ICCJ. Decizia nr. 2069/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timiș, reclamanta SC C.M. SA Timișoara a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - D.G.F.P. Timiș să se constate că este continuatoarea societății anonime SC C.M. SA a cărei funcționare a fost aprobată prin încheierea din 15 octombrie 1929 în baza autorizației a M.I.C.
Urmare declinării competenței de către Judecătoria Timiș și scoaterii cauzei de pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, pricina a fost soluționată în primă instanță de către Tribunalul Timiș, secția comercială, care prin sentința civilă nr. 339 din 30 martie 2005 a admis cererea formulată de reclamantă. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în raport de dispozițiile Legii nr. 66/2004 calitatea de continuatoare a societății anonime C.M.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D.F.P. - D.G.F.P. Timiș, criticile vizând faptul că reclamanta nu este continuatoarea societății anonime, fiind înființată în baza Legii nr. 31/1990, fiind o persoană juridică nouă. De asemenea, prin motivele de apel a fost invocată lipsa calității procesual pasive a pârâtei, în speță calitatea de pârât fiind deținută de C.L.M.T.
Prin decizia civilă nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea promovată de către reclamantă.
Prin considerentele deciziei, s-a reținut că potrivit art. 25 din decretul nr. 31/1954, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, iar în cauză nu se regăsesc temeiurile invocate de către pârâtă, astfel încât hotărârea primei instanțe a fost dată cu ignorarea dispozițiilor legale menționate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 și 4 C. proc. civ.
Prin criticile dezvoltate, reclamanta a arătat că decizia instanței de apel a constatat lipsa calității procesual pasive a S.R., aplicând greșit art. 25 din decretul nr. 31/1954, fără a lua în considerarea Legea nr. 66/2004, modificată și completată, care are caracter de lege specială în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1954.
A susținut de asemenea, că instanța de apel a intrat în domeniul legislativ, în condițiile în care răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat cât și condițiile acestei răspunderi sunt stabilite prin O.U.G. nr. 83/1999, derogatorii de la prevederile generale ale Codului civil.
Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, pârâta a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că în speța de față statul nu a devenit titular de drepturi și obligații, în consecință nu se justifică participarea sa în raportul juridic de față.
Recursul este nefondat.
Examinând criticile formulate în raport de aspectul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:
Potrivit Legii nr. 66/2004 instanțele judecătorești au competența de a constata că o persoană juridică înființată după data de 22 decembrie 1989 este continuatoarea unei societăți constituite anterior instaurării regimului comunist.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a justificat interes în promovarea prezentei cereri, în vederea restituirii imobilului ce a fost proprietatea societății anonime SC C.M. SA, în temeiul Legii nr. 10/2001 și pentru a face dovada că este aceeași societate cu cea interzisă (termenul Legii nr. 10/2001).
în calitate de pârâtă a fost chemat S.R. prin M.F.P.
Legalitatea deciziei atacate se justifică în raport de următoarele dispoziții legale.
S.R., prin M.F.P., stă în proces în litigiile referitoare la bunurile din domeniul public al statului, astfel cum este definit prin art. 3 din Legea nr. 213/1998. Astfel, conform art. 12 alin. (5) din această lege, în litigiile prevăzute la alin. (4), litigiile privitoare la bunuri din domeniul public, statul este reprezentat de M.F., iar unitățile administrativ teritoriale de C.J., C.L. sau C.G.M.B.
în ceea ce privește dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale, asupra bunurilor din domeniul privat, acesta este supus domeniului juridic de drept comun.
Rezultă din cele de mai sus că, atât dreptul de proprietate publică, cât și dreptul de proprietate privată, poate aparține statului sau unităților administrativ teritoriale în funcție de regimul juridic al bunului respectiv.
Ori, în speța de față, bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, situație în care, calitate de pârât nu poate avea decât unitatea administrativ teritorială, care conform art. 4 din Legea nr. 69/1991,art. 4 are un patrimoniu, din care poate face parte bunul respectiv, sau orice altă persoană juridică, ce invocă un drept asupra bunului în litigiu.
înalta Curte apreciază că toate criticile aduse în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se regăsesc în speța de față, toate susținerile referitoare la calitatea de continuator a unei persoane juridice, precum și condițiile de autorizare și funcționare a unei persoane juridice, nu justifică calitatea procesual pasivă a S.R. De asemenea, nici dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 31/1954, nu justifică capacitatea de exercițiu a S.R., în speța de față în mod corect fiind stabilită lipsa calității procesual pasive a acestei entități juridice.
în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., înalta Curte reține că susținerile recurentei nu se încadrează în cadrul acestui motiv de nelegalitate, care vizează imixtiune din partea instanțelor judecătorești în activitatea legislativă, și nu interpretarea legii.
în raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2073/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2075/2006. Comercial → |
|---|
