ICCJ. Decizia nr. 2212/2006. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3005 din 18 mai 2005 Judecătoria Brăila a declinat competența de soluționarea contestației la executare formulată de debitoarea SC A. SA Brăila, împotriva popririi înființată prin ordinul din 7 martie 2005 emis de creditoarea A.V.A.S. - D.E.S.L. la terții popriți B.C.R.B. SA, agenția Brăila și B.R.D., agenția Brăila în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința comercială nr. 15 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins contestația formulată de SC A. SA Brăila.
în motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii, conform O.U.G. nr. 95/2003, executarea silită asupra bunurilor aparținând debitorilor începând prin somație colectivă pentru plată în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări de sănătate.
Deasemenea, s-a reținut că A.V.A.S. a respectat dispozițiile legale afișând somația colectivă de plată, iar din înscrisurile depuse de contestatoare la dosar nu rezultă că nu se datorează suma de 117.173.035 lei.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva acestei sentințe în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Deasemenea, a invocat dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de nelegalitate recurenta susține că executarea a fost pornită în temeiul unui titlu executor care nu este emis de o instanță judecătorească, că nu i s-a comunicat titlul executor și că poprirea a fost înființată peste cota urmăribilă.
Recursul este neîntemeiat.
Cauza dedusă judecății are ca obiect soluționarea problemei privind creanțele bugetare preluate de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 95/2003 aprobată și modificată prin Legea nr. 557/2003.
Potrivit art. 1 și art. 8 din actul normativ susmenționat recuperarea și valorificarea creanțelor bugetare cesionate se face potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 republicată.
SC A. SA a devenit debitor al A.V.A.S. în baza protocolului din 3 martie 2004 încheiat cu C.A.S. Brăila.
în ceea ce privește existența titlului executoriu în baza căruia A.V.A.S. a început executarea silită, se constată că potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată și modificată prin Legea nr. 557/2003 titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii.
în speță, titlul executoriu emis de C.A.S. Brăila este reprezentat de înștiințarea de plată nr. 2837/2004, care stabilește în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 418.166.447 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
în această situație nu poate fi reținută susținerea recurentei referitoare la inexistența titlului executoriu.
în ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia nu i s-a comunicat titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea și că nu a avut posibilitatea să conteste sumele cuprinse în acest titlu se constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557 din 8 decembrie 2003 valorificarea creanțelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de O.U.G. nr. 51/1998, republicată, în temeiul titlurilor de creanță și al titlurilor executorii aferente creanțelor bugetare transferate, urmărindu-se încasarea integrală a creanțelor preluate. Pe cale de consecință, executarea silită nu este supusă dispozițiilor art. 399 - 404 C. proc. civ., ci regulilor speciale instituite prin O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, republicate, executorul va începe executarea prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate.
în speță, executarea creanței preluate de la C.N.A.S. s-a făcut prin somație colectivă, conform legii.
întrucât recurenta-reclamantă nu a prezentat dovada anulării pe cale judecătorească a creanței preluate de A.V.A.S. de la C.A.S. Brăila sau documente din care să rezulte achitarea datoriei respective, instanța de fond a respins în mod corect contestația la executare.
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 2230/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2209/2006. Comercial → |
---|