ICCJ. Decizia nr. 2197/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2197/2006
Dosar nr. 30351/1/2005
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7517/COM/2004, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul F.Şt. în nume personal şi pentru SC M.Ş.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.M.R., pentru constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat la 13 martie 2002, admiţând acţiunea conexă introdusă de pârâtul reclamant împotriva reclamantului pârât, obligându-l la plata echivalentului în lei de la data efectuării plăţii a următoarelor sume:
- 107.000 EURO cu titlu de împrumut nerestituit
- 14.286 EURO reprezentând dobânzi legale calculate până la data de 15 septembrie 2004.
Reclamantul pârât F.Şt. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează:
- 85.418.733 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar 772.094.000 lei – onorariu avocat
- 19.177.616 lei şi 493 EURO în echivalent la data plăţii, reprezentând cheltuieli de deplasare.
Instanţa a reţinut, că între părţi, s-a încheiat la 13 martie 2002 un contract de împrumut, prin care pârâtul reclamant M.M. l-a împrumutat pe reclamantul pârât F.Şt. cu suma de 150.000 EURO, cu o dobândă anuală de 6,5 %, perioada scadentă a împrumutului fiind de 3 ani şi 6 luni.
S-a apreciat că cererea reclamantului, de anulare a acestei convenţii, pe considerentul că în realitate părţile au încheiat un contract în participaţiune este nedovedită.
Din probatoriu administrat nu rezultă că părţile au încheiat un contraînscris secret, înainte sau concomitent cu convenţia, din care să rezulte existenţa contractului în participaţiune.
S-a reţinut, ca întemeiată, cererea de restituire a sumei rămase neachitate din împrumut, nefăcându-se dovada plăţii acesteia.
S-a obligat reclamantul pârât, la restituirea împrumutului datorat, a dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată dovedite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul pârât F.Şt. şi SC M.Ş.P. SRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate după cum urmează:
- instanţa a stabilit greşit starea de fapt neadministrând probe suficiente, iar pe cele existente le-a interpretat eronat
- instanţa a schimbat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată
- instanţa a interpretat greşit natura juridică a contractului
- suma pentru care s-a admis acţiunea a fost stabilită arbitrar ca şi cheltuielile de judecată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâtul reclaman.
M.M.R. susţinând netemeinicia acesteia în raport de neacordarea nejustificată şi a sumei de 2019 EURO reprezentând cheltuieli de judecată.
Verificând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de criticile formulate, CURTEA, prin Decizia civilă nr. 282/ COM din 18 octombrie 2005, a admis apelul reclamantului pârât F.Şt., schimbând în parte sentinţa apelată în sensul obligării acestuia la plata sumei de 67.000 EURO cu titlu de împrumut nerestituit şi la plata dobânzii de 6,5 % pentru debitul de 100.000 EURO pentru perioada 15 martie 2002 – 29 august 2003 şi pentru debitul de 67.000 EURO pentru perioada 30 august 2003 – 15 septembrie 2004.
S-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată pentru suma de 42.709.366 lei taxă de timbru şi pentru suma de 772.094.000 lei onorariu avocat, ca nefondată.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de SC M.Ş.P. SRL şi pârâtul reclamant M.M.R.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:
- instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de părţi
- calificarea contractului, ca fiind un contract de împrumut, ca şi reţinerea cuantumului sumei împrumutate aceea de 150.000 EURO, datorie exigibilă la data introducerii acţiunii sunt corect stabilite.
Instanţa de apel a apreciat însă ca fiind greşită concluzia instanţei privind suma datorată de reclamantul pârât, apelantul F.Şt., aceasta fiind de 67.000 EURO plus dobânda aferentă de 6,5 %.
În ceea ce priveşte modalitatea de calculare a dobânzii în apel, s-a avut în vedere că, până la achitarea sumei de 33.000 EURO, pârâtul F.Şt. urma să achite dobânda la nivelul celor două rate (100.000 EURO) iar după achitarea sumei sus-menţionate, începând cu 29 august 2003 dobânda este datorată doar pentru debitul de 67.000 EURO până la 15 septembrie 2004.
Apelul reclamantului pârât a fost admis pentru aceste considerente, celelalte critici formulate în comun cu SC M.Ş.P. SRL au fost înlăturate ca nefondate.
Apelul declarat de pârâtul reclamant M.M., cu privire la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, a fost respins cu motivarea că acesta nu a făcut dovada celor susţinute în recurs.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul pârât F.Şt. personal şi pentru SC M.Ş.P. SRL şi pârâtul reclamant M.M.R.
F.Şt. şi SC M.Ş.P. SRL invocă nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele critici:
- instanţa a pronunţat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente în dosar sau prin referiri la mijloace de probă care nu se află la dosarul cauzei fapt ce a condus la stabilirea greşită a cuantumului împrumutului
- instanţa de apel a confirmat fără temei legal, hotărârea instanţei de fond, prin care s-a respins acţiunea cu motivarea că „reclamantul nu a prezentat nici-un înscris care să se fi încheiat între părţi înainte sau concomitent cu convenţia, contractul din 13 martie 2002, şi nu rezultă existenţa acestuia din probele administrate în cauză
- instanţa de apel s-a mărginit să constate că actul încheiat este un contract de împrumut şi nu un contract de asociere în participaţiune aşa cum trebuia calificată convenţia, fără a argumenta această concluzie.
- instanţa de apel în calea devolutivă, nu a analizat clauzele convenţiei şi numai aşa se explică de ce nu s-a dat relevanţă art. 6 şi 7 în care sunt incluse clauze tipice pentru contractul de asociere în participaţiune
- în apel s-a apreciat greşit că omisiunea instanţei de a se pronunţa şi cu privire la SC M.Ş.P. SRL se putea rezolva pe calea procesuală reglementată de art. 281 şi 2812 C. proc. civ.
Recurentul M.M.R., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia pentru modul greşit cum a stabilit dobânda la suma în litigiu şi motivul pentru care a respins cererea de acordare a tuturor cheltuielilor de judecată.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la recursul declarat de F.Şt. personal şi pentru SC M.Ş.P. SRL Constanţa urmează a se reţine că este nefondat.
Instanţa de apel, analizând criticile apelanţilor, a confirmat justificat hotărârea primei instanţe.
Din considerentele deciziei, rezultă că în calea devolutivă a apelului, s-a făcut o analiză a întregului probatoriu administrat, în raport de cares-a statuat că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă şi susţine soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată.
Ambele instanţe au dat o interpretare corespunzătoare contractului încheiat de părţi stabilind în raport de voinţa acestora, ce se desprinde din clauzele contractuale că, acestea au încheiat un contract de împrumut.
Instanţele şi-au motivat concluzia prin lipsa dovezilor care să susţină afirmaţia că, în cauză a intervenit o simulaţie în forma interpunerii de persoane.
Recurentul F.Şt., a confirmat la interogatoriu, adevăratul înţeles al contractului, recunoscând că a împrumutat personal suma de 150.000 EURO şi nu în calitate de administrator al SC M.Ş.P. SRL.
În apel s-au analizat motivele invocate în susţinerea formulată de acesta, în sensul că, natura contractului este aceea a unui contract în participaţiune şi prin prisma dispoziţiilor art. 251 C. com.
Potrivit acestui text legal asocierea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială, acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi, o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau asupra întregului fond de comerţ.
Or, aşa cum rezultă din contract, acesta s-a încheiat între două persoane fizice, fiind un contract de împrumut, de îndată ce în cauză nu rezultă că părţile au dorit în fapt să încheie o altă operaţiune juridică.
Nici ultima critică nu poate fi primită deoarece prin OUG nr. 138/2000 s-a reglementat în art. 2811 C. proc. civ., într-un mod nou posibilitatea de a se îndrepta hotărârile judecătoreşti.
De aceea în mod corect în apel, în interpretarea dispoziţiei prevăzute de acest text s-a concluzionat că, în baza unei cereri, partea interesată, poate cere îndreptarea erorii materiale, neimpunându-se un termen expres în această privinţă.
Aşa fiind, instanţa de recurs, nu poate reţine incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocate în susţinerea cererii de recurs.
Analizând recursul declarat de pârâtul reclamant M.M.R., în raport de criticile formulate, urmează a se reţine următoarele:
Recurentul îşi întemeiază motivele de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a preciza în concret, în ce ar consta lipsa de temei legal a deciziei ori care ar fi încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Criticile vizează stabilirea greşită a unor stări de fapt privind modul de calcul al dobânzii şi neacordarea unor cheltuieli de judecată.
Din considerentele deciziei supuse recursului, rezultă modul în care s-a făcut calculul dobânzii stabilite de părţi, suma la care se calculează şi intervalul de timp.
Cheltuielile de judecată parţial neacordate, nu au fost dovedite.
Astfel, nu s-a făcut dovada plăţii onorariului de avocat în sumă de 772.094.000 lei, iar chitanţele privind sumele de 359.604.000 lei şi 412.490.000 lei dovedesc că plăţile s-au făcut de A.A. şi nu de către recurent.
Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii F.Şt. personal şi ca administrator al SC M.Ş.P. SRL Constanţa şi pârâtul M.M.R. împotriva deciziei nr. 282 COM din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă, fluvială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2187/2006. Comercial → |
|---|
