ICCJ. Decizia nr. 2127/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2127/2006
Dosar nr. 15662/2/2005
Şedinţa publică din 8 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a solicitat obligarea pârâtei U. BUCUREŞTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare preţ lucrări construcţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea în funcţie de cursul leu-dolar a sumei iniţiale.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999, a anulat ca insuficient timbrat acţiunea reclamantei.
Prin Decizia nr. 1555 din 18 iunie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că acţiunea are ca obiect venituri publice şi potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 este scutită de plata taxei de timbru.
Hotărârea a fost confirmată prin Decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin sentinţa nr. 1399 din 28 martie 2005, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a formulat o acţiune în pretenţii bazate pe convenţia de cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. Bucureşti Metal – C.L.C. şi nu de pârâta U.
Prin Decizia nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de împotriva sentinţei tribunalului, ce a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut în considerentele deciziei că acţiunea reclamantei se fundamentează pe convenţia de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta şi U.C.M.B. – M.C.L.C.
Că în momentul încheierii convenţiei intimata-pârâtă A. – U., care purta denumirea de U era for tutelar al U.C.M.B. – M.C.L.C. şi al U.C.M.B. – C.I.P.N.
Instanţa a apreciat că deşi U.C.M.B. – M.C.L.C. a dispărut ca subiect de drept, raporturile contractuale au fost preluate de către U. după anul 1990. Că intimata – pârâtă a recunoscut că este beneficiara de investiţii pentru spaţiile comerciale şi a susţinut că şi-a respectat obligaţiile contractuale, că pentru anumite lucrări deţine situaţii de plată şi ordine de plată.
Pentru unele spaţii comerciale intimata şi-a intabulat dreptul de proprietate, deci i s-a recunoscut calitatea de proprietar asupra acestor imobile ce a format obiectul convenţiei din septembrie 1989.
Împotriva acestei decizii pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.
S-a susţinut că instanţa de apel, în raport de actele dosarului şi dispoziţiile art. 973 C. civ., a interpretat în mod eronat convenţia din septembrie 1989 care a fost încheiată între D.G.D.A.L. şi U.C.M.B. – M.C.L.C. Că la data încheierii acestei convenţii, cât şi ulterior, U. era persoană juridică distinctă de U.C.M.B. – M.C.L.C. şi nu răspundea juridic, pentru obligaţiile asumate de aceasta.
A invocat recurenta că U.C.M.B. – M.C.L.C. persoană juridică care a fost cocontractant la convenţia din 1989 nu a dispărut ca subiect de drept, că nu există nici un act din care să rezulte că UCECOM se substituie în drepturile şi obligaţiile U.C.M.B. – M.C.L.C.
Instanţa de apel a interpretat greşit actele de la dosar, respectiv corespondenţa între A. – U. şi P.M.B., care nu au legătură cu convenţia din septembrie 1989, ci se referă la modul de executare al convenţilor încheiate de U., prin direcţiile sale cu D.G.D.A.L. după anul 1989.
Faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu a fost invocată de pârâtă este fără relevanţă juridică deoarece este o excepţie de fond, peremtorie şi absolută, care poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Recursul nu este fondat.
Prin convenţia încheiată în luna septembrie 1989 între fostul D.G.D.A.L., în prezent D.G.I. pe de o parte şi U.C.M.B. – M.C.L.C. pe de altă parte, s-a stabilit realizarea unor blocuri de locuinţe, care la parter aveau şi suprafeţe cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar aceasta din urmă s-a obligat să suporte cotele părţi de cheltuieli efectuate pentru părţile comune.
Cum între părţi au apărut neînţelegeri privind executarea obligaţiilor contractuale, reclamanta a formulat acţiunea ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Este adevărat că intimata nu a încheiat convenţia din septembrie 1989 cu recurenta A. – U., care la acea dată avea denumirea de U.
Convenţia a fost încheiată de reclamantă cu U.C.M.B. – M.C.L.C., care în prezent nu mai există şi care avea ca for tutelar U.C.E.C.O.M. ce a preluat obligaţiile contractuale ale persoanei juridice semnatare ale convenţiei, aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Prin întâmpinarea de la dosar nr. 1235/2003, recurenta-pârâtă nu numai că nu a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, dar a precizat că prin „Convenţiile de cooperare semnate în perioada august 1989 – martie 1990 U. prin direcţiile sale şi fostul D.G.D.A.L au stabilit drepturile şi obligaţiile ce le revin privind realizarea blocurilor de locuinţe în care sunt amplasate spaţii cu alte destinaţii (spaţii comerciale).
S-a precizat că U. în calitate de beneficiar de investiţii pentru aceste spaţii şi-a respectat obligaţiile contractuale şi a decontat lucrările ce s-au executat în perioada respectivă.
A precizat că deţine contracte, situaţii şi ordine de plată pentru aceste lucrări şi a solicitat ca pentru contravaloarea lucrărilor pentru cotele părţi ale clădirilor reclamantei să depună documentaţii tehnico-economică în care să indice sume ce cad în sarcina U.
Pe de altă parte, prin adresa nr. 26206 din 26 februarie 1997 recurenta a comunicat intimatei că este de acord să plătească cotele părţi, ce-i revin în mod legal, dar solicită un punctaj comun şi ca intimata să prezinte situaţiile de lucrări originale, facturile şi dispoziţiile de plată aferente.
De menţionat că recurenta a arătat în cuprinsul acestui act că se referă la „Convenţiile de cooperare semnate de perioada august 1989 – martie 1990, deci implicit şi la convenţia din septembrie 1989 ce formează obiectul litigiului de faţă."
Aşa fiind, susţinerea recurentei că această corespondenţă nu are legătură cu convenţia din septembrie 1989, este contrazisă chiar de afirmaţiile acesteia din cuprinsul adresei sus menţionate.
Recurenta a invocat calitatea de proprietar asupra spaţiilor din B-dul Unirii obiect al convenţiei din septembrie 1989 şi şi-a intabulat dreptul de proprietate conform încheierilor nr. 2553 din 3 februarie 2005 şi nr. 4005 din 8 februarie 2005 ale Oficiului de cadastru şi Publicaţia Imobiliară Sector 3 Bucureşti.
Afirmaţia recurentei că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive putea fi invocată şi de instanţă din oficiu pentru că este o excepţie de fond, peremtorie şi absolută, are suport legal, însă în raport de considerentele reţinute rezultă că recurenta – pârâtă are calitate procesuală pasivă şi deci convenţia din septembrie 1989 îi este opozabilă conform art. 973 C. civ., aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
Recurenta nu poate susţine că nu este titular al drepturilor şi obligaţiilor ce s-au născut din această convenţie cât timp a comunicat intimatei prin adresele menţionate în considerentele acestei decizii că este de acord cu plata cotelor părţi ce-i revin în mod legal, dar a pretins ca aceasta să depună toate documentele necesare pentru a fi verificate de ambele părţi.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei, întrucât Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI împotriva deciziei nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2129/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2109/2006. Comercial → |
|---|
