ICCJ. Decizia nr. 2259/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 4694 la data de 23 decembrie 2004, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC U.I. SRL Bacău solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să execute obligația contractuală prevăzută la pct. 8.7. lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 februarie 2000 în sensul de a asigura plata datoriilor societății către A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S.), respectiv de a plăti suma de 2.313.218.364 lei reprezentând fonduri de restructurare (704.202.000 lei) primite de societatea privatizată și penalități (1.609.016.364 lei) calculate conform art. 8.7. lit. c) alineatul ultim, precum și obligarea la plata de daune-interese cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
Prin sentința nr. 138 din 28 februarie 2005 Tribunalul Vaslui a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC U.I. SRL Bacău pe care a obligat-o să execute obligația contractuală asumată la pct. 8.7. lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 februarie 2000, în sensul că va asigura plata sumei de 704.202.000 lei reprezentând fonduri de restructurare de către SC M. SA Vaslui către A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S.) și a respins capetele de cerere privitoare la executarea obligației de asigurare a plății penalităților de întârziere de 1.609.016.364 lei și privitor la plata de daune-interese cominatorii.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 februarie 2000, F.P.S. a vândut pârâtei SC U.I. SRL Bacău acțiuni reprezentând 73,593 % din capitalul social al SC M. SA Vaslui.
Prin clauza inserată la pct. 8.7. lit. c) din contract, pârâta în calitate de cumpărătoare, s-a obligat să asigure plata datoriilor SC M. SA Vaslui către F.P.S., cu drept de recuperare a acestora.
S-a convenit ca restituirea să se facă până în anul 2003 în rate trimestriale egale în valoare de 117.350.000 lei, cel mai târziu la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie ale fiecărui an începând cu 30 iunie 2000.
Pentru nerespectarea termenului de plată cumpărătorul s-a obligat să plătească vânzătorului o penalitate de 0,3 pentru fiecare zi de întârziere calculată la valoarea sumei neachitate.
în baza convențiilor din 13 martie 1995 și din 16 august 1996 F.P.S. a acordat SC M. SA Vaslui cu titlu de fonduri de restructurare sumele de 298.000.000 lei și respectiv 1.110.200.000 lei, sume ce urmau să fie recuperate din dividendele suplimentare perioadelor 1995 - 2000, respectiv 1996 - 2000.
Cu toate că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni termenele de restituire a fondurilor de restructurare au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, SC M. SA nu a restituit aceste fonduri integral și nici cumpărătorul nu a făcut dovada că ar fi asigurat plata acestora potrivit clauzei contractuale.
împotriva sentinței menționate a declarat apel A.V.A.S. București, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că, a chemat în judecată SC U.I. SRL Bacău pentru nerespectarea clauzei contractuale 8.7 lit. c) și nu SC M. SA Vaslui.
Obligația de plată a penalităților pentru întârziere nu este o obligație a SC M. SA, ea fiind o obligație contractuală (art. 969 și 970 C. civ.) a intimatei-pârâte SC U.I. SRL.
în temeiul art. 969 C. civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", astfel că intimata-pârâtă trebuia să asigure plata datoriilor societății privatizate, către A.V.A.S., conform contractului, respectiv să plătească aceste datorii sub sancțiunea plății de penalități.
Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 74 din 27 iunie 2005 a respins apelul declarat de A.V.A.S. București, reținând că acțiunea reclamantei-apelante este o obligație "de a face", respectiv de a determina societatea comercială privatizată să plătească daunele stipulate în contract având în vedere și poziția acesteia de acționar majoritar, 73,593 % din capitalul social al societății privatizate.
însăși reclamanta-apelantă precizează că acțiunea sa este o acțiune neevaluabilă în bani și nici nu este o acțiune cu obligație de "a da" ci de "a face", astfel că în mod corect a fost admisă în parte acțiunea.
Prin recursul declarat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., reclamanta A.V.A.S. a susținut că nu a fost legal citată pentru termenul din 27 iunie 2004, dată când s-a soluționat apelul formulat de către A.V.A.S., la dosarul cauzei neexistând dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, aspect reținut în preambulul hotărârii recurate.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 85 C. proc. civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
înalta Curte a constatat că instanța a cărei hotărâre a fost recurată a soluționat procesul în lipsa părții care nu a fost regulat citată la dezbaterea fondului, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanța de recurs, după casare, a trimis cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2229/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2230/2006. Comercial → |
|---|
