ICCJ. Decizia nr. 222/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.222/2006
Dosar nou nr. 10007/1/2005
Dosar vechi nr. 2406/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 8 aprilie 2003, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, a chemat în judecată pe pârâta SC P.L. SA Ploieşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.377.967.869 lei cu titlu de pretenţii, sub rezerva majorării, şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că la data constituirii ca societate comercială în baza prevederilor art. 17 din Legea nr. 15/1990, a devenit proprietară în baza art. 20 alin. (2) din lege asupra bunurilor dobândite de la unitatea economică de stat anterioară.
Reclamanta a precizat că dreptul de proprietate s-a constituit prin efectul legii şi a cuprins toate bunurile existente în patrimoniul său la data reorganizării fostelor unităţi socialiste de stat ce au fost cuprinse în patrimoniul social pe baza bilanţului contabil de la 31 decembrie 1990 şi că printre aceste bunuri se află şi o clădire cu instalaţiile aferente pe o suprafaţă de 7.169 mp. aflată în incinta fostului C.P.T., iar valoarea totală a acestor clădiri la momentul promovării acţiunii este de 4.377.967.869 lei. Reclamanta fiind proprietara acestor clădiri a constatat că pentru terenul aferent s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 1996 pe numele societăţii pârâte de către M.I.C.
Împotriva certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei, reclamanta a formulat acţiune prin care a solicitat anularea actului şi Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 1460 din 18 aprilie 2000 a respins definitiv şi irevocabil acţiunea formulată, stabilind că titulara dreptului de proprietate asupra terenului este pârâta.
Reclamanta a solicitat în baza prevederilor art. 494 C. civ. să fie despăgubită cu contravaloarea construcţiei şi a celorlalte utilităţi proprietatea sa că este constructor de bună credinţă.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând dispoziţiile art. 492 C. civ. şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi a solicitat să se constate existenţa dreptului de proprietate al SC P.L. SA asupra construcţiilor alcătuite din clădire, grup social, două rezervoare, un racord electric, două racorduri de apă şi un rezervor de canalizare situate pe terenul SC P.L. SA în suprafaţă de 7.169 mp. întemeindu-se pe prevederile art. 111 C. proc. civ., precum şi că dreptul său de proprietate are ca fundament juridic art. 492 C. civ. şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
În motivarea cererii reconvenţionale pârâta a arătat că este de necontestat faptul că suprafaţa de 7.169 mp. pe care este situată construcţia este proprietatea SC P.L. SA aşa cum rezultă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 25 iunie 1996 eliberat de M.I.C. astfel încât, potrivit prevederilor art. 492 C. civ., orice construcţie făcută asupra patrimoniului este prezumată a fi făcută de proprietarul acelui pământ şi că este a lui până se dovedeşte contrariul.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1785 din 15 decembrie 2004 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, ca tardiv introdusă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta SC P. SA Bucureşti, sucursala Prahova şi pârâta SC P.L. SA, sucursala Ploieşti.
Prin Decizia nr. 80 din 7 martie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul reclamantei şi a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
A anulat, în parte, sentinţa nr. 1785 din 15 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la respingerea cererii reconvenţionale.
Pentru soluţionarea acţiunii principale s-a fixat termen în vederea evocării fondului în condiţiile art. 296 şi art. 297 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că reclamanta este proprietara construcţiilor şi utilajelor aferente, răsturnându-se prezumţia prevăzută de art. 492 C. civ., aşa cum corect şi legal a reţinut prima instanţă.
Până în momentul invocării dreptului de proprietate de către proprietarul terenului, respectiv SC P.L. SA prin cererea reconvenţională formulată la 8 mai 2003, reclamanta a avut asupra construcţiei un drept de proprietate rezolubilă, condiţia rezolutorie constând în manifestarea atitudinii dreptului de proprietate asupra terenului cu privire la construcţiile în litigiu şi această condiţie a încetat la data invocării dreptului de proprietate de către proprietarul terenului, dreptul de proprietate rezolubilă asupra construcţiei pe care îl avea reclamanta transformându-se într-un drept de creanţă prescriptibil în termen de 3 ani, drept de creanţă exercitat în termen legal de către reclamantă.
Apelanta pârâtă nu a dovedit cu nici o probă administrată în cauză că a avut în patrimoniul său construcţia şi instalaţiile aferente, astfel încât invocarea de către aceasta a dobândirii dreptului de proprietate al construcţiilor şi instalaţiilor în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 este greşită, pârâta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei şi instalaţiilor în baza acestor dispoziţii.
Că, reclamanta este proprietara construcţiei şi a instalaţiilor aferente rezultă şi din precizările formulate în actul din 3 iulie 1998 al M.I.C., act aflat la dosar fond, organul emitent al certificatului de atestare al dreptului de proprietate şi din care rezultă că reclamanta ca societate comercială cu capital integral de stat a succedat, cu titlu universal, prin reorganizare, fostei unităţi economice de stat din care s-a înfiinţat prin reorganizare, reclamanta devenind astfel proprietara bunurilor existente în patrimoniul său la data reorganizării, incluzând aceste bunuri în capitalul social pe baza bilanţului de la data de 31 decembrie 1990.
Reclamanta a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra construcţiilor, iar cele două prezumţii invocate de pârâtă ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi anume dispoziţiile art. 492 C. civ. şi art. 2 din Legea nr. 15/1990 au fost răsturnate cu probatoriile administrate în cauză.
Declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri cât şi înscrisurile depuse de reclamantă la dosar fond, fac dovada plăţii impozitului pe clădiri şi a taxei pentru folosinţa terenurilor proprietate de stat şi reprezintă probe în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor.
Constatările expertului tehnic D.F. în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză din care rezultă că construcţia din litigiu reprezintă o rampă bloc de ulei amplasată în interiorul fostului C.C.T. aflată în patrimoniul societăţii reclamante şi la care apelanta reclamantă a efectuat lucrări de consolidare şi reparaţii în perioada anilor 1988-1996 se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză respectiv: facturi privind lucrările de reparaţii şi consolidare, declaraţii de impunere, proiectul şi raportul de expertiză întocmit de C. Ploieşti şi fac dovada pe deplin a exercitării dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor din litigiu.
Prin Decizia nr. 116 din 15 aprilie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, evocând fondul ca urmare a admiterii apelului reclamantei prin Decizia nr. 80 din 7 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a anulat în parte sentinţa atacată, numai în ceea ce priveşte acţiunea principală în pretenţii băneşti, a admis, în parte, acţiunea principală în pretenţii formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA Ploieşti şi a obligat pârâta SC P.L. SA Ploieşti să plătească reclamantei SC P. SA, sucursala Ploieşti, suma de 1.572.760.000 lei despăgubiri băneşti şi suma de 150.613.636 lei cheltuieli de judecată de la ambele instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a reţinut că:
În cauză se aplică art. 494 C. civ., deoarece în urma reorganizării s-a ajuns la această situaţie păguboasă pentru reclamantă care nu poate exploata în mod corespunzător şi în sens tehnic şi comercial instalaţiile tehnice şi construcţiile aferente deoarece acestea se găsesc în interiorul unei rafinării şi pe terenul proprietatea altei societăţi comerciale.
Textul art. 494 C. civ. reglementează dreptul de creanţă al constructorului împotriva proprietarului terenului, prin accesiune imobiliară, într-o formă atipică şi singulară având ca obiect valoarea materialelor şi preţul muncii (art. 494 alin. (3) teza 1) şi sporul de valoare a terenului (conform tezei II al aceluiaşi text de lege).
Nu poate fi vorba de existenţa unui înscris din care să rezulte calitatea de constructor al clădirii de către reclamantă deoarece reclamanta a devenit proprietara construcţiei ca şi pârâta asupra terenului în urma reorganizării succesive din domeniul petrolier al fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploieşti în C.R.P., ulterior S.N.P., iar rafinăria T. ca şi V. şi A. au fost privatizate ulterior.
Ar fi inechitabil şi injust chiar dacă construcţia are o valoare de întrebuinţare redusă şi limitată în domeniul tehnic şi productiv şi care este proprietatea reclamantei, ca aceasta să nu fie despăgubită într-un cuantum tehnic şi corect.
S-a avut în vedere expertiza şi obiecţiunile efectuate de ing. T.C. cu privire la construcţia în litigiu, la valoarea tehnică a acesteia, fiind vorba de rampă bloc de ulei amplasată în interiorul fostului C.P.T., în prezent SC P.L. SA Ploieşti.
Construcţia are dimensiunea de 34,95 m x 77,80 m. fiind executată în perioada 1950-1955 aflată pe teritoriul pârâtei aceasta nu mai este funcţională şi de-a lungul existenţei sale a fost supusă unui mediu agresiv generat de emisiile de noxe ale instalaţiilor petrochimice şi de scurgerile de fluide, fapt ce a dus la degradarea accentuată a acesteia, fiind supusă unor programe de demolare de pe platforma P.R. SC P.L. SA Ploieşti.
Valoarea reactualizată la zi a construcţiei tehnice a fost stabilită de expertul T.C. la suma de 1.572.768.000 lei folosindu-se indici de actualizare valabili la 15 august 2004 conform C.E.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs legal motivat şi timbrat:
1. Reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Decizia atacată este lovită de nulitate deoarece instanţa nu a acordat suma cerută care reprezintă valoarea construcţiei 5.230.600.000 lei ci o sumă mult mai mică respectiv 1.572.768.000 lei această situaţie fiind consecinţa interpretării greşite a dispoziţiilor legale.
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În cauza supusă judecăţii au fost efectuate mai multe expertize care au cuprins cercetările făcute cu privire la construcţia în litigiu.
Fără o motivare corespunzătoare, instanţa s-a oprit asupra expertizei efectuată de exp. T.C. deşi aceasta era neconcordantă cu situaţia reală deoarece a stabilit doar parţial valoarea construcţiei.
Deşi atât exp. D.F.R. cât şi exp. B.I. au motivat mult mai în detaliu calculele făcute, constatările acestora fiind de preferat, instanţa a ales raportul de expertiză cel mai neconvingător, motiv pentru care sub acest aspect hotărârea este lovită de nulitate prevăzută de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea hotărârii atacate în sensul de a despăgubi reclamanta cu adevărata valoare a construcţiei al cărui drept de proprietate a fost pierdut prin invocarea accesiunii în favoarea pârâtei.
2. Pârâta SC P.L. SA Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că:
- Decizia recurată cuprinde motive contradictorii fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a soluţionat cauza în doi timpi prin două decizii distincte.
Această modalitate de abordare a condus la pronunţarea a două decizii diametral opuse, ireconciliabile şi care nu pot fi puse în aplicare concomitent.
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea SC P.L. SA Ploieşti la plata către SC P. SA a sumei de 1.572.768.000 lei, reprezentând contravaloarea construcţiei. În realitate, valoarea reală, actuală a acestei construcţii este negativă. Această concluzie rezultă din chiar raportul de expertiză întocmit de expert T.C. şi reţinut de instanţă. În concluziile acestui raport, precizate prin suplimentul depus la termenul din 23 noiembrie 2004, expertul arată că valoarea actualizată cu indicele de actualizare C.E.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004 a clădirii este de 1.572.768.000 lei.
Din eroare, expertul a omis să actualizeze şi suma de 1.400.000.000 lei, reprezentând costurile de demolări ale acestei construcţii.
Expertul consilier al SC P.L. SA Ploieşti a aplicat acelaşi indice de actualizare a costurilor de demolare şi a rezultat că valoarea acestora se ridică la suma de 1.607.909.000 lei. Rezultă aşadar că valoarea reală, actuală a construcţiei în litigiu este negativă, costurile demolării (1.607.909.000 lei) depăşind valoarea tehnică a construcţiei (1.572.768.000 lei).
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. pârâta SC P.L. SA Ploieşti a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii SC P. SA ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Recursurile reclamantei S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova şi pârâtei SC P.L. SA Ploieşti sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Întrucât SC P. SA este proprietar al construcţiei, în speţă se aplică art. 494 C. civ. ce reglementează dreptul de creanţă al constructorului împotriva proprietarului terenului prin accesiune imobiliară într-o formă atipică şi singulară, având ca obiect valoarea materialului şi preţul muncii, art. 494 alin. (3) teza 1 şi sporul de valoare al terenului, conform tezei II al aceluiaşi articol.
Reclamanta SC P. SA nu este constructor al clădirii în discuţie deoarece nu există nici un înscris din care să rezulte această calitate, aceasta a devenit proprietar al construcţiei ca şi pârâta asupra terenului, prin reorganizarea succesivă din domeniul petrolier ale fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploieşti în C.R.P., ulterior S.N.P., rafinăriile V. şi A. au fost privatizate ulterior.
Construcţia în cauză are o valoare de întrebuinţare redusă, datorită modului agresiv generat de emisiile de noxe ale instalaţiilor petrochimice şi de scurgerile de fluide, astfel că valoarea actuală este cea stabilită de expertul T.C. în raportul de expertiză respectiv 1.572.768.000 lei, folosindu-se indicii de actualizare valabile la 15 august 2004, conform C.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză şi în consecinţă, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova şi pârâta SC P.L. SA Ploieşti, împotriva deciziei nr. 116 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 22/2006. Comercial → |
|---|
