ICCJ. Decizia nr. 2339/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2339/2006
Dosar nou nr. 17408/1/2005
(nr. vechi 4334/2005)
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3175 din 2 decembrie 2004, pronunţată în dosar nr. 11180/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta A.F.P. sector 3 Bucureşti împotriva pârâtei SC E.I. SRL Bucureşti pentru constatarea nulităţii de drept a menţiunii radierii acestei societăţi din registrul comerţului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor creanţe bugetare, nu a emis un titlu executoriu împotriva pârâtei şi nu a demarat formele de executare silită.
Prin urmare nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 428/2002 şi art. 1169 C. civ., acţiunea a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia comercială nr. 640 din 6 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 505/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind nefondată critica referitoare la interpretarea greşită de către tribunal a dispoziţiilor Legii 428/2002 întrucât acest act normativ a fost publicat în M. Of. la 10 iulie 2002, iar radierea a cărei nulitate absolută se solicită a se constata s-a efectuat prin înregistrarea nr. 98257 din 29 martie 2002.
Prin urmare, legea nu se poate aplica unor situaţii juridice preexistente pentru că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii consacrat de Constituţia României.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că, concluzia instanţei de apel conform căreia aplicarea Legii nr. 428/2002 şi societăţilor comerciale deja radiate din registrul comerţului, la data apariţiei acestui act normativ, ar echivala cu o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, este eronată, întrucât scopul Legii nr. 428/2002 a fost tocmai acela de a remedia deficienţele legislative anterioare care au reglementat situaţia unor societăţi comerciale.
Potrivit Legii nr. 314/2001, conform căreia societăţile comerciale care nu şi-au majorat în termen legal capitalul social, sunt dizolvate de drept şi intră în lichidare, iar conform OG nr. 181/2001, pe data lichidării acestei societăţi comerciale se radiază din oficiu din registrul comerţului.
Întrucât aceste acte normative nu au prevăzut şi soluţia pentru ipoteza existenţei unor datorii faţă de creditorii bugetari a fost necesară adoptarea Legii nr. 428/2002, care în mod evident, în opinia recurentei, urmează a se aplica tuturor societăţilor comerciale aflate în această situaţie indiferent de data la care s-a dispus radierea, anterior sau ulterior, intrării în vigoare a Legii nr. 428/2002.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Legea nr. 428/2002, Curtea constată că acesta este nefondat, respingându-l ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (4), modificat prin Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea OUG nr. 181/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti".
Prin urmare, întrucât legea prevede în mod expres şi limitativ cazurile în care radierea dispusă în temeiul actului normativ anterior menţionat, este nulă de drept, reclamanta trebuia să facă dovada existenţei certe fie a unei datorii bugetare, fie a promovării unei acţiuni în justiţie pentru recuperarea debitului.
Înscrisul unilateral întocmit de reclamantă în acest sens nu are calitatea de titlu executoriu, care să ateste existenţa debitului.
Din această perspectivă, soluţia de respingere a cererii de constatare a nulităţii radierii este corectă, pentru că nu este îndeplinită nici una din condiţiile cerute de textul legal anterior citat.
Raţionamentul instanţei de apel conform căreia, aplicarea Legii nr. 428/2002 ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, este însă greşit, pentru că acest act normativ a fost emis tocmai pentru a reglementa situaţia juridică a societăţilor comerciale care au fost radiate din O.R.C., dar care au datorii bugetare sau litigii pe rol, urmând a se aplica, în mod evident, societăţilor comerciale deja radiate la data apariţiei sale.
Cu toate acestea, soluţia de respingere a cererii pentru neîndeplinirea unor condiţii de fond, este corectă, ca mod de soluţionare a litigiului, prin urmare, va fi păstrată, ca efect al respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.N.A.F. - D.G.F.P.M.B. sector 3 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 640 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2427/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2769/2006. Comercial → |
|---|
