ICCJ. Decizia nr. 2105/2006. Comercial

Prin sentința nr. 435 din 6 mai 2004 a Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă în parte acțiunea M.D.P., preluată de M.I.E., iar pârâta SC D.P. SRL Brăila a fost obligată la restituirea sumelor de 3.325,43 euro fonduri P., 335,52 euro dobândă aferentă, echivalent în lei la data plății, plus 25.886.660 lei cofinanțare de la bugetul de stat, cu 5.240.595 lei dobândă aferentă acestei sume.

Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere cele convenite de părți în contractul din 1 ianuarie 2002, a cărei derulare a început la data de 31 iunie 2000, cu durata de un an, având ca obiect finanțarea din fonduri P. și fonduri bugetare interne pentru implementarea activității.

în derularea acestei investiții urma ca 40 % din valoarea investiției să fie asigurată din ajutor financiar nerambursabil (50.000 euro) iar pârâta, din contribuție proprie să suporte 57 %, adică 66.233 euro.

Contribuția proprie a pârâtei urma să fie asigurată atât în numerar cât și în natură, sub forma unor utilaje, nefiind primită opinia reclamantului în sensul că nu se puteau achiziționa și utilaje, ci contribuția pârâtei trebuia să fie exclusiv în numerar.

Mai mult, în anexele contractului nu s-au stipulat utilajele pe care pârâta le putea aporta așa încât s-a apreciat că achiziționarea din fonduri proprii a mașinii de fulgi de gheață și echipamentul T., cu suma de 14.870,51 euro reprezintă o contribuție valabilă în natură a acesteia în derularea proiectului.

în consecință, pârâta a fost obligată să restituie numai diferența în plus cu care proiectul a fost finanțat de către reclamant, peste cele convenite în contract, sume stabilite prin expertiză.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 191/ A din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Apelantul a criticat includerea celor două utilaje achiziționate de pârâtă și considerarea că ele îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în art. 14.1 din contract.

De asemenea, a fost criticat modul de calcul al dobânzilor, care trebuia calculate conform celor convenite în art. 18 alin. (3) din contract, respectiv prin raportarea la rata de rescont aplicată de B.N.R.

Instanța de apel a reținut că în mod corect cele două utilaje au fost incluse în bugetul investiției deoarece anexa 3 a contractului face referire la denumirea generică de "echipamente", ele au fost achiziționate în perioada derulării contractului și sunt utilizate în fluxul tehnologic al secției, achiziționarea lor fiind necesară și încadrându-se în limitele valorice ale anexei 3 a contractului și permisă de art. 14 alin. (2) din anexa 2 a acestuia.

Faptul că pârâta nu a adus la cunoștința reclamantului achiziționarea lor, nu constituie un temei pentru a se împărtăși opinia reclamantului, în contract nefiind sancționată o asemenea omisiune.

Nemulțumită de această decizie reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând criticile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

în dezvoltarea criticii întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit cele două utilaje au fost incluse în contract, deoarece, în anexa 1, s-au individualizat cele 7 utilaje pe care pârâta urma să le achiziționeze, cele două în litigiu nefigurând printre ele.

Nefiind prevăzute în contract, greșit instanțele le-au considerat ca făcând parte din costul total al proiectului, instanța de apel ignorând cele stipulate în art. 9 și art. 14.1 din contract, care condiționa prevederea lor în contract, condiție care lipsește pentru cele două utilaje.

Prin motivarea dată deciziei s-a ignorat voința părților manifestată în contract, încălcându-se dispozițiile art. 969 C. civ., cu referire la art. 9.2 din contract, valoarea celor două utilaje depășind cei 10 % care nu puteau fi depășiți.

Interpretând greșit clauzele contractuale, instanța de apel a trecut peste voința părților, interpretând clauzele nu după intenția comună a părților, ci după sensul literal al termenilor.

Prin cea de-a doua critică, fundamentată pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurentul consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv anexa 1 pct. 1, rubrică în care erau nominalizate cele 7 utilaje ce trebuiau achiziționate de pârâtă, printre care nu figurau și cele două utilaje în discuție, apărare hotărâtoare asupra dezlegării pricinii în condițiile în care pârâta le recunoscuse în raportul tehnic întocmit.

Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, contestând anexa 1.1 depusă de reclamant, anexă ce cuprinde 4 pagini din care ea a semnat-o numai pe ultima, contestându-le pe cele nesemnate de ea.

întrucât prin întâmpinare s-a susținut că a existat și un dosar de cercetare penală privind utilizarea fondurilor P., finalizat prin rezoluția din 23 iunie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în sensul neînceperii urmăririi penale, curtea a solicitat depunerea acestei rezoluții și a raportului de expertiză efectuat în penal, suplimentând probatoriul în acest sens, intimata depunând și copia unui nou contract de grant încheiat cu reclamantul în 2003, privind finanțarea unui nou proiect din fonduri nerambursabile P.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Deși recurentul și-a fundamentat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., din motivele invocate în prima critică rezultă și art. 304 pct. 9, respectiv aplicarea și interpretarea greșită a legii, curtea făcând această nouă încadrare a motivelor de recurs în virtutea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., critici ce urmează a fi analizate separat.

Referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea înțelesului acestuia, respectiv a anexei 1 pct. 1 din contract, critica este nefondată deoarece instanța de apel a corelat cele stipulate în această anexă cu cele din anexa 3 a aceluiași contract referitoare la bugetul proiectului, prima anexă fiind depusă abia la finalul judecății, când pârâta probase că putea achiziționa și utilaje în contul contribuției sale, contribuție care reclamantul a susținut prin acțiune că trebuia depusă numai în numerar și care a fost contestată de pârâtă, nefiind semnată de ea la cap. A pct. 1. De altfel derularea acestui contract și achiziționarea celor două utilaje și utilizarea fondurilor P. au format obiectul și al unei cercetări penale, finalizată prin Ordonanța din 23 iunie 2004 de scoatere de sub urmărire penală a administratorului pârâtei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Câtă vreme respectivele utilaje sunt înglobate și utilizate în procesul de producție rezultat în urma finanțării nerambursabile, figurează în evidențele contabile ale pârâtei, s-au achiziționat pe parcursul derulării contractului, recurentul susține neîntemeiat că greșit s-au inclus în contract deoarece anexa III referitoare la bugetul investiției face referire la "echipamente", fără a le individualiza, această individualizare fiind făcută doar în anexa I pct. 1 anexă pe care pârâta a contestat-o, interpretarea dată acestor clauze de instanța de apel fiind temeinică și legală.

Din acest considerent nu poate fi primită nici critica referitoare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv încălcarea dispozițiilor art. 977 C. civ. și art. 969 C. civ. instanța reținând corect că scopul proiectului de bază nu a fost afectat prin achiziționarea celor două utilaje, necesare producției, cum s-a stipulat în art. 9 alin. (2) din contract.

întrucât s-a reținut că utilajele n-au fost determinate prin contract, nu se poate susține că ar fi operat un transfer în cadrul aceluiași capital bugetar, caz în care ar fi putut fi luată în discuție depășirea celor 10 % critică pe care recurentul o invocă pentru prima dată în recurs.

Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., curtea apreciază că nu mai poate fi analizată, aceste dispoziții fiind abrogate prin Legea nr. 219/2005.

în consecință, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 2.380 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., suma reprezentând onorariul avocatului ales.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2105/2006. Comercial