ICCJ. Decizia nr. 2054/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 13558 din 14 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu pârâta A.A.P.A.S. Târgu-Mureș.
în motivarea cererii, reclamanta a invocat neachitarea ratelor scadente, aferente contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1 iunie 1999, condiție în care a operat rezoluțiunea pe cale convențională a contractului, conform pactului comisoriu de gradul IV inserat în art. 5.1. lit. b) alin. (4) din contract, reclamanta procedând la notificarea pârâtei, cu privire la desființarea de plin drept a contractului și reînscriindu-se ca acționar al SC A. SA. în această situație solicită obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând dobânzi și penalități contractuale aferente ratei nr. 1 și 2.
în drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, 1020, 1021 C. civ. și art. 21 din O.G. nr. 25/2002 și Legea nr. 137/2002.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile invocate de către reclamantă nu sunt aplicabile în cauză iar pe de altă parte că nu a fost dovedit prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării culpabile de către pârâtă a obligației de plată a prețului.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, prin criticile dezvoltate susținând că în materie comercială vina este prezumată, condițiile răspunderii civile delictuale fiind întrunite în speță și că prejudiciul a fost evaluat de părți la încheierea contractului prin stabilirea dobânzilor și penalităților.
Prin decizia comercială nr. 701 din 4 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul declarat, cu motivarea că dobânda și penalitățile s-ar fi datorat în condițiile unui contract în vigoare și nu în situația unui contract rezoluționat, părțile nestipulând clauze contractuale vizând daune interese pentru situația în care contractul s-ar desființa pentru neexecutarea obligațiilor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta, susținând nelegalitatea deciziei în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în esență se susțin următoarele:
- daunele-interese sunt solicitate în temeiul art. 1084 C. civ. și ca urmare a desființării unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni;
- în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și anume: existența unei fapte ilicite, respectiv neachitarea corespunzătoare a prețului, existența unui prejudiciu, respectiv blocarea pachetului de acțiuni și neplata prețului, și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
- dovada existenței prejudiciului nu trebuia făcută, în condițiile în care daunele interese au fost evaluate pe cale convențională între părți.
Recursul reclamantei este nefondat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
Pornind de la temeiul în drept al acțiunii, respectiv art. 1084 C. civ., care stabilește principiul potrivit căruia prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferința și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza, aplicarea acestui principiu trebuie să țină cont de împrejurările concrete ale cauzei de față.
Astfel, potrivit art. 5.1. lit. b) alin. (2) din contract, părțile au convenit pentru plata în rate a sumei de 2.991.704.800 lei, o dobândă de 10 % ce se calculează de la data semnării contractului, iar potrivit art. 4 lit. b) alin. (4), pe perioada dintre data scadenței fiecărei rate și data plății efective o penalitate de 0,3 % din valoarea ratei neachitate. Deci, părțile au stabilit prin contract, pentru întârzierea în executarea obligației, daune interese moratorii (penalitatea de 3 %) și o dobândă pentru acoperirea inflației de 10 %. Este de necontestat împrejurarea că datorită nerespectării clauzelor contractuale privind plata ratelor, reclamanta a rezoluționat contractul în temeiul pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 5.1. alin ultim din contractul precizat.
în această situație, în mod corect, instanța de apel a reținut că dobânzile și penalitățile inserate în contract nu sunt stabilite pentru situația desființării contractului, ci pentru cazul menținerii acestuia, având scopul de a despăgubi creditorul obligației, în ceea ce privește executarea cu întârziere a obligației.
Este adevărat că în toate cazurile de rezoluțiune, partea care și-a executat obligația este îndreptățită de a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite, însă sarcina probei existenței prejudiciului incumba creditorului, fiind una dintre condițiile care fac să se nască răspunderea civilă contractuală, independent de faptul că în materia răspunderii civile contractuale, culpa debitorului este prezumată (art. 1082 C. civ.).
în raport de cele arătate, evaluarea convențională de care se prevalează reclamanta, pentru situația desființării contractului de vânzare-cumpărare, nu poate fi reținută pentru situația concretă a cauzei dedusă judecății, în care au fost prevăzute penalități de întârziere pentru situația executării cu întârziere a obligației.
în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2036/2006. Comercial → |
|---|
