ICCJ. Decizia nr. 2213/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 1999 reclamanta R.A.A.P.P.S.S.R.P. Snagov a chemat în judecată pe pârâta SC L.G. SRL solicitând că în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de asociere și a actului adițional încheiat de părți pe perioada 6 aprilie 1995 - 6 aprilie 2010, obligarea pârâtei la plata sumei de 87.989.861 lei cotă minimă garantată și 22.762.542 lei deconturi precum și procent de inflație.
în fond după casare cu trimitere spre rejudecare la termenul din 14 noiembrie 2002 s-a apreciat că reclamanta este R.A.A.P.P.S.S.R.P., iar la data de 18 februarie 2003 aceasta a solicitat introducerea în cauză a SC V.G. SRL, și s-a renunțat la capătul de cerere privind rezilierea contractului.
Totodată reclamanta și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 101.212.015 lei.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 12737 din 16 octombrie 2003 a respins acțiunea ca nefondată reținând că suma pretinsă de la pârâtă nu reprezintă o creanță certă lichidă și exigibilă, că nu s-a făcut dovada primirii facturilor de către pârâtă, că nu s-a dovedit neexecutarea culpabilă a contractului de către pârâtă și că reclamanta nu a precizat modul de calcul al pretențiilor solicitate.
împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta prin care arată, în esență, că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în speță contractul de asociere în participațiune, a schimbat natura acestuia, că facturile emise au fost însușite de pârât iar debitul cerut constituie o creanță certă lichidă și exigibilă, deoarece facturile emise în baza contractului încheiat au ca obiect decontul cheltuieli cu energie electrică și telefon pentru care există indexurile de consum, facturile emise sunt confirmate de primire, iar culpa pârâtei este dovedită de faptul că până la data de 20 iulie 1999 aceasta și-a achitat în mod corect deconturile privind cheltuielile cu utilitățile aferente V.R.A. Snagov, iar anterior înregistrării debitului, pârâta și-a însușit și a plătit în mod corect aceste deconturi.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 759 din 18 noiembrie 2005 a respins apelul ca nefondat.
în motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut că apelanta reclamantă prin precizările făcute pe parcursul judecării cauzei și-a precizat acțiunea în sensul că renunță la capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere din 6 aprilie 1995 întrucât a intervenit o cesiune a respectivului contract, fără a preciza cine este actualul beneficiar și data când a intervenit cesiunea.
Prin același înscris câtimea pretențiilor este majorată de la 87.989.861 lei, cât se solicitase inițial la 101.212.015 lei fără a preciza ce reprezintă această sumă, modalitatea de calcul și nici perioada pentru care este pretinsă.
De asemenea, instanța de apel consideră că reclamanta a săvârșit un abuz de drept prin inconsecvența cererilor formulate, majorându-și pretențiile la un interval de 3 ani de la formularea acțiunii și că prin precizările făcute susține că la data de 27 martie 2003 arată că suma de 83.253.733 lei a fost achitată încă de la 8 iunie 2000, majorarea câtimi pretențiilor nefiind însoțit de un calcul desfășurat.
Reclamanta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel considerând că s-a interpretat greșit actul dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se susține că în mod eronat s-a considerat că între părți a fost încheiat un contract de închiriere, în realitate a fost încheiat un contract de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea turistică a V.A., iar în conformitate cu art. 10 din convenția interveninită pârâta intimată avea obligația achitării contravalorii cheltuielilor curente pentru utilități, respectiv să achite cota minim garantată, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă având obligația achitării cotei asigurată prin contract până la data de 20 de lunii.
Consideră recurenta că judecarea fondului a început după circa 4 ani de la data introducerii acțiunii cauza fiind trimisă spre rejudecare de înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Față de textul precizat rezultă că motivele de recurs invocate în cauză fac referire la modul de interpretare a probatoriilor administrate și țin de aspecte de netemeinicie ce scapă contractului de legalitate.
în speță instanța de apel a reținut justificat că reclamanta a produs un abuz de drept prin modul cum și-a formulat acțiunea și a condus procesul în calitate de reclamantă, prin modul cum și-a probat pretențiile și majorat pretențiile.
Nu se poate reține critica că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv contractul ce a stat la baza pretențiilor formulate, întrucât soluția a avut în vedere modul în care reclamanta și-a probat pretențiile nefiind pusă în discuție natura convenției intervenite între părți.
Față de cele arătate s-au văzut și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2202/2006. Comercial → |
|---|
