ICCJ. Decizia nr. 2076/2006. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 5 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a fost investit cu soluționarea acțiunii formulată de A.D.S. București, împotriva pârâtei SC V.P.S. SA prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 653.679.094 lei cu titlu de redevență, 653.679.094 lei cu titlu de penalități calculate până la 22 octombrie 2003, precum și la plata penalităților prevăzute de art. 5.2 din contractul de concesiune.
Prin sentința nr. 2929 din 27 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 17971/2003, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă.
Apelul declarat de reclamanta A.D.S., împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 388 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel București.
Această decizie a fost recurată de A.D.S. București, iar prin decizia nr. 4556/2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 10755/2004, recursul a fost admis ca fondat, casându-se decizia recurată și sentința nr. 2929 din 27 februarie 2004 a Tribunalului București, cauza trimițându-se spre rejudecare în fond la Tribunalul București.
împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC V.P.S. SA în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., considerând că soluția dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
în esență, motivele invocate de contestatoare se referă la faptul că instanța a reținut în mod greșit că pârâta ar fi recunoscut debitul atâta timp cât între părți nu a existat un contract în accepțiunea dată de art. 969 C. civ. acesta cuprinzând mențiunea expresă că "refuză semnarea".
Se mai susține că dezlegarea dată la filele 3 și 4 ale deciziei contestate nu este corectă, fiind rezultatul unei greșeli materiale întrucât instanța de recurs nu a ținut cont de faptul că recunoașterea făcută după împlinirea termenului de prescripție nu poate întrerupe ceva ce nu mai există, astfel încât toate obligațiile născute anterior datei de 9 septembrie 2000 erau prescrise.
Că, recunoașterea se referă la dreptul recurentei de a solicita pretenții conform legii civile, iar nicidecum la recunoașterea întinderei acestora stabilite unilateral, neputându-se vorbi de întreruperea cursului prescripției nici cu privire la perioada 9 septembrie - 18 octombrie.
Consideră contestatoarea că, cele arătate anterior reprezintă rezultatul unei prezentări denaturate a situației de fapt și nu s-ar fi întâmplat astfel dacă partea ar fi fost reprezentată în fața instanței ca să-și prezinte propriul punct de vedere.
Prin întâmpinarea depusă la 5 iunie 2006, intimata A.D.S. București a solicitat respingerea contestației în anulare dat fiind faptul că motivele invocate de contestatoare nu reprezintă erori materiale, ci nemulțumiri legate de soluția pronunțată în recurs și de motivarea acesteia.
Contestația în anulare este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 318 C. proc. civ. limitează calea de atac a contestației în anulare la două situații și anume: când hotărârea este fie rezultatul unei greșeli materiale, fie pronunțată cu omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau casare.
Contestatoarea a invocat teza 1 a art. 318 C. proc. civ., iar pentru ca greșeala materială să constituie motiv de contestație în anulare, în înțelesul textului de lege menționat, ea trebuia să fie evidentă și esențială astfel încât să fi determinat o soluție eronată.
Textul vizează acele greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
Așadar, greșelile materiale la care se referă textul sunt de fapt greșeli involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
în cauza dedusă judecății se constată că în realitate, contestatoarea este nemulțumită de modul în care instanța de recurs a apreciat probele și a stabilit raporturile juridice dintre părți, așa încât demersul său poate fi considerat mai de grabă ca un veritabil recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Așa fiind, constatându-se că s-au invocat greșeli de judecată în cadrul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ. și astfel nu s-au îndeplinit condițiile textului menționat s-a respins contestația ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2091/2006. Comercial → |
|---|
