ICCJ. Decizia nr. 203/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.203/2006
Dosar nou nr. 14183/1/2005
Dosar vechi nr. 3451/2005
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pin acţiunea introdusă la Judecătoria Bacău, reclamanţii B.D.A.I şi B.D.A.G., prin mandatar în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Bacău, SC R. SRL Bacău, B.C. şi SC E.B. SRL Bacău au solicitat: constatarea nulităţii absolute a actului de trecere în proprietatea SC T. SA a imobilului construcţie situat în Bacău; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 3 septembrie 2002 încheiat între SC T. SA şi SC R. SRL; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 30 septembrie 2002 încheiat între pârâţii SC T. SA Bacău şi B.C.
În faţa Curţii de Apel Bacău, după declinarea competenţei de către Judecătoria Bacău pin sentinţa nr. 4688 din 31 iulie 2003, reclamanţii au renunţat la primul capăt de cerere, după care, Curtea verificându-şi competenţa pin sentinţa nr. 177/2004 a trimis cauza Tribunalului Bacău, secţia comercială, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1679 pronunţată la data de 26 noiembrie 2004 a respins acţiunea ca prescrisă apreciind că în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanţilor înregistrată la data de 13 martie 2003, a fost formulată cu depăşirea termenului legal. S-a respins prin aceeaşi sentinţă cererea de repunere în termen stabilindu-se că nu a fost respectat termenul de o lună reglementat de art. 19 din decretul nr. 167/1958.
Sentinţa nr. 1676 din 26 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială, a fost apelată de reclamanţi, iar Curtea de Apel Bacău secţia comercială prin Decizia nr. 52 din 30 iunie 2004 a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Bacău, secţia comercială.
Curtea, în raport de criticile aduse sentinţei a stabilit că tribunalul a fost investit cu o cerere care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare – cumpărare şi drept cauză art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar competenţa de a se pronunţa asupra motivelor de nulitate revine secţiei civile a tribunalului. A mai stabilit instanţa de apel că, în cauză, a fost făcută o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea din 10/2001 întrucât a sancţionat cu prescripţia un drept la acţiune care încă nu era născut.
Împotriva deciziei nr. 52 din 30 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, pârâta SC T. SA Bacău, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în argumentarea acestui motiv că textul art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu distinge dacă acţiunile promovate în temeiul acestuia sunt de competenţa secţiei civile sau comerciale şi ca urmare se aplică regulile generale care stabilesc competenţa, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii sunt societăţi comerciale.
Recursul este nefondat.
Prin critica adusă deciziei pronunţată de Curtea de Apel, recurenta a pus problema domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică. Din acest punct de vedere se reţine că această lege este de vocaţie generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât şi juridice implicate în restituirea bunurilor cât şi a reparaţiilor stabilite de lege. Pin urmare, faptul că în proces sunt chemate şi societăţi comerciale care au deţinut sau deţin bunuri pentru care legea a stabilit reparaţii nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului aşa cum a stabilit în alţi termeni, instanţa de apel.
Astfel, se poate observa din însuşi titlul Legii nr. 10/2001, că aceasta reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, legea definind atât noţiunea de imobile preluate abuziv cât şi persoanele îndreptăţite la restituire sau reparaţii.
Această lege, în alţi termeni, pune în valoare un principiu fundamental al dreptului civil şi anume cel al ocrotirii şi apărării drepturilor subiective şi, totodată stabileşte şi calea legală pentru exerciţiul dreptului care aşa cum se desprinde din dispoziţiile sale, constituie posibilitatea materializată de realizare a dreptului. În fine legea stabileşte procedura de urmat precum şi căile de atac împotriva unor acte întocmite în cazul acestei proceduri, care se adresează secţiilor civile ale instanţelor precizate de lege. Cu alte cuvinte din analiza Legii nr. 10/2001 se poate constata că, toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ sunt de competenţa instanţelor civile (art. 26 alin. (3) şi art. 30 alin. (2)).
În contextul arătat având în vedere obiectul pricinii, temeiul legal invocat (Legea nr. 10/2001) cât şi faptul că litigiul nu pune în discuţie comercialitatea actului, dedusă din actele şi faptele de comerţ sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate în condiţiile în care se începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001, corect s-a stabilit că instanţa competentă este secţia civilă a Tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 52 din 30 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 200/2006. Comercial → |
|---|
