ICCJ. Decizia nr. 2064/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 1348/COM/2005, reclamanta SC H.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții C.L.C. și M.C.P., solicitând constatarea unui drept de superficiu asupra imobilului situat în Constanța, str. Arcului, compus din: dreptul de proprietate asupra construcției edificate (chioșc, magazie și grup sanitar) și din dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 80 m.p. ce se află în proprietatea pârâților.
Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 2172 din 11 iulie 2005 a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.L.C., invocate de către pârâții, precum și acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, urmare licitației organizată la 15 decembrie 1997 de către C.C., reclamanta a devenit titulara dreptului de proprietate asupra unei construcții compuse din chioșc, magazie și grup sanitar, construcție ce este amplasată pe un teren în suprafață de 80 m.p.
Deși reclamanta a susținut că, prin convenție i s-a instituit un drept de superficie nu a putut proba existența unei astfel de convenții, iar proprietarul terenului nu și-a manifestat voința în sensul încredințării dreptului de folosință asupra terenului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 323 din 25 noiembrie 2005.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a dobândit de la vânzătoarea C.C. decât dreptul de proprietate asupra unei construcții edificată pe un teren în suprafață de 80 m.p.
Că, dreptul de folosință al terenului aparține în continuare vânzătoarei care plătește taxele și impozitele legale, iar proprietarii terenului, în speță pârâții, nu și-au manifestat voința în sensul încredințării către reclamantă a dreptului de folosință.
S-a mai reținut că, deși reclamanta a susținut existența unei convenții prin care ar fi fost instituit un asemenea drept în favoarea celei de la care a cumpărat construcția, din probatoriul administrat nu a rezultat o astfel de situație.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, considerând că decizia pronunțată în apel este criticabilă prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
în argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanta susține că s-au aplicat greșit normele de drept ce reglementează dreptul de superficie, neluând în considerare că acesta este transmisibil.
Cum, fosta deținătoare a spațiului C.C. a obținut toate avizele și acordurile necesare edificării construcției pe terenul proprietatea pârâtelor și a obținut folosința terenului, iar în prezent este de acord ca acestea să-i transmită un drept de folosință reclamantei, aceasta consideră că instanța a pronunțat o decizie nelegală când nu a luat în considerare această situație.
Se mai susține că la dosar s-a depus un înscris din care rezultă situația expusă anterior, însă instanța nu l-a luat în considerare și nu a argumentat motivele pentru care a înlăturat acest înscris, iar din înscrisurile depuse la dosar (acordul C.P. nr. 7986 din 5 octombrie 1997, actul de adjudecare din 15 decembrie 1997, certificatele din care rezultă plata impozitelor și taxelor aferente) se putea concluziona că în cauză există o convenție cu privire la construirea imobilului și pentru folosința terenului.
Analizând decizia pronunțată în apel prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dreptul de superficie este un drept real, imobiliar și perpetuu prin natura sa și se întâlnește când locul, pe care este ridicată o clădire sau înființată o plantație, aparține unui proprietar, iar clădirea sau plantația aparține altui proprietar. Asupra terenului, proprietarul clădirii va avea un drept de folosință, drept ce poate fi constituit prin convenție, legal, uzucapiune sau lege.
Pentru a se putea discuta de dobândirea dreptului de superficie prin convenție este necesar ca proprietarul terenului să-și manifeste acordul de voință ca o altă persoană să edifice pe terenul său o construcție sau să înființeze o plantație.
în cauza dedusă judecății, cel care a edificat construcția compusă din chioșc, magazie și grup sanitar, respectiv C.C. a obținut acordul proprietarului de la acea dată (în prezent pârâții), iar dovada că a obținut un drept de folosință asupra terenului aferent o constituie faptul că a achitat și continuă să achite taxele și impozitele legale, precum și recunoașterea pârâtelor în sensul că au o convenție cu organizația cooperatistă (dosar fond).
Este adevărat că reclamanta SC H.C. SRL Constanța a devenit titulara dreptului de proprietate a construcției prin adjudecarea licitației din 15 decembrie 1997, însă nu a dobândit vreun drept și asupra terenului atâta timp cât pârâții nu și-au manifestat acordul de voință în acest sens. Ea nu se poate prevala de convenția pe care fosta proprietară o are cu pârâții.
De altfel, instanța apelului a reținut corect situația de fapt și a efectuat o analiză corectă a înscrisurilor depuse la dosar, aplicând corect prevederile legale ce reglementează dreptul de superficie.
Corect a stabilit că reclamanta nu a reușit să facă dovada că, odată cu înstrăinarea construcției de către superficial, s-ar fi transmis și dreptul de folosință asupra terenului, drept care, în definitiv, poate fi transmis prin orice act juridic.
în atare situație, criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite.
Constatând că instanța apelului a pronunțat o sentință legală, făcând o aplicare corectă a normelor legale ce-și găsesc aplicabilitatea în cauză, Curtea a menținut ca atare prin respingerea recursului ca nefondat conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2065/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2059/2006. Comercial → |
|---|
