principiului îmbogățirii fără just temei, cererea reclamantei pentru plata lucrărilor a fost admisă. Totodată s-a stabilit că prețul forfetar stabilit nu este relevant câtă vreme lucrările erau necesare, iar încheierea actului adițional a fost determinată tocmai de culpa pârâților care au omis să le prevadă în documentația de execuție anexă la autorizația de construire. Cu privire la valoarea lucrărilor s-a reținut că acestea au fost determinate prin măsurători iar dovada existenței lor se reflectă și prin plata sumei de 20.000 dolari S.U.A. peste suma estimată. în plus s-a apreciat că executantul lucrărilor s-a comportat ca un gestionar de afaceri al pârâților, concluzie care se desprinde din situația de lucrări semnată cât și din documentația suplimentară necesară edificării construcției. Față de temeiurile de drept privind primul capăt de cerere, instanța de apel a stabilit că nu poate fi admis capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.
împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel, au declarat recurs pârâții M.A. și M.N. prin care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în argumentarea pct. 7, recurenții au susținut că decizia instanței de apel se întemeiază pe motive străine pricinii, că în cauză era vorba de un contract de antrepriză prin care s-a prevăzut un preț global al lucrărilor, care s-a achitat. Au mai susținut recurenții că în lipsa unui act adițional la contractul de antrepriză, clauza contractuală inserată la par. 3 cap. IV este inoperantă.
în ce privește îmbogățirea fără justă cauză, recurenții au susținut că schimbarea temeiului juridic nu a fost pusă în discuție pentru a se putea demonstra că plata celor 20.000 dolari S.U.A. reținută ca fiind făcută peste prevederile contractuale reprezintă T.V.A. - ul pe care era obligat să-l achite.
în argumentarea art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenții, au susținut că părțile au încheiat un contract de antrepriză și că izvorul obligațiilor este contractul și nu îmbogățirea fără justă cauză sau gestiunea de afaceri întrucât dirigintele de șantier are atribuții stricte de verificare a lucrărilor de construcții din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Recurenții prin completarea argumentelor aduse în susținerea motivelor de recurs și-au exprimat nemulțumirea și pentru faptul că s-a reținut în considerentele deciziei culpa beneficiarilor care au omis să prevadă lucrările suplimentare în documentația de execuție anexă la autorizația de construire.
Prin concluziile scrise, recurenții reiau conținutul reglementării din art. 1484 C. civ. cu concluzia că nu este permisă nici o cerere ulterioară de revizuire a prețului, oricare ar fi dificultățile imprevizibile pe care le-ar putea întâlni antreprenorul și costurile suplimentare care ar putea surveni cât și susțineri legate de comunicarea facturilor, de reprezentarea de către dirigintele de șantier a cărui activitate nu poate să aibă natura juridică a unei gestiuni de afaceri. De asemenea contestă faptul că lucrările suplimentare erau strict necesare și că fără acestea construcția nu era funcțională.
în temeiul acestor critici, pârâții recurenți au solicitat admiterea recursului lor și în fond respingerea apelului declarat de reclamantă.
Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual la criticile aduse deciziei din apel de pârâți și a solicitat în final respingerea recursului. A considerat intimata că prin lucrările suplimentare a fost sporit patrimoniul recurenților că dirigintelui de șantier în baza Ordinului îi revin o serie de obligații printre care și admiterea la plată numai a lucrărilor corespunzătoare cantitativ și calitativ. Mai mult, a susținut intimata pentru evaluarea lucrărilor suplimentare recurenții au angajat SC I.C. SRL, care a confirmat prin contrasemnare corectitudinea situațiilor de lucrări întocmite și prezentate spre plată beneficiarului.
Recursul este fondat.
Problema de drept care poate fi luată în examinare este cea a izvorului pretențiilor reclamantei și a temeiului legal aplicabil.
Din analiza actelor dosarului în raport de critica privind existența unor motive străine de natura pricinii rezultă, în adevăr, că raporturile juridice dintre părți s-au stabilit printr-un contract comercial (din 11 noiembrie 2001), contract care se supune reglementărilor comerciale.
Este neîndoielnic că instanța de apel a fost preocupată de lămurirea situației de fapt și că în acest scop a dispus completarea probelor cu o expertiză de specialitate. Mai mult din considerentele deciziei rezultă că a luat în discuție clauza contractuală de la cap. IV alin. (3), căreia i-a dat în parte eficiență însă pe parcursul analizei, a trecut de la examinarea convenției și a efectelor sale în domeniul faptelor juridice licite pe care le-a considerat că sunt fundament pentru izvorul obligațiilor. Trecând în acest domeniu, fără ca în prealabil să pună în discuția părților aspectele legate de alt izvor al obligațiilor decât contractul comercial supus codului comercial și dispozițiilor legale speciale privind contractul de antrepriză, s-a încălcat principiul contradictorialității. în acest sens art. 129 alin. (2) și (4) C. proc. civ., prevede că judecătorul va pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea să se exprime cu privire la orice element care are legătură cu pretenția dedusă judecății. Cu alte cuvinte toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, acesta fiind conținutul principiului contradictorialității invocat de recurentă ca fiind nesocotit. Nu este mai puțin adevărat că dezbaterile, așa cum rezultă din dosarul de apel, s-au fundamentat pe susțineri legate de aplicarea cap. IV par. 3 din contract, numai că aceste dispoziții nu au fost avute în vedere în integralitatea lor. Prin urmare nu s-a observat că pentru recuperarea pierderii suferite, cel care și-a micșorat patrimoniul, nu poate beneficia de "actio de in rem verso", dacă poate fi angajată răspunderea derivând din contract sau care își are izvorul în contract. Prin urmare, existând "temei legitim" pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, se poate reține că decizia instanței de apel în partea care privește obligația de plată a lucrărilor suplimentare, prin schimbarea izvorului obligațiilor, conține și elemente străine de natura pricinii, critică ce se apreciază ca întemeiată cu sublinierile precedente.
Cu ocazia rejudecării se vor pune în discuția părților și aspectele legate de gestiunea de afaceri pentru a se stabili dacă, în speță, intimata în calitate de constructor a intervenit printr-o faptă voluntară și unilaterală în efectuarea lucrărilor suplimentare, cu alte cuvinte dacă în raport de prevederile contractului (Cap. IV alin. (3)) se poate pune problema unui alt raport juridic obligațional.
După punerea în discuție a izvorului obligațiilor în contextul probelor din dosar, instanța de apel va aprecia în ce măsură, în materie comercială, în care contractului de antrepriză i se aplică reglementările speciale așa cum rezultă de altfel și din trimiterile la lege (conform clauzelor finale) se poate pune problema aplicării art. 1484 C. civ., atât sub aspectul conținutului acestui articol cât și în raport de principiul egalității părților care trebuie urmărit într-un contract comercial care are în vedere protecția ambelor părți și nu doar a beneficiarului lucrărilor.
Nu în ultimul rând, instanța de apel va examina clauza de la cap. IV alin. (3) din contract, în integralitatea ei, prin care părțile au prevăzut posibilitatea existenței unor lucrări suplimentare cât și modalitatea de stabilire a situației de lucrări cu consecințe asupra obligației de plată.
în fine celelalte probleme legate de cuantumul sumelor datorate de situațiile de lucrări cât și aspectele legate de poziția dirigintelui de șantier nu se impun a fi analizate întrucât acestea vizează netemeinicia soluției.
în consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis, decizia pronunțată în apel a fost casată cu trimitere pentru rejudecare conform dispozitivului, și cererile pentru cheltuielile de judecată să fie examinate de instanța de trimitere.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2035/2006. Comercial → |
|---|
