ICCJ. Decizia nr. 2167/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2167/2006
Dosar nr. 1670/1/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1422, pronunţată la data de 22 septembrie 2005, în dosarul nr. 5829/2004, secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Dâmboviţa, a admis cererea formulată de reclamanta SC P.S. SA în contradictoriu cu pârâta, R. SA – D.T., pe care a obligat-o să ridice cablurile de telecomunicaţii montate pe faţadele clădirilor proprietatea reclamantei, aflate pe raza municipiului Moreni, identificate de părţi prin procesul verbal de constatare întocmit la 18 martie 2005 şi să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 10.846,44 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiilor proprietatea reclamantei calculată pentru perioada septembrie 2001 – septembrie 2004 şi suma de 34.365.000 ROL (3.436,5 RON), reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a evocat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor pe faţadele cărora pârâta şi-a montat cablurile de telecomunicaţii fără acordul proprietarului, contrar cerinţelor art. 22, art. 23 alin. (2) din OG nr. 79/2002 şi a considerat că, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din evocatul act normativ, cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii folosinţei imobilelor, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este justificată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 285 pronunţată la data de 15 decembrie 2005, în dosarul nr. 10981/2005.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar, răspunzând criticilor formulate de apelantă prin motivele de apel, a reţinut că, faţă de primul capăt de cerere, neevaluabil în bani şi caracterul accesoriu al celui de al doilea, competenţa materială de a soluţiona cauza în fond aparţine Tribunalului Dâmboviţa; că prin adresa nr. 487 din 13 august 2004 s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 7201 C. proc. civ., iar prematuritatea acţiunii prin raportarea la dispoziţiile art. 22,23 şi 26 din OUG nr. 79/2002 nu poate fi primită faţă de cerinţele art. 27 din acest act normativ nerespectate de apelantă; că, pe fond, soluţia pronunţată de prima instanţă este dată în raport de probatoriile administrate în cauză, constând în acte şi expertiză tehnică de specialitate, care a răspuns tuturor obiectivelor.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă invocând ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit normele de competenţă materială în soluţionarea litigiului în fond faţă de natura sa civilă, a interpretat greşit reglementările legale aplicabile şi probele administrate, cu referire la expertiză critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi pct. 9, în raport de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ., la data pronunţării deciziei atacate.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Având în vedere că operaţiunile asupra drepturilor reale imobiliare sunt, fără nici o distincţie, acte de natură civilă, fiindu-le aplicabilă excepţia de la prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com., se constată, faţă de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, că litigiul dedus judecăţii aparţine jurisdicţiei civile şi că prin soluţionarea lui în primă instanţă de tribunal s-au încălcat normele de competenţă prevăzute de art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce conferă plenitudine de competenţă judecătoriilor, în afară de procesele şi cererile date prin lege în competenţa altor instanţe, ipoteză care, în speţă, nu-şi găseşte aplicare.
Aşa fiind, constatând că instanţa de apel, prin Decizia pronunţată, a nesocotit menţionatele norme de competenţă, inducând, astfel, incidenţa art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aspect ce face de prisos examinarea criticilor recurentei întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (3) şi (6) şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul formulat împotriva deciziei pronunţate în apel pe care o va casa, va admite apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului pe care o va desfiinţa ca fiind pronunţată de o instanţă necompetentă şi va trimite cauza spre competenţă soluţionare Judecătoriei Moreni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA - Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa Târgovişte împotriva deciziei nr. 285 din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pe care o casează, admite apelul, desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Moreni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2146/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2275/2006. Comercial → |
|---|
