ICCJ. Decizia nr. 2205/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2205/2006
Dosar nr. 4444/1/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 6 iulie 2005, reclamantul HGE. a chemat în judecată pârâta SC E.D. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la darea consimţământului pentru încheierea noului contract de închiriere, având ca obiect spaţiul comercial denumit P., situat în Lugoj proprietatea reclamantului, în condiţiile şi cu clauzele stabilite în urma obiecţiunilor formulate de aceasta, dar cu noile tarife de chirie de 10 dolari/mp spaţiu construit de 446 mp, respectiv 4460 dolari/lunar plătibili în lei la cursul B.N.R. al zilei.
În cazul refuzului pârâtei de încheiere a noului contract de închiriere solicită ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de contract de închiriere, adică, contractul cadru anexat să facă parte din hotărâre, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul în motivarea cererii arată că a devenit proprietarul tabular al spaţiului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1444 din 1 aprilie 2005 încheiat cu SC T. Lugoj, contract prin care s-a obligat să respecte contractul de închiriere cu pârâta.
După preluarea spaţiului şi faţă de împrejurarea că antecesoarea sa a închiriat pârâtei spaţiul prin contract de închiriere nu mai putea fi păstrat în aceleaşi condiţii, reclamantul a notificat-o pe pârâtă pentru încheierea noului contract, comunicându-i acesteia contractul de închiriere cadru, conţinând inclusiv renegocierea chiriei.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii motivat de faptul că nu se justifică majorarea chiriei faţă de programul redus, respectiv doar câte 2 zile pe săptămână, iar în perioada de vară nu desfăşoară activitate.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la încheierea unui nou contract de închiriere pârâta arată că este de acord, cu excepţia cuantumului chiriei.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 923 din 11 octombrie 2005, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului s-a inserat o clauză potrivit căreia înţelege să respecte contractul de închiriere, fără nici un fel de obiecţiuni ceea ce duce la concluzia că reclamantul a acceptat contractul de închiriere în integralitatea sa, inclusiv în ceea ce priveşte suma stabilită drept chirie şi că este ţinut să-şi respecte obligaţia asumată.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamantul arătând în esenţă că hotărârea se bazează pe clauza din contractul de vânzare-cumpărare de preluare a închirierii, ceea ce este în discordanţă cu prevederile art. 480 C. civ., în raport cu care majorarea chiriei cu fostul proprietar nu poate fi opusă reclamantului, iar prevederile art. 1441 C. civ., nu instituie decât respectarea locaţiunii făcute înainte de cumpărare, iar nu şi convenţiei anterioare, sens în care s-a procedat la notificarea pârâtei pentru modificarea sa.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 23 din 26 ianuarie 2006 a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că atâta timp cât pârâta intimată şi-a înscris în coala de sarcini din cartea funciară a imobilului, că reclamantul apelant a inserat în contractul de vânzare-cumpărare clauza prin care recunoaşte această locaţiune şi se obligă să o respecte, nu se justifică ca acesta în calitate de cumpărător să invoce prevederile art. 1441 C. civ., când tocmai acest text îi prevedea datoria de a respecta locaţia făcută înainte de vânzare.
S-a precizat că în contractul de închiriere nu s-a prevăzut o desfiinţare a acestuia din cauza vânzării, iar obligaţia din art. 1441 nu poate fi înţeleasă a fi îndeplinită doar parţial pentru unele elemente ale locaţiei (spaţiu, termen), iar pentru altele nu (chirie) aşa cum îşi doreşte reclamantul apelant.
Criticile reclamantului formulate în cadrul recursului declarat, în termen şi legal timbrat, fac referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod eronat, cele două instanţe se bazează inclusiv pe interpretarea clauzei contractuale inserate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu fostul proprietar SC T.L. SA, instanţa de apel făcând referire şi la dispoziţiile art. 1441 C. civ.
Se consideră că această interpretare este în discordanţă cu prevederile art. 480 C. civ., în raport de care sunt irelevante raţiunile pentru care fosta proprietară a negociat cu pârâta o chirie de 400 dolari/lună + TVA, având în vedere că acest cuantum nu-i poate fi opus, considerând că aceasta ar avea semnificaţia prelungirii puterii de decizie, ca acte de dispoziţie a fostului proprietar şi după momentul înstrăinării bunului fapt, nepermis.
Recursul este nefondat.
Cumpărând spaţiul în litigiu de la SC T.L. SA, reclamantul recurent a acceptat clauza inserată potrivit căreia a declarat că are cunoştinţă de faptul că imobilul este grevat de sarcini şi că trebuie să respecte contractul de închiriere notat în CF nr. 3687 Lugojul German sub C 1.
Din conţinutul clauzei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare rezultă că, recurentul-reclamant s-a obligat să respecte contractul de închiriere încheiat cu pârâta intimată în totalitate, aceasta însemnând inclusiv chiria stabilită de către părţile contractante la data închirierii contractului de închiriere.
În aceste condiţii nu se pot reţine criticile formulate de recurent privind încălcarea dreptului de proprietate, în speţă fiind respectate dispoziţiile art. 480 şi 1411 C. civ., în raport de obligaţia asumată prin contractul de vânzare-cumpărare ştiut fiind că potrivit art. 969 C. civ., convenţia intervenită este legea părţilor.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta HGE. împotriva deciziei nr. 23 din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurenta la plata sumei de 1100 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC EMU DIGITAL SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2207/2006. Comercial → |
|---|
